Lucian Bode: Prințul Paul al României a fost prins la Paris

×
Codul embed a fost copiat

Prințul Paul al României, dat în urmărire internațională, a fost prins la Paris, a anunțat, luni, ministrul de Interne Lucian Bode. Acesta are de ispășit o condamnare definitivă.

Urmare a activităţilor de cooperare internaţională între poliţia Română şi autorităţile din Franţa, a fost depistat în Paris Paul Filip al României. În continuare se desfăşoară activităţi procedurale în vederea predării acestuia către ţara noastră”, a precizat Bode, conform Agerpres.

Prințul Paul al României a fost depistat pe stradă, iar la verificări, a prezentat un pașaport eliberat de autoritățile din UK, potrivit unor surse din poliție.

Citește și
printul paul, printesa lia
Prinţesa Lia şi fiul ei au fost nevoiţi să părăsească vila în locuiau. Imobilul ar fi fost vândut unui nou proprietar

 

În urma cooperării polițienești internaționale, dintre Poliția Română și autoritățile din Franța, a fost depistat, în Paris, Paul-Philippe al României. În continuare se desfășoară activitățile procedurale, în vederea predării acestuia, către țara noastră. Vă reamintim că, la data de 17 decembrie 2020, Curtea de Apel Brașov a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 42 din 17.12.2020 împotriva numitului AL ROMANIEI PAUL-PHILIPPE, 72 ani, fiind condamnat la 3 ani și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de cumparare de influență si complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice”, a anunțat Poliția Română într-un comunicat.
 


 

Prinţul Paul al României a fost condamnat definitiv în decembrie 2020, la trei ani şi patru luni de închisoare, după ce a fost găsit vinovat de corupţie în dosarul fostei Ferme Regale Băneasa. De atunci, a dispărut fără urmă.

Soția, pentru că nu a mai putut achita ratele la bancă, a fost nevoită să părăsească forțat vila somptuoasă în care locuia cu fiul ei, în vârstă de 12 ani. Surse apropiate de familie spun că prințesa Lia și fiul ei ar fi părăsit țara cu încuviințarea justiției, pe motiv că micul prinț urmează să învețe la Londra. 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
Citește și...
Prințul Paul al României este în continuare de negăsit, deși are de ispășit o condamnare definitivă
Prințul Paul al României este în continuare de negăsit, deși are de ispășit o condamnare definitivă

 Prințul Paul al României, dat în urmărire internațională, este în continuare de negăsit deși are de ispășit o condamnare definitivă.

Prinţesa Lia şi fiul ei au fost nevoiţi să părăsească vila în locuiau. Imobilul ar fi fost vândut unui nou proprietar
Prinţesa Lia şi fiul ei au fost nevoiţi să părăsească vila în locuiau. Imobilul ar fi fost vândut unui nou proprietar

Veşti proaste pentru Prinţul Paul al României, încă urmărit internaţional, după ce a fost condamnat definitiv la 3 ani şi 4 luni de închisoare în dosarul ''Ferma Baneasa''.

Prințul Paul e de negăsit. Apropiații spun că ar fi gata să ceară azil politic într-o țară europeană
Prințul Paul e de negăsit. Apropiații spun că ar fi gata să ceară azil politic într-o țară europeană

Prințul Paul a dispărut fără urmă și în ciuda faptului că a fost dat în urmărire internațională nu a fost încă localizat.

Prințul Paul, de negăsit. Dezvăluirile Patriciei Kaas despre miliardarul condamnat Remus Truică: ”Am rămas mască”
Prințul Paul, de negăsit. Dezvăluirile Patriciei Kaas despre miliardarul condamnat Remus Truică: ”Am rămas mască”

Paul al României, nepotul Regelui Carol al II-lea, este căutat de aproape două zile. A fost dat în urmărire internațională după ce polițiștii nu l-au găsit acasă pentru a-l duce în spatele gratiilor.

Recomandări
Cod galben de ploi torențiale, descărcări electrice și vânt în mai multe regiuni ale țării. HARTĂ
Cod galben de ploi torențiale, descărcări electrice și vânt în mai multe regiuni ale țării. HARTĂ

Meteorologii anunţă averse torenţiale, descărcări electrice şi rafale de vânt în mai multe regiuni duminică fiind emisă o avertizare cod galbenpentru intervalul 14.00 - 20.00.

Ideea PSD pentru noul Guvern pe care Nicușor Dan și celelalte partide nu o acceptă. Ce ar face unii pesediști pentru putere
Ideea PSD pentru noul Guvern pe care Nicușor Dan și celelalte partide nu o acceptă. Ce ar face unii pesediști pentru putere

Primele consultări de la Cotroceni par să încline balanța spre intrarea PSD la guvernare, spun surse din partid. Unii social-democrați ar accepta să fie la putere chiar și fără să dea premierul.

Bărbatul care a ucis-o pe tânăra gravidă în complexul rezidențial Cosmopolis s-a sinucis. Ce au găsit polițiștii asupra lui
Bărbatul care a ucis-o pe tânăra gravidă în complexul rezidențial Cosmopolis s-a sinucis. Ce au găsit polițiștii asupra lui

Crimă înfiorătoare urmată de sinucidere, aseară, într-un complex rezidențial de lângă București. O tânără mamă de 23 de ani, însărcinată cu cel de-al doilea copil, a fost împușcată mortal de un fost iubit, un bărbat de 49 de ani.