Magazin din Cluj-Napoca, închis pentru vânzarea de produse de tutun unui minor. Vânzătoarea a recunoscut fapta

magazin inclis cluj pentru tutun minori
Poliția Locală Cluj

Un magazin din Cluj-Napoca a fost închis după ce a vândut produse de tutun unui minor. Poliția Locală a luat măsura suspendării activității pentru 30 de zile.

În urma controlului, polițiștii locali au stabilit că angajata a vândut rezerve pe bază de tutun pentru aparatul de fumat de tip IQOS unui adolescent de 15 ani, arată news.ro.

„Poliţiştii locali din cadrul Serviciului Inspecţie comercială, în timpul efectuării unor verificări specifice în zona Pieţei Muzeului, au constatat că la magazinul „Rapsodia” de pe str. Vasile Goldiş nr. 1/7, s-a comercializat minorului B.V., în vârstă de 15 ani, rezerve pe bază de tutun pentru aparatul de fumat de tip IQOS. Acest fapt a reieşit atât din declaraţia dată în scris de către minor, cât şi din declaraţia angajatei V.T., care a recunoscut că nu a solicitat actul de identitate al cumpărătorului”, a transmis, joi, Primăria Cluj-Napoca.

Instituţia a precizat că, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 349/2002, societatea comercială în cauză a fost sancţionată contravenţional cu amendă de 10.000 lei.

„Ca şi măsură complementară, s-a dispus suspendarea activităţii magazinului pentru o perioadă de 30 de zile. Suspendarea a fost materializată prin aplicarea de semne distinctive cu valoare de sigiliu pe uşa de acces în spaţiu. Este pentru prima dată când se aplică o astfel de măsură, având în vedere faptul că materializarea măsurii complementare prin aplicare de sigilii sau alte semne distinctive cu valoare de sigiliu a intrat în vigoare în data de 11.11.2024, prin modificarea adusă Legii nr. 349/2002, de către O.U.G. nr. 128/07.11.2024”, a precizat instituția citată.

Citește și
nicusor dan, planseu unirii, scandal nicusor dan
Nicuşor Dan vrea desființarea Poliţiei Locale: Cred că nu este necesară. Atribuţiile ei trebuie să fie preluate

Reprtezentanţii acesteia precizează că plângerea împotriva proceselor-verbale de constatare a contravenţiilor şi de aplicare a sancţiunilor prevăzute de Legea nr. 349/2002 nu suspendă executarea.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Nicușor Dan explică de ce nu poate desființa Poliția Locală, chiar dacă e nemulțumit de activitatea acesteia
Nicușor Dan explică de ce nu poate desființa Poliția Locală, chiar dacă e nemulțumit de activitatea acesteia

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a explicat că nu desfiinţează Poliţia Locală, deoarece legislaţia îi conferă anumite atribuţii pe care nu le poate exercita prin angajaţii Primăriei Capitalei.

Nicuşor Dan vrea desființarea Poliţiei Locale: Cred că nu este necesară. Atribuţiile ei trebuie să fie preluate
Nicuşor Dan vrea desființarea Poliţiei Locale: Cred că nu este necesară. Atribuţiile ei trebuie să fie preluate

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, consideră că Poliţia Locală nu este necesară, el afirmând că atribuţiile acesteia pot fi preluate de Poliţia naţională, pe zona de ordine publică, şi de direcţii din primării, pe chestiunile de control.

Scandal în Piața Unirii între Nicușor Dan și Poliția Locală a Sectorului 4. Intervin echipaje ale Poliţiei şi Jandarmeriei
Scandal în Piața Unirii între Nicușor Dan și Poliția Locală a Sectorului 4. Intervin echipaje ale Poliţiei şi Jandarmeriei

Scandalul dintre primarul general al Capitalei și edilul de la Sectorul 4, Daniel Băluță, în legătură cu plafonul din Piața Unirii, ia proporții.

Opinie Rareș Năstase: Ce am înțeles din episodul de azi, de la plafonul Unirii? Că în România funcționează poliții paralele
Opinie Rareș Năstase: Ce am înțeles din episodul de azi, de la plafonul Unirii? Că în România funcționează poliții paralele

Ce am înțeles din episodul de azi, de la plafonul Unirii? Că în România funcționează poliții paralele. De o parte a fost Primarul General, cu poliția locală a municipiului București.

Circul continuă. Nicușor Dan a chemat Poliția Națională să facă pace între Poliția Locală centrală și cea a Sectorului 4
Circul continuă. Nicușor Dan a chemat Poliția Națională să facă pace între Poliția Locală centrală și cea a Sectorului 4

Lucrările de la Planșeul Unirii din Capitală au început cu scandal. Echipele de la Primăria Sectorului 4 au împrejmuit zona și au început săpăturile. Nicușor Dan susține că șantierul e ilegal și a încercat să oprească lucrările.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.