Lukaşenko: Folosirea armelor nucleare este inacceptabilă. Putin nu vrea ”conflict direct” cu NATO

Lukasenko
AFP

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a declarată nu se aştepta ca ”operaţiunea” Rusiei în Ucraina să se prelungească atât de mult şi a susţinut că face ”tot posibilul” pentru a opri conflictul, într-un interviu acordat, joi, Associated Press.

Liderul belarus a mai invocat că negocierile ruso-ucrainene au început datorită lui, însă ”Ucraina nu este interesată de negocieri”. Lukaşenko a subliniat că folosirea armelor nucleare ar fi ”inacceptabilă”, însă a precizat că nu este la curent cu planurile lui Putin în această privinţă. De asemenea, el susţine că Putin nu vrea un conflict direct cu NATO, dar Armata rusă poate ”reacţiona”. Preşedintele a mai dat asigurări că exerciţiile militare ale Belarusului nu reprezintă o ”ameninţare” la adresa Occidentului, porivit News.ro.

Liderul autoritar belarus Aleksandr Lukaşenko a apărat invazia Rusiei în Ucraina, care a început pe 24 februarie. Cu toate acestea, el a spus că nu crede că se va ”va prelungi în acest fel”.

”Dar nu sunt suficient de implicat în această chestiune încât să spun dacă se desfăşoară (n.r. războiul) conform planului, aşa cum spun ruşii, sau aşa cum simt eu. Vreau să subliniez încă o dată, simt că această operaţiune a fost prelungită”, a spus Lukaşenko în timpul interviului de aproape 90 de minute la Palatul Independenţei din Minsk.

El a mai invocat că Ucraina ”provoacă Rusia” şi a insistat că Belarus este pro-pace.

Citește și
oameni germania
90.000 de oameni din Germania și-ar putea pierde locul de muncă într-un an, din cauza tarifelor impuse de Donald Trump

”În mod categoric, nu acceptăm niciun război. Am făcut şi facem tot posibilul acum ca să nu existe un război. Sincer, datorită mie au început negocierile dintre Ucraina şi Rusia”, a mai spus liderul belarus.

”Dar de ce Ucraina, pe al cărei teritoriu se desfăşoară un război, unde au loc acţiuni militare, mor oameni – de ce nu este Ucraina interesată de aceste negocieri?”, a argumentat Lukaşenko.

Şeful statului belarus a mai afirmat că ar fi ”inacceptabil” să fie folosite arme nucleare, dar nu a putut spune dacă Rusia are astfel de planuri.

”Nu numai că folosirea armelor nucleare este inacceptabilă pentru că ar fi chiar lângă noi (n.r. Belarus), nu ne aflăm peste ocean ca Statele Unite. Este, de asemenea, inacceptabil, deoarece ar putea lovi globul terestru care ar zbura de pe orbită cine ştie unde. Dacă Rusia este sau nu capabilă de acest lucru – aceasta este o întrebare pe care trebuie să o adresaţi leadershipul rus”, a mai explicat el.

Lukaşenko a mai spus că Putin nu doreşte un conflict direct cu NATO şi a îndemnat Occidentul să se asigure că acest lucru nu se va întâmpla.

”Cel mai probabil nu vrea (n.r. Putin) o confruntare globală cu NATO (...) Faceţi tot posibilul să împiedicaţi acest lucru. Altfel, chiar dacă Putin nu vrea, armata va reacţiona”, a subliniat liderul belarus.

La începutul acestei săptămâni, Armata belarusă a anunţat pe neaşteptate că au loc exerciţii militare care au stârnit îngrijorări în Ucraina. Cu toate acestea, Lukaşenko a asigurat, joi, AP că exerciţiile nu au ameninţat pe nimeni.

”Nu ameninţăm pe nimeni şi nu vom ameninţa pe nimeni. Mai mult decât atât, nu putem ameninţa - ştim cine ni se opune, aşa că a declanşa un fel de conflict, un fel de război, aici, în Occident nu este absolut deloc în interesul statului belarus. Aşa că Occidentul poate sta linişti”, a conchis Lukaşenko.

Rusia a desfăşurat forţe pe teritoriul belarus sub pretextul unor exerciţii militare şi apoi le-a trimis în Ucraina, ca parte a invaziei sale care a început pe 24 februarie.

Lukaşenko a susţinut public operaţiunea, afirmând în cadrul unei întâlniri cu omologul său rus Vladimir Putin la începutul lunii martie, că Ucraina plănuia să atace Belarus şi că ofensiva Moscovei a împiedicat acest lucru. El a mai menţionat că a adus o hartă să îi arate lui Putin de unde ar fi trebuit să aibă loc presupusul atac, dar nu a oferit alte dovezi care să susţină afirmaţia.

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
90.000 de oameni din Germania și-ar putea pierde locul de muncă într-un an, din cauza tarifelor impuse de Donald Trump
90.000 de oameni din Germania și-ar putea pierde locul de muncă într-un an, din cauza tarifelor impuse de Donald Trump

Politica tarifară a Statelor Unite ar putea avea un impact semnificativ asupra pieței muncii din Germania, a avertizat un oficial german.

„Nu suntem copii într-un parc. Putin a venit în acest parc să ucidă”, i-a răspuns Zelenski lui Trump
„Nu suntem copii într-un parc. Putin a venit în acest parc să ucidă”, i-a răspuns Zelenski lui Trump

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a comentat într-un interviu acordat ABC News declarația președintelui american Donald Trump, care a comparat războiul ruso-ucrainean cu o luptă între copii.

China propune un „canal verde” pentru a facilita exporturile de pământuri rare către Uniunea Europeană
China propune un „canal verde” pentru a facilita exporturile de pământuri rare către Uniunea Europeană

 China a propus înfiinţarea unui „canal verde” pentru a facilita exporturile de pământuri rare către Uniunea Europeană, a anunţat sâmbătă Ministerul chinez al Comerţului, după ce Beijingul a restricţionat exportul acestora ca răspuns la tarifele americane.

Recomandări
Rusia a lansat un val de 450 de drone și rachete balistice asupra Ucrainei, după atacurile pe teritoriul său
Rusia a lansat un val de 450 de drone și rachete balistice asupra Ucrainei, după atacurile pe teritoriul său

După atacurile îndrăznețe ale Ucrainei pe teritoriul rusesc, armata Moscovei a trecut la represalii. A lansat un atac masiv, cu 450 de drone și rachete balistice, asupra mai multor orașe, inclusiv capitala Kiev.

Andrew Tate, prins conducând un bolid cu aproape 200 km/h într-un oraș din România. Polițiștii au intervenit prompt
Andrew Tate, prins conducând un bolid cu aproape 200 km/h într-un oraș din România. Polițiștii au intervenit prompt

Polițiștii Serviciului Rutier, în timp ce desfășurau activități de supraveghere a traficului rutier, pentru prevenirea accidentelor cauzate de viteza excesivă, au depistat un autovehicul care circula cu viteza de 196 km/h în municipiul Râmnicu Vâlcea.

Alertă sanitară la Vaslui. Membrii unui ansamblu folcloric au ajuns la spital cu dureri de burtă și vărsături
Alertă sanitară la Vaslui. Membrii unui ansamblu folcloric au ajuns la spital cu dureri de burtă și vărsături

Alertă sanitară, sâmbătă seară la Vaslui după ce membrii unui ansamblu folcloric - adulți și copii - au ajuns la spital cu dureri de burtă și vărsături.