Mașină lovită de tren, în judeţul Timiş. Două victime, scoase inconştiente din autoturism

O maşină a fost lovită de tren, miercuri, în judeţul Timiş, două persoane fiind scoase inconştiente din autoturism. Trenul se deplasa pe ruta Lugoj – Margina.
”Miercuri, 30.04.2025, în jurul orei 17:05, am fost anunţaţi despre producerea unui accident feroviar pe Dj 609B, în localitatea Begheiu Mic. La locul intervenţiei s-au deplasat pompierii din cadrul Staţiei Făget cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare şi două ambulanţe SAJ, dintre care una cu medic. A fost alertat elicopterul SMURD Arad”, a transmis, miercuri, ISU Timiş.
Niciun pasager din tren nu a fost rănit
Sursa citată a precizat că, în urma accidentului feroviar, două persoane care se aflau în autoturism au rămas încarcerate.
”Victimele au fost extrasă în stare de inconştienţă şi predate echipajelor medicale”, a mai transmis sursa citată.
În automotorul ce se deplasa pe ruta Lugoj - Margina se aflau aproximativ 15 persoane şi nu se înregistrează victime.