Locuință din Covasna atacată de lupi. Oamenii, speriați: ”Și cu urșii am avut probleme”

lupi
Getty

O gospodărie din localitatea covăsneană Brăduţ a fost atacată de lupi, care au omorât patru animale domestice, a declarat, joi, directorul Agenţiei de Protecţie a Mediului (APM) Covasna, Gheorghe Neagu.

"Au atacat alaltăieri noapte (marţi spre miercuri -n.r.) şi au omorât patru oi (...) Şi cu urşii am avut probleme iarna asta, pentru că a fost cald şi nu toţi au hibernat. Lupii migrează dintr-o parte în alta (...), deci au un areal mult mai larg, spre deosebire de urşi (...) În cursul lunii decembrie şi la începutul lunii ianuarie, s-au înregistrat pagube produse de urşi în zona Cernat şi Dalnic. Întrucât animalele domestice sunt în saivane, nu în stabulaţie liberă, urşii s-au specializat pe coteţele din gospodării. Dacă nu găsesc oi sau capre, se mulţumesc şi cu animale mai mici, păsări, iepuri", a declarat, pentru AGERPRES, Gheorghe Neagu.

Acesta a spus că autorităţile locale au solicitat Ministerului Mediului derogare pentru capturarea urşilor periculoşi, iar anul trecut s-a dat aprobare pentru împuşcarea a 15 exemplare din judeţul Covasna. Potrivit acestuia, aproape zece au fost deja recoltaţi în zona Baraolt, Băţanii Mari, Zagon, Zăbala, Vâlcele şi Araci. Specialiştii estimează că în judeţul Covasna trăiesc în jur de 1300 de urşi, un număr aproape dublu faţă de efectivul optim. 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Imagini rare cu un râs, în Parcul Naţional Piatra Craiului. Prima apariție în ultimii 3 ani
Imagini rare cu un râs, în Parcul Naţional Piatra Craiului. Prima apariție în ultimii 3 ani

Imagini rare cu un râs au fost suprinse în Parcul Naţional Piatra Craiului, la trei ani după ultima apariţie în zona a unui asemenea exemplar.

Animalele sălbatice întâlnite pe traseul Autostrăzii Unirii ar avea nevoie de treceri ecologice
Animalele sălbatice întâlnite pe traseul Autostrăzii Unirii ar avea nevoie de treceri ecologice

Urşi, lupi, cerbi, dar şi exemplare rare de feline, au fost observate pe traseul Autostrăzii Unirii, care ar urma să lege Transilvania de Moldova

Recomandări
DW: Ungurii și moldovenii au salvat democrația din România. ”Nu au înghițit prostiile politice”
DW: Ungurii și moldovenii au salvat democrația din România. ”Nu au înghițit prostiile politice”

Fără voturile etnicilor maghiari din Transilvania și ale moldovenilor cu dublă cetățenie moldo-română de peste Prut, Nicușor Dan s-ar putea să nu fi fost ales președinte al României – un rezultat important atât pentru România, cât și pentru Europa.

Preşedintele ales merge în Polonia. Va participa la o manifestație alături de candidatul proeuropean la prezidenţiale
Preşedintele ales merge în Polonia. Va participa la o manifestație alături de candidatul proeuropean la prezidenţiale

Preşedintele ales Nicuşor Dan merge, duminică, în Polonia, unde va participa la marşul “Milionului de Inimi” alături de Rafał Trzaskowski, primarul Varşoviei, candidat pro european la alegerile prezidenţiale din Polonia şi unde va ţine şi un discurs.

”Minunea” de la Rădăuți. Așezământul care a salvat sute de copii abandonați: ”Dintotdeauna le-am cerut să stea cu capul sus”
”Minunea” de la Rădăuți. Așezământul care a salvat sute de copii abandonați: ”Dintotdeauna le-am cerut să stea cu capul sus”

Într-o Românie care își tot caută direcția, primim și o lecție care ne dă speranță. La „România, te iubesc!”, mergem în Așezământul pentru Copii „Sfântul Leontie”, din Rădăuți.