Mai mulți medici de la Spitalul Floreasca își întrerup activitatea, în urma demiterii lui Beuran

Medicii rezidenți se vor putea pregăti și în spitalele județene

Mai mulți medici din cadrul Spitalului Floreasca din București au anunțat că își întrerup activitatea, în semn de nemulțumire față de demiterea din funcție a doctorului Mircea Beuran.

25 de medici din cadrul Spitalului Floreasca au semnat luni un comunicat prin intermediul căruia își exprimă „îngrijorarea față de felul în care este tratat un incident medical regretabil și de lipsa respectului și deontologiei tuturor celor implicați”.

Medicii care și-au întrerupt activitatea au luat această decizie în semn de susținere pentru doctorul Mircea Beuran, care a fost demis luni din funcția de șef de secție în cadrul Spitalului Floreasca.

„Este îngrijorător cum este prejudiciată imaginea unor medici de prestigiu și a unuia dintre cele mai renumite spitale din România. Este regretabil că înainte de finalizarea oricărei anchete să fie demis din funcție Prof. Dr. Mircea Beuran”, se menționează în comunicat.

Medicii au solicitat Ministerului Sănătății „să ancheteze incidentul, dar mai ales situația care a permis ca acest incident să se întâmple” și au menționat că această situație „se poate repeta în fiecare zi oricărui medic care își desfășoară activitatea în spital”.

Citește și
Medic, operatie
Mărturia unei asistente care a participat la operația femeii incendiate. S-au deschis 4 anchete

Cei 25 de medici au spus că își vor întrerupe activitatea „pentru a ne proteja reciproc”. Aceștia vor asigura asistență medicală doar pentru urgențe majore.

Comunicatul medicilor din Spitalul Floreasca poate fi consultat mai jos.

Medicul Mircea Beuran a fost demis astăzi din funcția de șef de secție în cadrul Spitalului Floreasca din Capitală, în urma cercetării istrative care a fost declanșată de conducerea spitalului, după ce o pacientă a luat foc și a murit.

Concluziile oficiale ale raportului Corpului de Control vor fi făcute publice marți, într-o conferință de presă.

Aceste măsuri au fost impuse după ce o femeie de 66 de ani a suferit arsuri în timpul unei operații la Spitalul Floreasca din Capitală, după care a murit.

Pacienta a fost dezinfectată cu o soluție de mâini care avea o concentrație mare de alcool și nu trebuia folosită în același timp cu bisturiul electric.

Patru anchete au fost deschise în acest caz.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
Citește și...
Cazul pacientei care a luat foc la operație. Beuran a fost demis, iar spitalul Floreasca amendat
Cazul pacientei care a luat foc la operație. Beuran a fost demis, iar spitalul Floreasca amendat

Medicul Mircea Beuran a fost demis din funcția de șef de secție în cadrul Spitalului Floreasca din Capitală, în urma cercetării istrative care a fost declanșată de conducerea spitalului, după ce o pacientă a luat foc și a murit.

Mărturia unei asistente care a participat la operația femeii incendiate. S-au deschis 4 anchete
Mărturia unei asistente care a participat la operația femeii incendiate. S-au deschis 4 anchete

Femeia de 66 de ani care a suferit arsuri în timpul unei operații la Spitalul Floreasca din Capitală a murit duminică seară.

Detalii şocante privind cazul femeii care a ars pe masa de operaţie. Explicaţia lui Mircea Beuran
Detalii şocante privind cazul femeii care a ars pe masa de operaţie. Explicaţia lui Mircea Beuran

Detalii şocante ies la iveală în cazul femeii arse în timpul unei operaţii la spitalul Floreasca.

Sesizare penală în cazul pacientei arse pe masa de operaţie, la Floreasca.
Sesizare penală în cazul pacientei arse pe masa de operaţie, la Floreasca. "Se zbate între viaţă şi moarte"

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a anunţat că va depune luni, la Parchetul General, "o sesizare penală" în cazul pacientei arse pe masa de operaţie la Spitalul Clinic Floreasca.

Recomandări
Nicuşor Dan, despre decizia CCR: „Dacă legea interzice ANI să publice, o să o public pe pagina Preşedinţiei, nu e o problemă”
Nicuşor Dan, despre decizia CCR: „Dacă legea interzice ANI să publice, o să o public pe pagina Preşedinţiei, nu e o problemă”

Preşedintele Nicuşor Dan afirmă, după decizia CCR privind declaraţiile de avere, că, dacă legea interzice Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) să facă publică declaraţia sa de avere, el o va publica pe site-ul Preşedinţiei.

Mesaj RO-Alert în județul Tulcea. MApN: Rusia a executat o nouă serie de atacuri cu drone asupra infrastructurii Ucrainei
Mesaj RO-Alert în județul Tulcea. MApN: Rusia a executat o nouă serie de atacuri cu drone asupra infrastructurii Ucrainei

Populaţia din nordul judeţului Tulcea a primit, în noaptea de joi spre vineri, un mesaj RO-Alert cu privire la posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian, pe fondul războiului declanşat de Rusia în Ucraina.  

Investiție strategică România-SUA în domeniul militar. Județul norocos care va atrage proiectul de 220 de milioane de dolari
Investiție strategică România-SUA în domeniul militar. Județul norocos care va atrage proiectul de 220 de milioane de dolari

România a făcut primul pas ca să devină coproducător de muniție NATO, pentru tancuri și artilerie. Pentru prima dată, în industria noastră de apărare Statele Unite au fost de acord să învestească în două linii de producție a munițiilor.