Medicul Serban Bradisteanu, achitat de coruptie in procesul dotarii spitalelor-penitenciar

×
Codul embed a fost copiat

Serban Bradisteanu a fost achitat atat pentru abuz in serviciu, cat si pentru primirea de foloase necuvenite, in dosarul in care este acuzat ca ar fi primit mita patru milioane de euro in contextul unei licitatii pentru dotarea spitalelor-penitenciar.

Instanta Tribunalului Bucuresti l-a achitat pe Bradisteanu in baza articolului 11, raportat la articolul 10 din Codul de procedura penala, stabilind in cazul uneia dintre faptele de care a fost acuzat de procurorii anticoruptie ca aceasta nu exista si in cazul celeilalte, ca ii lipseste unul dintre elementele constitutive ale infractiunii, potrivit Mediafax.

Decizia Tribunalului Bucuresti nu este definitiva, putand fi atacata la Curtea de Apel Bucuresti. La inceputul lunii decembrie 2009, o alta instanta de la Tribunalul Bucuresti l-a achitat pe medicul Serban Bradisteanu, pentru ambele fapte de care a fost acuzat.

Judecatorii mai dispuneau atunci ridicarea sechestrului asigurator, masura impusa de procurori, cu privire la un apartament si un imobil din Bucuresti, precum si la un imobil din Izvorani apartinand medicului.

Instanta arata ca infractiunea de abuz serviciu de care a fost acuzat Serban Bradisteanu nu exista, in timp ce pentru a doua acuzatie ce i-a fost adusa lipseste unul dintre elementele constitutive ale infractiunii.

Citește și
Serban Bradisteanu si Adrian Nastase - COVER
Medicul Serban Bradisteanu a fost trimis in judecata pentru favorizarea lui Adrian Nastase

Solutia a fost atacata la Curtea de Apel Bucuresti, care a decis desfiintarea hotararii prin care medicul a fost declarat nevinovat si rejudecarea dosarului, cauza ajungand astfel din nou la Tribunal.

Serban Bradisteanu a fost acuzat de procurorii anticoruptie ca ar fi primit o mita de jumatate de milion de dolari si o alta, in mai multe transe, de trei milioane si jumatate de euro, toti banii fiind dati de o firma austriaco-elvetiana ce distribuie produse medicale, CC Med AG. In schimbul banilor, Bradisteanu ar fi facilitat companiei castigarea unei licitatii pentru echiparea spitalelor penitenciar din Romania, procedura desfasurata in anii 2001-2002.

In 2001, Bradisteanu, care era si senator PSD, a fost numit, in baza Ordinului Ministerului Justitiei 1269/19 iunie 2001, presedinte al comisiei de licitatie organizate pentru achizitionarea de echipamente medicale de inalta performanta in vederea dotarii unor unitati sanitare din reteaua Directiei Nationale a Penitenciarelor si a Spitalului "Profesor dr. Constantin Angelescu", aflate in subordinea Ministerului Justitiei.

Articol recomandat de sport.ro
Aryna Sabalenka, mereu la înălțime: ipostaza de „divă” pe care și-a permis-o în semifinala cu Swiatek de la Roland Garros
Aryna Sabalenka, mereu la înălțime: ipostaza de „divă” pe care și-a permis-o în semifinala cu Swiatek de la Roland Garros
Citește și...
Florin Cioaba este in stare grava. Rudele isi pun toate sperantele in chirurgul Serban Bradisteanu
Florin Cioaba este in stare grava. Rudele isi pun toate sperantele in chirurgul Serban Bradisteanu

De aproape 12 ore, chirurgul Serban Bradisteanu se afla in Antalya, in Turcia, unde Florin Cioaba, autointitulatul rege al tiganilor este in spital, dupa un infarct.

Medicul Serban Bradisteanu a fost trimis in judecata pentru favorizarea lui Adrian Nastase
Medicul Serban Bradisteanu a fost trimis in judecata pentru favorizarea lui Adrian Nastase

Medicul Serban Bradisteanu, seful ''Clinicii de Chirurgie Cardiovasculara" de la Spitalul Floreasca, va fi judecat pentru ca, spun procurorii, l-ar fi ajutat pe Adrian Nastase sa amane cu 6 zile momentul in care va fi incarcerat.

Managerul Spitalului Floreasca, audiat la DNA in dosarul privind favorizarea lui Adrian Nastase
Managerul Spitalului Floreasca, audiat la DNA in dosarul privind favorizarea lui Adrian Nastase

Managerul Spitalului Floreasca din Capitala, Radu Macovei, s-a prezentat, miercuri, la DNA, fiind citat pentru a fi audiat in dosarul in care medicul Serban Bradisteanu si trei ofiteri de politie sunt cercetati pentru favorizarea lui Adrian Nastase.

Recomandări
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele

După programul economic, liderii partidelor vor negocia cele 16 ministere dintr-un viitor guvern condus cel mai probabil de Ilie Bolojan. Fiecare partid vrea să obţină cât mai multe portofolii importante, aşa că vor fi discuţii aprinse.

Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă
Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă

La Praid, semnele prăbușirii devin tot mai clare. În terenul din zona vechii exploatări de sare, craterele depășesc zeci de metri adâncime. Geologii avertizează că, dacă aceste goluri se unesc, colapsul ar putea deveni rapid și periculos.  

Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor
Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor

Majorarea TVA și a accizelor alături de impozite mai mari pe veniturile celor mai avuți români sunt ultimele recomandări făcute de Fondul Monetar Internațional pentru echilibrarea finanțelor României.