Cine ar fi vinovat pentru accidentul feroviar de lângă Ploiești. Bilanţul putea fi uriaş

×
Codul embed a fost copiat

Mecanicul marfarului, un bărbat de 34 de ani din Buzău, pare să fie cel care a greșit miercuri, când două trenuri s-au ciocnit lângă Ploiești.

Respectivul și-ar fi continuat drumul, cu toate că exista o semnalizare care-l obliga să oprească. Mai multe instituții fac anchete, însă investigațiile sunt abia la început.

Accidentul s-a produs într-o zonă unde limita de viteză este de 20 de km/oră, între stațiile Ploiești Sud și Ploiești Triaj, la ora 15.39.

Trenul regio 5008 abia plecase din Ploiești Sud și se îndrepta spre București. Doar că pe aceeași linie, din sens opus, venea și marfarul încărcat cu zahăr care abia părăsise gara Brazi și mergea spre Ploiești.

Se pare că cel din urmă ar fi trebuit să oprească și să aștepte să treacă garnitura de călători, pentru că semnalul alb/albastru care îi interzicea trecerea era pornit. Deși niciuna dintre garnituri nu avea viteză, impactul a fost violent. Primele date adunate de anchetatori arată înspre mecanicul marfarului.

Citește și
accident feroviar in Ploiesti
Aproape 50 de oameni au fost răniți după ce 2 trenuri s-au ciocnit în Ploiești

Oana Bunghez, purtătorul de cuvânt al IPJ Prahova: „Nu ar fi respectat semnalul de oprire intrând în coliziune cu un tren personal.”

Reporter: „Nu a văzut semnalul?”
Muncitor CFR: „Nu a văzut semnalul de manevră. E vorba de parcurs, e vorba de semnal, e vorba de neatenție.”

Dacă cele două garnituri ar fi avut viteză mai mare, bilanțul ar fi fost tragic. Numai locomotivele cântăresc 127 de tone fiecare. Și așa vorbim despre 12 victime. 11 au fost transportate la spitalul din Ploiești cu ambulanțele, în timp ce mecanicul marfarului a fost dus cu un elicopter SMURD la o unitate medicală din Capitală.

Violeta Tănase, medic primar UPU Ploiești: „Majoritatea au fost cu traumatisme cranio cerebrale ușoare, cu entorse cu contuzii.”

Între timp, anchetatorii au analizat locul în care s-a produs accidentul, iar după ce au terminat, muncitorii de la căi ferate au repus pe șine vagoanele deraiate.

Agenția de Investigare Feroviară Română, dar și inspectorii de muncă din Prahova fac anchete în paralel.

Constantin Stoica, inspector șef adjunct ITM Prahova: „În final după cercetare pentru cele patru victime salariate în timpul activității vom declara accident de muncă.”

ați telefonic, reprezentanții companiei private căreia îi aparține trenul de marfă au refuzat să comenteze incidentul.

Deocamdată, polițiștii au deschis un dosar penal în care fac cercetări inclusiv pentru vătămare corporală din culpă și distrugere sau semnalizare falsă.

În 2017, un tren cu azotat a luat foc lângă Breaza, iar în 2008 o tânăra de 17 ani și-a pierdut viața după ce o șină de cale ferată a străpuns podeaua vagonului în care se afla.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
Citește și...
Noi date în cazul ciocnirii trenurilor din Ploiești. Ce suspectează anchetatorii
Noi date în cazul ciocnirii trenurilor din Ploiești. Ce suspectează anchetatorii

Apar date noi în cazul accidentului feroviar din Ploiești unde două trenuri, unul marfar și unul de persoane, s-au ciocnit miercuri după-amiază.

Aproape 50 de oameni au fost răniți după ce 2 trenuri s-au ciocnit în Ploiești
Aproape 50 de oameni au fost răniți după ce 2 trenuri s-au ciocnit în Ploiești

Două trenuri s-au ciocnit frontal miercuri după-amiază, între Ploieşti şi Brazi, iar aproape 50 de persoane au fost rănite în urma impactului.

Motivul pentru care transportul agabaritic a rămas înțepenit timp de 8 ore într-o curbă pe DN 1A
Motivul pentru care transportul agabaritic a rămas înțepenit timp de 8 ore într-o curbă pe DN 1A

Preț de mai bine de opt ore, Drumul Național 1A, care face legătura între orașele Ploiești și Brașov a fost complet blocat, sâmbătă, în localitatea Cheia, din județul Prahova, de un transport agabaritic, care a rămas înțepenit într-o curbă.

Recomandări
Bărbatul care a ucis-o pe tânăra gravidă în complexul rezidențial Cosmopolis s-a sinucis. Ce au găsit polițiștii asupra lui
Bărbatul care a ucis-o pe tânăra gravidă în complexul rezidențial Cosmopolis s-a sinucis. Ce au găsit polițiștii asupra lui

Crimă înfiorătoare urmată de sinucidere, aseară, într-un complex rezidențial de lângă București. O tânără mamă de 23 de ani, însărcinată cu cel de-al doilea copil, a fost împușcată mortal de un fost iubit, un bărbat de 49 de ani.

Promisiunea făcută de Nicușor Dan familiilor din Covasna afectate de inundații: „Așa cum s-a întâmplat de fiecare dată”
Promisiunea făcută de Nicușor Dan familiilor din Covasna afectate de inundații: „Așa cum s-a întâmplat de fiecare dată”

În Covasna, unde a ajuns și președintele Nicușor Dan, ploaia s-a oprit și apa a început să scadă. Sute de pompieri lucrează cu motopompe de mare putere. Chiar și așa, vor mai trece două-trei zile până când oamenii vor putea intra în case.

Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot
Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot

Scandal uriaș la bordul unei aeronave Wizz Air care se pregătea să decoleze de pe aeroportul Otopeni spre Norvegia. Nouă bărbați, unii dintre ei băuți, spun martorii, au fost dați jos cu forța de polițiști.