MApN: "Scămoșarea și decolorarea uniformelor militarilor a fost sesizată"

Soldati ai Batalionului Scorpionii Negri participa la ceremonialul militar religios organizat la Statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza din Craiova, cu ocazia sarbatoririi Zilei Unirii Principatelor Române
Inquam

Scămoșarea și decolorarea uniformelor militarilor a fost sesizată în luna februarie 2018, se arăta într-un comunicat de presă al Ministerului Apărării Naţionale (MApN), de miercuri.

MApN a mai precizat şi că a notificat firma producătoare cu privire la problemele semnalate, pentru a fi rezolvate înainte de producția celui de-al doilea lot de uniforme.

De asemenea, produsele respective au fi fost achiziționate prin licitație deschisă. Iar valoarea maximă estimată a acordului-cadru este de 146 milioane lei, pentru toate cele 17 produse.

"Primul contract subsecvent s-a încheiat cu S.C. ADINA SRL, în data de 7 august 2017. Alături de alte produse atribuite, s-au livrat la termen aproximativ 30.000 costume combat pentru toate categoriile de forțe. În luna aprilie 2018, s-a semnat al doilea contract subsecvent pentru aproximativ 50.000 de costume combat, care urmează a fi livrate până la sfârșitul anului", mai precizează comunicatul.

Precizările MApN au fost făcute după ce jurnalistul Adelin Petrişor a indicat pe site-ul său că: "Aproape jumătate din noile uniforme de luptă ale Armatei Române au probleme: se decolorează la soare, intră la apă și se scămoșează."

Citește și
pompieri
DSU explică achiziția containerelor de decontaminare. Este vorba despre un proiect european de amploare

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase

Citește și...
DSU explică achiziția containerelor de decontaminare. Este vorba despre un proiect european de amploare
DSU explică achiziția containerelor de decontaminare. Este vorba despre un proiect european de amploare

DSU clarifică: achiziția containerelor de decontaminare face parte dintr-un amplu proiect european ce urmărește formarea unor rezerve strategice comune pentru intervenții rapide în caz de amenințări chimice, biologice, radiologice sau nucleare în UE.

Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără împușcată de mai multe ori a murit

O tânără a fost împușcată de mai multe ori pe o stradă din cartierul Cosmopolis din Ilfov. Ea a murit la spital.

Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot

Scandal uriaș la bordul unei aeronave Wizz Air care se pregătea să decoleze de pe aeroportul Otopeni spre Norvegia. Nouă bărbați, unii dintre ei băuți, spun martorii, au fost dați jos cu forța de polițiști.

Recomandări
Sunt în joc milioane de lei și destinul oamenilor pentru a rezolva problema de la Salina Praid. Ce spune ministrul Economiei

Situația de la Salina Praid putea fi evitată, a spus președintele Nicușor Dan, care a mers sâmbătă în zonă. Oamenii afectați, atât angajații, cât și cei ale căror afaceri depindeau de Salina Praid, vor primi ajutor.