Mașini de lux furate, în valoare de 74.000 de euro, au fost descoperite în Dolj și Caraș-Severin. FOTO

Polițiștii de frontieră au identificat recent două autoturisme, cu o valoare totală de aproximativ 74.000 de euro, care figurau în bazele de date internaționale ca fiind căutate pentru confiscare.
Prima descoperire a avut loc pe 23 februarie 2025, în zona Stației de Taxare a Podului Calafat-Vidin, unde un microbuz cu platformă, înmatriculat în Germania și condus de un cetățean bulgar de 38 de ani, a fost verificat de polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Calafat, împreună cu polițiști din cadrul Poliției Municipiului Calafat. În urma controalelor efectuate prin aplicația eDAC, s-a constatat că autovehiculul transportat pe platformă era dat în urmărire pentru confiscare de către autoritățile germane.




A doua situație a fost identificată o zi mai târziu, la Punctul de Trecere a Frontierei Naidăș, județul Caraș-Severin. Polițiștii au descoperit un autoturism aflat în posesia unui cetățean român de 40 de ani, care, conform verificărilor, figura ca fiind furat în Canada. Conducătorul auto a declarat că a achiziționat autoturismul în 2024, fără a avea cunoștință despre situația sa juridică.
Ambele vehicule au fost indisponibilizate, iar autoritățile continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire. La finalizarea investigațiilor, vor fi luate măsurile legale corespunzătoare.