Pasagerii din metroul groazei: Am vrut să spargem geamurile, dar nu erau ciocane de urgență, nici scări de evacuare

×
Codul embed a fost copiat

Mai mulți călători din trenul de metrou care a luat foc marți în stația Piața Romană spun că situația părea scăpată de sub control, în condițiile în care trenul era plin de fum, iar conductorul nu le spunea nimic.

Mai mult, geamurile trenului nu erau prevăzute cu ciocane de urgență, pentru a putea fi sparte la nevoie, iar sub scaune nu existau scări de evacuare, care să le permită să coboare în siguranță în tunel.

"Nu existau scări de urgență"

Antonie Popescu, pasager în tren: "Ne gândeam cum se sparg geamurile (...)  dar nu erau ciocane din acelea (de urgență-n.r), intra fum de afară (…) Au fost câteva minute bune de așteptare. Am mers vreo 200 de metri prin tunel si veniseră pompierii, ne-au întâmpinat. (…) S-a coborat pe o singură scară, în vagoane ar fi trebuit să fie scări sub scaune, pentru fiecare ușă, din acelea de avarie, de urgență."

O tânără, aflată și ea în garnitura groazei, spune că mecanicul trenului nu i-a anunțat nimic prin sistemul de sonorizare, deși vagoanele se umplă de fum. Mai mult, fumul dejajat a intrat și în trenurile care circulau pe sens opus, moment în care și alți călători s-au speriat.

Citește și
Catalin Drula
Sindicaliștii voiau să plătească racheți ucraineni ca să scape de Drulă: ”Punem preț pe două capete, Drulă și directorul”

Pasageră: ”Nimeni nu ne-a spus nimic, și mi se pare în neregulă să fie atât de mult fum și să nu ne spună nimeni nimic."

"S-a creat panică. Ne-am grupat toți în ultimul vagon"

Unul dintre martori spune că, din punctul său de vedere, angajații metroului nu păreau suficient de bine instruiți să facă față unui astfel de incident.

Martor: "Personalul metroului a gestionat cu bun simț (situația) dar se vedea că fără protocol. S-a creat un pic de panică. (…) Toți ne-am grupat către ultimul vagon, și după aceea a venit, la vreo câteva minute, unul din mecanici și a deschis usa."

172 de pasageri, printre care și mulți copii, au fost evacuați prin galeriile pline de fum. 25 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale la suprafață, iar alte două, au ajuns la spital. În tot acest timp, la suprafață s-a declanșat haosul în trafic, în paralel cu misiunea de salvare a pompierilor, care blocaseră un sens de mers de pe Bulevardul Magheru.

Incidentul a avut loc marți dimineață, la o oră de vârf, când o garnitură de metrou s-a defectat și a luat foc pe ruta Universitate - Piaţa Romana- Piaţa Victoriei. Deși incendiul nu s-a manifestat cu flacără deschisă, aproape 200 de oameni au fost nevoiţi să o ia pe jos prin tunelul invadat de fum.

Imediat a fost activat planul roșu de intervenţie, iar la fața locului au sosit zeci de echipaje SMURD și pompieri. Traficul rutier a fost blocat aproape complet pe Bulevardul Magheru. 25 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Pe larg despre acest subiect, la Știrile Pro TV de la ora 19.00

 

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
Citește și...
București: O garnitură de metrou a luat foc între stațiile Piața Romană și Piața Universității. Planul Roşu, activat
București: O garnitură de metrou a luat foc între stațiile Piața Romană și Piața Universității. Planul Roşu, activat

Alertă în București. O garnitură de metrou a luat foc, marți dimineață, între Piața Romană și Piața Universității.

Sindicaliștii voiau să plătească racheți ucraineni ca să scape de Drulă: ”Punem preț pe două capete, Drulă și directorul”
Sindicaliștii voiau să plătească racheți ucraineni ca să scape de Drulă: ”Punem preț pe două capete, Drulă și directorul”

Sindicaliştii de la metrou condusi de Ion Rădoi au discutat anul trecut, pe un grup de WhatsApp, mai multe strategii, în contextul disputei dintre liderul sindical şi Cătălin Drulă, ministru al Transporturilor, scrie News.ro. 

Alertă la metrou. Circulaţia trenurilor s-a desfășurat fără oprire la stația Eroii Revoluției
Alertă la metrou. Circulaţia trenurilor s-a desfășurat fără oprire la stația Eroii Revoluției

Circulaţia trenurilor de metrou pe Magistrala 2 se desfăşoară fără oprire în staţia Eroii Revoluţiei, ca urmare a sesizării unui bagaj abandonat, a anunțat vineri Metrorex.

 

Recomandări
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri

Până în acest moment partidele politice nu au ajuns la un consens privind seria de măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar, dar lista finală pare să se contureze, ușor-ușor.

România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment
România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment

Cheltuielile peste măsură ale României ar putea fi cel mai dur sancționate de Bruxelles. Dacă Guvernul nu vine urgent, cu soluții fiscale eficiente riscăm inclusiv oprirea banilor europeni.

“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.