Lovitură pentru Firea. Ce spune Avocatul Poporului despre ridicarea mașinilor parcate ilegal

Gabriela Firea
Agerpres

Ridicarea mașinilor parcate neregulamentar nu poate fi dispusă de către polițiștii locali, ci numai de polițiștii rutieri - avertizează Avocatul Poporului.

Astfel, Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu și solicită Prefectului Municipiului București atacarea în contencios a Hotărârii nr. 371/2019 a Consiliului General al Municipiului București, privind ridicarea, transportul, depozitarea și eliberarea vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice aflate pe rețeaua principală de străzi a municipiului București.

”În urma examinării actelor normative în vigoare, Avocatul Poporului consideră, între altele, că HCGMB nr. 371/2019 nesocotește normele legale în aplicarea cărora a fost dată și stabilește competența alternativă a polițiștilor rutieri sau locali în constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor principale, iar nu competența exclusivă a polițiștilor rutieri, astfel după cum aceasta este reglementată de lege. HCGMB decide că, în calitate de agenți constatatori, polițiștii locali pot dispune măsura ridicării, prevederi ce contravin în mod flagrant art. 64 din OUG nr. 195/2002 și art. 2031 și art. 2032 din HG nr. 1361/2006.” - se arată într-un comunicat al Avocatului Poporului.

În același timp, în opinia Avocatului Poporului, HCGMB este un act istrativ care ar fi trebuit să se limiteze la a reglementa măsuri tehnice de realizare a ridicării și depozitării autovehiculelor în sarcina operatorilor și nu să reglementeze atribuții în sarcina polițiștilor rutieri, statutul juridic și atribuțiile acestora fiind reglementate prin lege specială.

Citește și
Masini parcate pe strada
Maşinile parcate în stradă vor fi ridicate de Primăria Capitalei. Cât vor plăti şoferii

Prin urmare, Avocatul Poporului solicită CGMB să reanalizeze legalitatea actului istrativ emis.

De asemenea, Avocatul Poporului solicită reprezentanților istrației publice locale să dispună măsurile care se impun pentru amplasarea, în zonele de unde autovehiculele pot fi ridicate, a unor avertismente vizuale care să conțină informațiile necesare astfel încât eventualii contravenienți să fie informați atât în legătură cu sancțiunile aplicabile, cât și cu posibilitatea recuperării autovehiculului.

Marți, Primăria Capitalei a anunțat oficial că va pune în aplicare, începând cu dată de 26 august, prevederile Regulamentului privind ridicarea, transportul, depozitarea și eliberarea vehiculelor staționate neregulamentar, aprobat prin HCGMB nr. 371/26.06.2019.

Articol recomandat de sport.ro
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Citește și...
Primăria Capitalei începe ridicarea mașinilor parcate neregulamentar. Ce taxe se vor percepe
Primăria Capitalei începe ridicarea mașinilor parcate neregulamentar. Ce taxe se vor percepe

Vehiculele staţionate neregulamentar pe carosabil pe străzile principale din Bucureşti riscă să fie ridicate începând din data de 26 august.

Maşinile parcate în stradă vor fi ridicate de Primăria Capitalei. Cât vor plăti şoferii
Maşinile parcate în stradă vor fi ridicate de Primăria Capitalei. Cât vor plăti şoferii

Un proiect de hotărâre pentru ridicarea, transportul, depozitarea și eliberarea mașinilor staționate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice a fost adoptat, miercuri, în ședința CGMB.

Măsură controversată a Primăriei Sectorului 4 pentru locurile de parcare. Ce spun șoferii
Măsură controversată a Primăriei Sectorului 4 pentru locurile de parcare. Ce spun șoferii

Primăria sectorului 4 din Bucureşti le permite şoferilor care au obţinut şi au plătit la zi locuri de parcare, să le blocheze toată ziua.

Cine e tânărul care a tăiat roțile a 17 autoturisme, la Cluj. Surpriză pentru polițiști
Cine e tânărul care a tăiat roțile a 17 autoturisme, la Cluj. Surpriză pentru polițiști

Individul care în urmă cu două săptămâni a tăiat roțile a 17 autoturisme parcate într-un cartier de blocuri din Cluj a fost prins de polițiști și reținut pentru 24 de ore.

Recomandări
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă
ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă

O catastrofă aeriană cumplită s-a produs în India. Un avion Boeing 787 Dreamliner - cu 242 de oameni la bord, cu destinația Londra, s-a prăbușit la scurt timp după decolare.

Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent
Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent"

Un atac israelian asupra instalațiilor nucleare de suprafață ale Iranului „ar putea foarte bine să aibă loc" în curând, a declarat joi președintele Trump reporterilor de la Casa Albă.