Mai mulți turiști au rămas blocați pe un traseu montan din Alba. Drumul a fost afectat de ploile abundente

smurd
News.ro

Pompieri, jandarmi şi salvamontişti din Alba intervin, sâmbătă, după ce un grup de turişti, împreună cu ghidul, a rămas blocat, după ce traseul montan pe care îl parcurgeau, din Cheile Râmeţului spre Brâna Caprei, a fost afectat de ploi.

”Prin SNUAU 112 a fost primit un apel de la un ghid montan cu privire faptul că, în timp ce se deplasa cu un grup de 24 de turişti din Cheile Râmeţului spre Brâna Caprei, traseul montan pe care aceştia îl parcurgeau a fost afectat ca urmare a fenomenelor hidrometeorologice, nemaiputând sa se întoarcă spre Cheile Râmeţului”, a transmis, sâmbătă seară, ISU Alba, potrivit news.ro.

Astfel, 21 dintre turişti au ajuns la şcoala din satul Cheia, iar ceilalţi 3 turişti, împreună cu ghidul, mai au de parcurs aproximativ 40 de minute de mers pe jos până la aceeaşi locaţie, rămânând în zona Brâna Caprei.

Acolo au fost trimise forţe de la ISU Alba (un ofiter, 5 subofiţeri, un maistru militar, un microbuz, o Autospecială de Primă Intervenţie şi Comandă, un Echipaj de Prim Ajutor şi o Autospecială de Transport Personal şi Victime Multiple - pentru evaluarea turiştilor şi transportul acestora), IJJ Alba ( o maşină şi patru jandarmi), Salvamont Alba (două maşini, 6 persoane).

”Turiştii vor fi evacuaţi pedestru până la autospecialele de pompieri. După evaluarea medicală, aceştia vor fi transportaţi spre locul unde au parcate autoturismele, respectiv Valea Mănăstirii”, a precizat sursa citată.

Citește și
O capră „psihopată” a atacat doi turiști în vârf de munte. Femeia a zăcut apoi o săptămână în prăpastie, cu mâinile rupte
O capră „psihopată” a atacat doi turiști în vârf de munte. Femeia a zăcut apoi o săptămână în prăpastie, cu mâinile rupte
Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
Citește și...
Reacția unui bărbat aflat în drum spre Poiana Brașov, după ce a primit mesaj RO-Alert că în zonă a apărut un urs
Reacția unui bărbat aflat în drum spre Poiana Brașov, după ce a primit mesaj RO-Alert că în zonă a apărut un urs

La munte a fost o zi excelentă pentru plimbare, așa că potecile din jurul Brașovului s-au umplut de oameni care au căutat răcoare, liniște și aer curat.

O capră „psihopată” a atacat doi turiști în vârf de munte. Femeia a zăcut apoi o săptămână în prăpastie, cu mâinile rupte
O capră „psihopată” a atacat doi turiști în vârf de munte. Femeia a zăcut apoi o săptămână în prăpastie, cu mâinile rupte

O capră de munte „psihopată” a atacat doi turiști, pe unul dintre ei lăsându-l inconștient, iar pe cel de-al doilea împingându-l în prăpastie.

Recomandări
Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul
Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul

Valentin Lazea, economistul-șef al BNR, a prezentat cele patru greșeli făcute de guvernanți care au dus la explozia deficitului bugetar. 

Verificări la ANAF. Curtea de Conturi a descoperit „deficiențe privind colectarea TVA” și mii de firme cu aceeași adresă
Verificări la ANAF. Curtea de Conturi a descoperit „deficiențe privind colectarea TVA” și mii de firme cu aceeași adresă

Curtea de Conturi a realizat un audit de conformitate la ANAF, în cadrul căruia a constatat, între altele, mai multe deficienţe privind evidenţa contabilă a veniturilor statului şi evidenţa analitică pe plătitori.

Statul, afectat de “Sindromul Praid”. „Dacă pune cineva două mine antitanc la Parlament, nu știm cine trebuie să intervină”
Statul, afectat de “Sindromul Praid”. „Dacă pune cineva două mine antitanc la Parlament, nu știm cine trebuie să intervină”

Statul român are numeroase vulnerabilități legislative și instituționale, care pot fi speculate cu ușurință de state ostile ca Rusia, în războiul hibrid pe care îl duce împotriva României.