Locul în care se ”ascundea” o suceveancă dată în urmărire de autoritățile din Italia

inchisoare

O femeie în vârstă de 35 de ani, din Suceava, a fost săltată de polițiști în baza unui mandat european de arestare emis de autoritățile italiene.

Autoritățile au fost surprinse să o depisteze pe aceasta în Penitenciarul Botoșani, unde se afla în vizită la concubinul ei, relatează monitorulsv.ro.

Polițiștii suceveni de la Serviciul de Investigații Criminale au colaborat în acest caz cu colegii de la Botoșani.

Catinca Sînziana Voina (fosta Avădanei) a fost preluată de o escortă și prezentată în fața procurorilor de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, cei care au pus în executare mandatul și au dispus reținerea acesteia pentru 24 de ore.

În acest caz, poliția a sesizat și Direcția de Asistență Socială și Protecție a Copilului Suceava, având în vedere că femeia reținută are un copil minor, care a trebuit preluat în regim de urgență, pentru clarificarea situației. Femeia urmează să fie prezentată Curții de Apel Suceava, cu propunere de arestare provizorie.

Citește și
caruta
Căruță pe contrasens în Argeș, spre groaza șoferilor. Imaginile s-au viralizat pe rețelele de socializare

 

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Un avocat a încercat să-și păcălească clienta când a aflat că a primit despăgubiri de la spital. Gestul său
Un avocat a încercat să-și păcălească clienta când a aflat că a primit despăgubiri de la spital. Gestul său

Un avocat din județul Suceava a fost condamnat la închisoare, după ce a încercat să păcălească o clientă cu un contract de asistenţă judiciară încheiat în fals.

Recomandări
Școala din România construită „ca afară”. Copiii pleacă de la privat pentru a învăța aici
Școala din România construită „ca afară”. Copiii pleacă de la privat pentru a învăța aici

Încheiem campania: „Școli în construcție. Viitor, în pauză”, într-o notă optimistă. Vă arătăm că, acolo unde primarii au folosit fonduri europene și au construit școli, rezultatele se văd, iar comunitățile se dezvoltă mulțumite.

Regele Spaniei a ajuns în România. Va vizita împreună cu preşedintele Nicuşor Dan Centrul de instruire întrunită de la Cincu
Regele Spaniei a ajuns în România. Va vizita împreună cu preşedintele Nicuşor Dan Centrul de instruire întrunită de la Cincu

Majestatea Sa Felipe al VI-lea, Regele Spaniei, se află marţi în România, unde, împreună cu preşedintele Nicuşor Dan, va vizita Centrul de instruire întrunită de la Cincu.

Proteste violente în Los Angeles. Statul California l-a dat în judecată pe Donald Trump pentru mobilizarea Gărzii Naționale
Proteste violente în Los Angeles. Statul California l-a dat în judecată pe Donald Trump pentru mobilizarea Gărzii Naționale

În a patra zi de proteste în Los Angeles, Washingtonul a luat o nouă decizie controversată. Pentagonul a anunțat că trimite 700 de pușcași marini, cu misiune temporară, în metropolă.