Mai mulți români și rudele lor au fost aduși din Fâşia Gaza, anunță MAE. Peste 300 au fost evacuați până acum

Fasia Gaza, atac
AFP

Nouă cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi miercuri din Fâşia Gaza şi au ajuns pe teritoriul Republicii Arabe Egipt, informează miercuri Ministerul Afacerilor Externe.  

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează, într-un comunicat, că miercuri, în urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au ajuns pe teritoriul Republicii Arabe Egipt, prin punctul de frontieră Rafah.

Aceştia au fost preluaţi de către echipa consulară mobilă a Ambasadei României în Egipt, care îi va însoţi până la Cairo, de unde vor fi îmbarcaţi spre România, în perioada următoare.

De asemenea, marţi, 30 aprilie, un alt cetăţean român a fost sprijinit să părăsească Fâşia Gaza.

Până în prezent, 323 de cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza.

Citește și
turcia
Comorile ascunse sub o țară iubită de români pentru vacanțe. Atracțiile turistice de care nu ai auzit până acum. GALERIE FOTO

„MAE menţine ul cu autorităţile israeliene şi egiptene în vederea facilitării evacuării şi a altor cetăţeni români şi membri de familie în cazul în care vor mai fi alte solicitări, în funcţie de evoluţiile din teren şi de acordul părţilor implicate'', se mai arată în comunicat.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
Citește și...
Milioane de români le vor primi prin poștă până la Paște. Au început deja să fie distribuite
Milioane de români le vor primi prin poștă până la Paște. Au început deja să fie distribuite

Compania Naţională „Poşta Română” anunţă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai.

Comorile ascunse sub o țară iubită de români pentru vacanțe. Atracțiile turistice de care nu ai auzit până acum. GALERIE FOTO
Comorile ascunse sub o țară iubită de români pentru vacanțe. Atracțiile turistice de care nu ai auzit până acum. GALERIE FOTO

Turcia a fost inima a numeroase imperii ce au lăsat în urmă atracții arheologice ce rivalizează cu minunile sale naturale. Însă nu toate sunt la vedere, deasupra solului.

Cum alegem cei mai buni și calitativi mici. Recomandările ANPC pentru români de 1 Mai
Cum alegem cei mai buni și calitativi mici. Recomandările ANPC pentru români de 1 Mai

Refuzaţi produsele din carne tocată pentru care există îndoieli privind calitatea şi care nu au înscrisă, pe etichetă, data limită de consum sau dacă aceasta este modificată sau depăşită, transmite directorul general al ANPC, Paul Anghel.

Veste bună pentru români, privind alegerile din vară. BEC a decis
Veste bună pentru români, privind alegerile din vară. BEC a decis

Biroul Electoral Central a stabilit, vineri, măsurile pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale la alegerile din data de 9 iunie, menţionând, între altele, că în secţiile de votare din străinătate nu se utilizează această urnă.

Eurostat: Prețurile plătite pentru energia electrică și gazele naturale de către români, printre cele mai mici din UE
Eurostat: Prețurile plătite pentru energia electrică și gazele naturale de către români, printre cele mai mici din UE

Eurostat a publicat statistica cu privire la prețurile plătite pentru energie electrică și gaze naturale de consumatorii casnici și non-casnici din cadrul Uniunii Europene (UE).

Recomandări
Autoritățile vor începe evaluarea pagubelor după inundațiile devastatoare. Oamenii au aruncat aproape totul pe geam
Autoritățile vor începe evaluarea pagubelor după inundațiile devastatoare. Oamenii au aruncat aproape totul pe geam

Un cod galben de ploi torențiale a fost emis pentru 16 județe din țară, inclusiv Harghita și Covasna, care au fost deja grav lovite de inundații. În zonele unde apele s-au mai retras, oamenii au reușit să intre în locuințe pentru a constata dezastrul.

Directorul Poștei Române: Angajații vinovați de furtul a 10 milioane de lei vor fi concediați. Nu au respectat protocolul
Directorul Poștei Române: Angajații vinovați de furtul a 10 milioane de lei vor fi concediați. Nu au respectat protocolul

Directorul Poştei Române, Valentin Ştefan, a explicat, duminică, după furtul a 10 milioane de lei din sediul central al Poştei din Timişoara, că procedurile interne prevăd ca la sfârşitul programului toţi banii să fie închişi într-un seif.

Hidrologii au emis Cod Portocaliu de inundații în Brașov și Cod Galben în mai multe județe din centrul și nordul țării
Hidrologii au emis Cod Portocaliu de inundații în Brașov și Cod Galben în mai multe județe din centrul și nordul țării

Hidrologii au emis, duminică, o avertizare Cod Portocaliu de inundaţii pentru judeţul Braşov, valabilă până luni, ora 9.00. Totodată, este în vigoare şi un Cod Galben, până luni la prânz, pentru râuri din mai multe judeţe din centrul şi nordul ţării.