Mesaj important al Patriarhiei pentru toți credincioșii din România: ”Astfel de instigări pot avea consecinţe negative”

patriarhia romana
Shutterstock

Biserica promovează pacea şi unitatea, nu protestele şi dezbinarea, a transmis sâmbătă Patriarhia Română.

Mesajul a venit în contextul în care pe grupurile online ale reprezentanţilor unor partide politice se menţionează că aceştia vor merge duminică în parohii pentru mobilizarea credincioşilor, în vederea organizării unor proteste şi mişcări de stradă împotriva Curţii Constituţionale a României.

''Pe grupurile reprezentanţilor unor partide politice, s-a stabilit ca aceştia să meargă mâine, duminică, 8 decembrie 2024, în parohii, pentru mobilizarea credincioşilor, în vederea organizării unor proteste şi mişcări de stradă împotriva Curţii Constituţionale a României şi a altor instituţii ale statului român. În acest context, adresăm un îndemn către parohiile şi mănăstirile din Arhiepiscopia Bucureştilor, precum şi către parohiile şi mănăstirile din celelalte eparhii ca preoţii, monahii şi credincioşii să nu se implice şi să nu participe la astfel de acţiuni contrare atât legii, cât şi păcii sociale. Astfel de instigări pot avea consecinţe negative, atât asupra clericilor, cât şi asupra credincioşilor'', se arată într-un comunicat citat de Agerpres.

Biserica promovează rugăciunea şi pacea sufletească pentru binele societăţii, mai arată sursa citată.

Articol recomandat de sport.ro
Aryna Sabalenka, mereu la înălțime: ipostaza de „divă” pe care și-a permis-o în semifinala cu Swiatek de la Roland Garros
Aryna Sabalenka, mereu la înălțime: ipostaza de „divă” pe care și-a permis-o în semifinala cu Swiatek de la Roland Garros
Citește și...
Adrian Zuckerman: Democrația din România a fost salvată prin anularea primului tur al alegerilor prezidențiale
Adrian Zuckerman: Democrația din România a fost salvată prin anularea primului tur al alegerilor prezidențiale

Statele Unite sunt alături de poporul român, în fața unei situații fără precedent privind integritatea alegerilor, a transmis Departamentul american de Stat. Reacția vine la scurt timp după decizia CCR de anulare a alegerilor.

Oficial. Biroul Electoral Central a respins toate contestaţiile şi sesizările privind alegerile parlamentare din 2024
Oficial. Biroul Electoral Central a respins toate contestaţiile şi sesizările privind alegerile parlamentare din 2024

Biroul Electoral Central a respins, sâmbătă, în şedinţă, toate contestaţiile şi sesizările privind alegerile parlamentare.

Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”
Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, sâmbătă, că a avut ”o discuție aprofundată” cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în contextul ultimelor decizii ale Curții Constituționale privind alegerile prezidențiale din România..

Washingtonul face apel la un
Washingtonul face apel la un "proces democratic paşnic" în România, după anunţul CCR de a anula alegerile prezidenţiale

Washingtonul a făcut apel vineri la un "proces democratic paşnic" în România, după anunţul Curţii Constituţionale de a anula alegerile prezidenţiale, cu numai două zile înaintea celui de-al doilea tur de scrutin, potrivit AFP.

AUR anunţă că sesizează Comisia de la Veneţia, OSCE şi GRECO după decizia CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale
AUR anunţă că sesizează Comisia de la Veneţia, OSCE şi GRECO după decizia CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale

AUR anunţă că sesizează Comisia de la Veneţia, OSCE şi GRECO după decizia CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale şi lansează o petiţie prin care cere alegeri libere.

Recomandări
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele

După programul economic, liderii partidelor vor negocia cele 16 ministere dintr-un viitor guvern condus cel mai probabil de Ilie Bolojan. Fiecare partid vrea să obţină cât mai multe portofolii importante, aşa că vor fi discuţii aprinse.

Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă
Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă

La Praid, semnele prăbușirii devin tot mai clare. În terenul din zona vechii exploatări de sare, craterele depășesc zeci de metri adâncime. Geologii avertizează că, dacă aceste goluri se unesc, colapsul ar putea deveni rapid și periculos.  

Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor
Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor

Majorarea TVA și a accizelor alături de impozite mai mari pe veniturile celor mai avuți români sunt ultimele recomandări făcute de Fondul Monetar Internațional pentru echilibrarea finanțelor României.