Maratonul de vaccinare din București, un succes absolut. Peste 18.000 de persoane au fost vaccinate

×
Codul embed a fost copiat

Maratonul de vaccinare organizat în Capitală a depășit așteptările autorităților. A fost nevoie de suplimentarea dozelor alocate inițial pentru că oamenii au venit în masă, pentru imunizare: peste 18.000, în 48 de ore, conform datelor oficiale.

Și în țară a crescut simțitor numărul persoanelor dornice, mai ales că istrarea serului nu mai necesită programare pe platformă: simpla prezență, cu buletinul, este suficientă.

Ultima zi a maratonului vaccinării a adus noi valuri de doritori. S-a stat la coadă încă de azi-noapte.

Aproape de miezul nopţii, au fost zeci de persoane care aşteptau să se imunizeze la maratonul vaccinării de la Sala Palatului. Nici pe zi, cozile nu au dispărut. Oamenii s-au aşezat la rând și de dimineaţă în ultima zi a vaccinării.

„Ne aşteptam să stăm un pic, dar totuşi a mers destul de repede. Vrem să revenim la normal şi să contribuim la a face lucrul acesta cât mai repede".

Citește și
vaccin
CSID. De ce este recomandat să ne vaccinăm chiar dacă am trecut prin infecția cu coronavirus

„Până acum, mi s-a părut că a fost foarte mult haos. Și acum am vrut să beneficiez de sistemul ăsta mult mai rapid al lucrurilor" spun oamenii.

„Majoritatea lucrurile se fac în familie, aşa că am decis să venim amândoi. plus că e o zi de duminică, e frumos afară" spun o mamă și fiul ei.

Planul autorităților prevedea istrarea a zece mii de doze de vaccin Pfizer, peste weekend. A fost nevoie de suplimentarea lor.

Mihai Craiu, coordonator maraton vaccinare Sala Palatului:

„De două ori, o dată ieri după amiaza şi urmează să vină transportul de la Cantacuzino acum. A fost aprobată o a doua suplimentare pentru această locaţie şi cred că acelaşi scenariu este şi la biblioteca naţională".

18.000 de persoane au fost vaccinate la Sala Palatului şi Biblioteca Naţională

 

18.000 persoane au fost vaccinate până la ora 20,00 în cele două locaţii unde se desfăşoară Maratonul Vaccinării - Ediţia Bucureşti, Sala Palatului şi Biblioteca Naţională.

Astfel, 11.296 persoane au fost vaccinate la Sala Palatului şi 6.704 au fost vaccinate la Biblioteca Naţională a României, transmit organizatorii.

În echipă la vaccinare


Rugbiștii de la clubul Dinamo au venit...în echipă la vaccinare.

Andrei Toader, rugbist:
„Am avut o oportunitate pentru a ne face un bine, şi nouă şi familiilor noastre, să fim mai în siguranţă”
Reporter: În echipă?
Andrei Toader: „E mai bine, că se mai taie emoţiile"

1.200 de voluntari - medici, rezidenți, asistente și studenți - au pus umărul la organizarea acestui eveniment.

Pentru rapel, se ia în calcul o nouă rundă prelungită de vaccinare, tot în centrele de la Sala Palatului și Biblioteca Națională. Este posibilă și imunizarea în oricare altă localitate, pe baza adeverinței obținute acum.

De altfel, în centrele din țară, oricine poate merge, de-acum, doar cu buletinul. Nu mai este nevoie de programare pentru vaccinare.

Dorel Hăbăsescu, medic centru de vaccinare USAMV Iaşi:
„Am avut de dimineață două persoane care au venit la vaccinare pentru AstraZeneca. De luni, preluăm pacienţii care vor să se vaccineze la liber cu Pfizer".

S-au înmulțit și centrele drive-thru. În Galaţi, ritmul este de o persoană vaccinată, la fiecare 90 de secunde.

În cadrul maratonului din Capitală, media a fost de 300 de doze istrate pe oră.

În cadrul maratonului, s-au vaccinat în medie 300 de persoane pe oră. Un ritm care a depășit așteptările autorităților, iar numărul de doze aproape s-a dublat. Acum, guvernul vrea să organizeze şi o caravană a vaccinării în mediul rural. Obiectivul - 5 milioane de români vaccinaţi până la 1 iunie şi 10 milioane până la 1 august. Astfel, vom scăpa de restricțiile din pandemie.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
Citește și...
Ministrul Sănătății, despre ritmul de vaccinare: ”Nu e posibil să ajungem la 5 milioane de persoane vaccinate până în iunie”
Ministrul Sănătății, despre ritmul de vaccinare: ”Nu e posibil să ajungem la 5 milioane de persoane vaccinate până în iunie”

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat duminică, într-un interviu, că având în vedere ritmul actual de vaccinare nu este posibil de a atinge cifra de cinci milioane de persoane vaccinate anti-COVID-19 cu ambele doze de ser până la 1 iunie.

CSID. De ce este recomandat să ne vaccinăm chiar dacă am trecut prin infecția cu coronavirus
CSID. De ce este recomandat să ne vaccinăm chiar dacă am trecut prin infecția cu coronavirus

Peste un milion de români au trecut prin infecția COVID-19. Și ei sunt așteptați la vaccinare. Inevitabil, apare întrebarea: De ce să mai merg să mă imunizez dacă am făcut boala?

Maratonul vaccinării, în țară. La castelul Bran s-au vaccinat și oaspeți din străinătate
Maratonul vaccinării, în țară. La castelul Bran s-au vaccinat și oaspeți din străinătate

La Castelul Bran, oaspeţii care au vrut să se vaccineze au trecut pe la cabinetul medical.

Recomandări
Autoritățile vor începe evaluarea pagubelor după inundațiile devastatoare. Oamenii au aruncat aproape totul pe geam
Autoritățile vor începe evaluarea pagubelor după inundațiile devastatoare. Oamenii au aruncat aproape totul pe geam

Un cod galben de ploi torențiale a fost emis pentru 16 județe din țară, inclusiv Harghita și Covasna, care au fost deja grav lovite de inundații. În zonele unde apele s-au mai retras, oamenii au reușit să intre în locuințe pentru a constata dezastrul.

Directorul Poștei Române: Angajații vinovați de furtul a 10 milioane de lei vor fi concediați. Nu au respectat protocolul
Directorul Poștei Române: Angajații vinovați de furtul a 10 milioane de lei vor fi concediați. Nu au respectat protocolul

Directorul Poştei Române, Valentin Ştefan, a explicat, duminică, după furtul a 10 milioane de lei din sediul central al Poştei din Timişoara, că procedurile interne prevăd ca la sfârşitul programului toţi banii să fie închişi într-un seif.

Hidrologii au emis Cod Portocaliu de inundații în Brașov și Cod Galben în mai multe județe din centrul și nordul țării
Hidrologii au emis Cod Portocaliu de inundații în Brașov și Cod Galben în mai multe județe din centrul și nordul țării

Hidrologii au emis, duminică, o avertizare Cod Portocaliu de inundaţii pentru judeţul Braşov, valabilă până luni, ora 9.00. Totodată, este în vigoare şi un Cod Galben, până luni la prânz, pentru râuri din mai multe judeţe din centrul şi nordul ţării.