MAE: Un român a murit și alți doi au fost răniți, în Congo, pe fondul degradării situaţiei de securitate

congo

Un român a murit, iar alţi doi au fost răniţi, într-un incident care a avut loc sâmbătă, în Republica Democratică (RD) Congo, în apropierea oraşului Goma, a informat, duminică, Ministerul român al Afacerilor Externe (MAE).  

„În contextul degradării situaţiei de securitate din Republica Democratică Congo (RD Congo), Ministerul Afacerilor Externe (MAE), prin intermediul Ambasadei României la Luanda, Republica Angola, s-a autosesizat ca urmare a apariţiei informaţiilor cu privire la decesul unei persoane şi rănirea altor trei, la data de 15 iunie 2024, în apropierea oraşului Goma, situat la frontiera cu Rwanda. Reprezentanţii misiunii diplomatice au întreprins în regim de urgenţă demersuri pe lângă autorităţile din RD Congo pentru obţinerea unor informaţii oficiale cu privire la cetăţenia şi identitatea victimelor", se menţionează în informarea transmisă AGERPRES de MAE.

Potrivit sursei citate, din informaţiile comunicate reprezentanţilor misiunii diplomatice, a rezultat că persoana decedată şi două persoane rănite au cetăţenia română, iar cea de-a patra persoană rănită are cetăţenia altui stat.

Până în prezent, la nivelul misiunii diplomatice nu au fost recepţionate solicitări de asistenţă consulară. Ambasada României la Luanda menţine situaţia în atenţie prioritară şi continuă dialogul cu autorităţile congoleze competente, mai precizează sursa citată.

Şi în luna februarie a acestui an, doi cetăţeni români au murit şi alţi patru au fost răniţi în evenimente din Republica Democratică Congo, potrivit informaţiilor transmise la acel moment de MAE român.

Citește și
coada pe podul de la Giurgiu
Atenționare de călătorie pentru Bulgaria. Avertismentul emis de MAE

MAE reaminteşte cetăţenilor români că pentru RD Congo este valabil un avertisment de călătorie de nivel 8/ 9- "Evitaţi orice călătorie!".

MAE informează că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Luanda: +244222322234, +244916895720; apelurile fiind redirecţionate către Centrul de şi al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center-ului în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie numărul de telefon de urgenţă al misiunii diplomatice: +244932131381.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
MAE, atenţionare de călătorie: Risc crescut de incendii în Grecia, după ce țara a fost lovită de o cupolă de foc
MAE, atenţionare de călătorie: Risc crescut de incendii în Grecia, după ce țara a fost lovită de o cupolă de foc

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Grecia, unde, în contextul temperaturilor foarte ridicate, există un risc crescut de incendii, în mai multe regiuni.

Atenționare de călătorie pentru Bulgaria. Avertismentul emis de MAE
Atenționare de călătorie pentru Bulgaria. Avertismentul emis de MAE

Ministerul Afacerilor Externe a lansat o atenționare de călătorie pentru cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Bulgaria.

 

Lista secțiilor de votare din diaspora la alegerile europarlamentare 2024. Unde pot vota românii pe 9 iunie
Lista secțiilor de votare din diaspora la alegerile europarlamentare 2024. Unde pot vota românii pe 9 iunie

MAE a organizat pentru alegerile europarlamentare 2024 din 9 iunie, un număr record de secții de votare în afara țării. Românii din diapora pot alege să voteze la una dintre cele 915 secții de votare. 

MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: 
furtuni puternice
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: furtuni puternice

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Germania, Landul Bavaria, că autorităţile locale au emis avertismente de furtuni puternice.

 

Recomandări
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe

Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. În Caraș-Severin, un tânăr a murit și altul a fost grav rănit, după ce au fost loviți de trăsnet pe Muntele Mic.

De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”
De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”

George Simion îndeamnă oamenii să iasă în stradă după alegerile prezidențiale câștigate de Nicușor Dan, la ”proteste pașnice”, însă ... fără el, pentru că îi este frică să nu fie arestat.

De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”
De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”

”Suntem pregătiți, să ne apărăm" - i-au transmis oficialii de la Bruxelles președintelui american Donald Trump, care a amenințat că vă impune tarife vamale de 50 la sută pentru produsele europene, începând cu 1 iunie.