Mașină de poliție, implicată într-un accident în Dâmbovița. Autospeciala a ajuns în șanț

×
Codul embed a fost copiat

O autospecială de poliţie a fost implicată într-un accident în judeţul Dâmboviţa.

O şoferiţă în vârstă de 64 de ani, care a ieșit cu autoturismul de pe autostradă, nu a observat la timp că de pe drumul cu prioritate venea mașina în care se aflau doi agenţi şi a izbit-o în plin. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.

Accidentul a avut loc la ieşirea de pe Austostrada Bucureşti – Piteşti, către Petreşti. În autoturism se aflau doi soţi, din judeţul Dolj. La volan era șoferița de 64 de ani. Soțul ei povesteşte că femeia ar fi încetinit la ieşirea de pe autostradă şi s-ar fi asigurat să nu vină altă maşină, însă de pe podul care traversează șoseaua de mare viteză venea o autospecială de poliţie aflată în misiune.

Soțul șoferiței: Eram aici să facem stânga, nu am avut vizibilitate spre sus, spre maşina de poliţie. Soţia şofează, nu eu. Şi când au aprins girofarurile, şi acustic şi optic, semnale au dat, am văzut târziu, am intrat în plin în ei, nu am mai reacţionat.

În autospecială erau doi agenţi. Polițistul care conducea le-a spus superiorilor săi că a încercat să evite impactul şi a tras cât a putut de volan spre stânga, însă maşina nu a frânat deloc şi i-a izbit.

Citește și
studenti, universitate
Ministerul Educaţiei şi Cercetării anunţă că „urmăreşte cu atenţie” situaţia studenţilor români de la Universitatea Harvard

În urma impactului puternic, autospeciala de poliţie a fost proiectată în şanţul de pe marginea drumului. Ambele maşini sunt grav avariate, însă, din fericire, toţi ocupanţii, atât agentul de poliţie, cât şi bărbatul şi şoferiţa au scăpat teferi. O anchetă urmează să lămurească acum cine se face vinovat de producerea accidentului.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Citește și...
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs accidentul din Bacău dintre un TIR și un autocar în care se aflau 76 de turiști
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs accidentul din Bacău dintre un TIR și un autocar în care se aflau 76 de turiști

Apar explicații în cazul producerii accidentului dintre un autocar cu 76 de turiști ucraineni și un TIR, care s-au izbit în județul Bacău. Șoferul camionului a văzut prea târziu autocarul oprit pe banda de mers și nu a reușit să îl evite.

Recomandări
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război

Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent ”poate celei mai crude perioade a acestui conflict crud”, denunţă vineri secretarul general al ONU Antonio Guterres, care deplânge o populaţie înfometată şi deplasată în mod constant, relatează AFP.

George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”
George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”

După eșecul partidelor tradiționale în alegerile din ultimul an, mai mulți oameni politici anunță că vor să lanseze formațiuni noi.

Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri
Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri

Un atac cu cuțitul a avut loc vineri seară în Gara Centrală din Hamburg. Potrivit BILD, cel puțin douăsprezece persoane au fost rănite.