Val de controale la spitale pentru a verifica asigurarea pazei, conform legii. „Păi.. eu de unde să știu dacă merg la sală?”

×
Codul embed a fost copiat

După încăierarea de sâmbăta trecută, când mai mulți indivizi s-au bătut cu bâtele pe holurile Spitalului Sfântul Pantelimon, Poliția Capitalei verifică în aceste zile cum stau lucrurile și în alte unități sanitare.  

Au fost la Floreasca și Marie Curie, iar joi au controlat Institutul Marius Nasta, unde au dat amenzi de peste 3.000 de lei.

Fiecare mașină care a intrat joi în curtea Institutului Marius Nasta din București a fost oprită în fața unei porți metalice înainte să ajungă la bariera automată din parcare. Un paznic supravegheat de șef i-a întrebat pe șoferi unde merg.

Oricât s-au străduit cei 8 paznici să dea bine în fața polițiștilor care îi controlau, trei dintre ei au fost amendați, inclusiv șeful de obiectiv, plus societatea comercială care i-a angajat.

Subcomisar Ionuț Cristea, șef Birou Sisteme de Pază al Poliției Capitalei: „Am constatat anumite deficiențe legat de consemnarea în evidențele serviciului de pază. De asemenea, am constatat că șeful de obiectiv de aici, de la această unitate, nu și-a îndeplinit în mod corespunzător toate atribuțiile. Am aplicat 4 amenzi contravenționale în valoare de 3600 de lei.”

Citește și
scandal spital
Bătăușii care au invadat Spitalul Sf. Pantelimon, săltați după o descindere ca-n filme. ”Au dus femeile lovite și sparte”

Spre deosebire de polițiști, pacienții și rudele acestora au fost ceva mai îngăduitori.

Reporter: Când vă uitați așa la paznici, vi se par pregătiți să intervină?

Femeie: „Păi… eu știu dacă merg la sală? E bine că te întreabă ceva, te scriu într-un registru acolo...”

Până acum, cele mai mari sancțiuni, de aproape 9.000 de lei, s-au dat la Spitalul pentru copii Marie Curie.

La Floreasca nu s-a încheiat ancheta. Acolo, unii dintre paznici nu au putut să prezinte atestatul, iar unul dintre ei avea asupra lui un spray lacrimogen interzis.

Mai mult, firma de pază a fost atenționată că are prea puțini oameni la Unitatea de Primiri Urgențe. Cu 8.000 de lei au fost amendate firma de paza și conducerea Spitalului Pantelimon, care nu au putut să oprească violențele de săptămâna trecută.

Citește și...
Valuri de rețineri după bătaia ca în junglă din Pantelimon. 30 de oameni ar putea ajunge după gratii
Valuri de rețineri după bătaia ca în junglă din Pantelimon. 30 de oameni ar putea ajunge după gratii

Zeci de noi rețineri au fost operate marți seară după luptele violente de stradă din orașul Pantelimon, de la sfârșitul săptămânii trecute, dar și după incidentele din camera de gardă a Spitalului "Sfântul Pantelimon".

Bătăușii care au invadat Spitalul Sf. Pantelimon, săltați după o descindere ca-n filme. ”Au dus femeile lovite și sparte”
Bătăușii care au invadat Spitalul Sf. Pantelimon, săltați după o descindere ca-n filme. ”Au dus femeile lovite și sparte”

Polițiștii din Capitală au reușit să pună mâna pe bătăușii care au invadat sâmbătă Camera de Gardă a Spitalului Sfântul Pantelimon, unde, în goana după răzbunare, au terorizat pacienții și personalul medical.  

De la ce a pornit bătaia ca în junglă din Pantelimon, continuată la spital. „Nu a vrut să se mărite și de acolo a plecat”
De la ce a pornit bătaia ca în junglă din Pantelimon, continuată la spital. „Nu a vrut să se mărite și de acolo a plecat”

Forțe impresionante de poliție au descins, marți dimineață, la indivizii suspectați că s-au bătut cu furci și bâte, sâmbătă, pe străzile din Pantelimon, apoi au năvălit în camera de gardă a Spitalului din apropiere, unde au continuat violențele.

Marea problemă a polițiștilor după bătaia din Pantelimon, continuată la spital. Ce se întâmplă cu trei dintre scandalagii
Marea problemă a polițiștilor după bătaia din Pantelimon, continuată la spital. Ce se întâmplă cu trei dintre scandalagii

La trei zile de la scenele violente din Pantelimon, unde două tabere s-au bătut pe stradă, zona este în continuare supravegheată de numeroși polițiști și jandarmi.

Percheziții la clanurile care s-au bătut în Pantelimon și au continuat răfuiala la spital. Opt persoane ridicate de mascați
Percheziții la clanurile care s-au bătut în Pantelimon și au continuat răfuiala la spital. Opt persoane ridicate de mascați

Poliţiştii fac, marţi dimineaţă, 11 percheziţii în Bucureşti şi în Ilfov în dosarul deschis după ce două clanuri s-au bătut în oraşul Pantelimon, iar apoi au continuat răfuiala la Spitalul ”Sfântul Pantelimon” unde fuseseră transportaţi mai mulți răniţi.

Recomandări
Suspansul continuă. Lista cu măsurile de salvare a bugetului nu e încă definitivată. Noile propuneri
Suspansul continuă. Lista cu măsurile de salvare a bugetului nu e încă definitivată. Noile propuneri

O lungă listă cu măsuri fiscale va fi negociată săptămâna viitoare de președintele Nicușor Dan și liderii celor 4 formațiuni politice dispuse să intre la guvernare.

Ce sunt și ce nu sunt pensiile speciale și cine le încasează. Diferențele dintre pensionarii „obișnuiți” și cei „speciali”
Ce sunt și ce nu sunt pensiile speciale și cine le încasează. Diferențele dintre pensionarii „obișnuiți” și cei „speciali”

Pensiile speciale se numără printre reformele eșuate din PNRR, dar și o „piatră de moară” de gâtul guvernanților, încercările de a le reforma ajungând să se lovească de piedici legislative.

Gazzetta Dello Sport: Chivu este noul antrenor al lui Inter Milano. Fostul căpitan al „nerazzurilor”, acum pe banca tehnică
Gazzetta Dello Sport: Chivu este noul antrenor al lui Inter Milano. Fostul căpitan al „nerazzurilor”, acum pe banca tehnică

Inter Milano l-a ales pe Cristian Chivu, scrie Gazzetta Dello Sport. Italienii au anunțat că va semna vineri, 6 iunie, un acord pe doi ani. Va fi pe bancă la Campionatul Mondial al Cluburilor.