Mașinăria de război produsă în România, surprinsă la lucru în poligonul Cincu. Cum se comportă bestia 8x8 pe teren | VIDEO

×
Codul embed a fost copiat

PRO TV a surprins la lucru celebrele blindate 8x8 Piranha 5 ale Armatei Române, în poligonul de la Cincu, într-unul dintre puținele exerciții NATO în care s-a folosit muniție reală pe acest transportor de luptă.

În toamna anului trecut, România, Te Iubesc" de duminică.

La acel moment, PRO TV a surprins imagini cu celebrele blindate 8x8 pe care s-au efectuat trageri cu muniție reală, pentru a observa cum sunt realizate tragerile din mișcare și de la punct fix. În acest amplu exercițiu NATO din poligonul de la Cincu, alături de soldații români au participat și forțele armate ale Macedoniei de Nord, Portugaliei și Franței.

Piranha 5, program de investiție cu prioritate

Potrivit anchetei „Industrie fără apărare”, realizată de corespondentul PRO TV Rareș Năstase, pentru emisiunea „România, te iubesc!”, Armata Română a anunțat 15 pachete noi de achiziții pentru următorii doi ani. Asta, în condițiile în care încă avem tehnică învechită, pornind de la transportul soldaților, până la tancuri vechi de zeci de ani.

Cele 15 programe de investiții vin în continuarea celor aflate în derulare, unde cap de afiș, la acest moment, sunt celebrele Piranha 5, transportoare de luptă blindate pentru infanterie. Încă din 2018, România alocă aproape 900 de milioane de euro pentru 227 de blindate 8x8, cumpărate de la gigantul american General Dynamics.

Citește și
soldați români
România, NATO și marea problemă pe care țara noastră nu a rezolvat-o în 20 de ani. "Un moment extrem de delicat"

Inițial, primele 36 au fost făcute în Elveția, iar restul se fac la noi, cu componente din România. Pe lângă cele 227 de transportoare, vor mai fi fabricate alte 150.

Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
România, o țară cheie pentru NATO în regiunea Mării Negre, dar cu resurse militare limitate. Ce îi lipsește țării noastre
România, o țară cheie pentru NATO în regiunea Mării Negre, dar cu resurse militare limitate. Ce îi lipsește țării noastre

„Industria fără Apărare”, partea a III-a. 30 de miliarde de euro va cheltui statul român pentru înzestrarea armatei până în 2030. O parte din acești bani ar trebui să se întoarcă în economie, producție și mentenanță.  

România, NATO și marea problemă pe care țara noastră nu a rezolvat-o în 20 de ani.
România, NATO și marea problemă pe care țara noastră nu a rezolvat-o în 20 de ani. "Un moment extrem de delicat"

Deși face parte din NATO încă din 2004, România se confruntă cu o problemă cât se poate de serioasă în plin război la graniță.

Armata cere 8,5 mil. euro penalităţi pentru că transportoarele Piranha V n-au fost livrate la timp
Armata cere 8,5 mil. euro penalităţi pentru că transportoarele Piranha V n-au fost livrate la timp

Compania Romtehnica a emis o factură de penalităţi în valoare de 8,5 milioane de euro pentru producătorul de transportoare Piranhia V, pentru întârzierea livrării blindatelor contractate în ianuarie 2018, a declarat ministrul Apărării, Gabriel Leş.

Recomandări
Casa Albă anunță că Donald Trump va participa la summitul NATO de la Haga. Viitorul trupelor SUA în Europa, decis
Casa Albă anunță că Donald Trump va participa la summitul NATO de la Haga. Viitorul trupelor SUA în Europa, decis

Preşedintele american Donald Trump va participa la summitul NATO prevăzut pentru 24-25 iunie la Haga, în Ţările de Jos, a anunţat marţi purtătoarea sa de cuvânt, Karoline Leavitt, relatează AFP.

Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei
Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei

La Praid, pericolul se extinde din adâncul minei spre râurile care aprovizionează zeci de mii de oameni.

Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă

„Am promis multe și nu am făcut nimic” - a spus-o președintele Nicușor Dan în legătură cu discuțiile pe care România le poartă acum cu oficialii Comisiei Europene, pentru a evita suspendarea fondurilor.