Mesajul lui Iohannis pentru parlamentari: „Românii, mai uniți ca niciodată. Îndemn instituțiile să țină cont de Constituție”

presedintele Klaus Iohannis
istraţia Prezidenţială

Președintele Klaus Iohannis a precizat, vineri, de Ziua Constituției, că românii sunt „mai uniți ca niciodată în jurul unor principii fundamentale”.

Cu prilejul Zilei Constituției României, șeful statului a atras atenția că „promovarea statului de drept și a independenței justiției, lupta împotriva corupției, asigurarea integrității în funcțiile și demnitățile publice sunt valori constituționale care nu pot fi negociate, îngrădite sau eliminate.”

Mesajul integral al președintelui Klaus Iohannis:

„În orice democrație, Constituția este expresia cea mai înaltă a valorilor unei națiuni și asigură acea legătură de încredere între cetățeni și instituțiile statului, esențială pentru dezvoltarea solidă și durabilă a oricărei societăți. Sub imperiul Legii Fundamentale, de la a cărei adoptare prin referendum sărbătorim astăzi 26 de ani, românii se dovedesc mai uniți ca niciodată în jurul unor principii fundamentale, pentru a căror respectare militează activ, fără a mai accepta niciun pas înapoi. Promovarea statului de drept și a independenței justiției, lupta împotriva corupției, asigurarea integrității în funcțiile și demnitățile publice sunt valori constituționale care nu pot fi negociate, îngrădite sau eliminate.

Ca Președinte al României, în temeiul atribuțiilor de a veghea la respectarea Constituției, îndemn toate instituțiile statului să țină cont nu doar de litera, ci și de spiritul Legii Fundamentale, condiție indispensabilă pentru buna guvernare a societății românești.”

Citește și
protest parlament
Filmul protestului de la Parlament. Deputatul PSD care s-a ales cu dosar penal se apără

Comisie care va ancheta procurorii

Precizările vin în contextul în care Comisia parlamentară specială a decis, joi, înfiinţarea Secţiei de investigare a unor infracţiuni din Justiţie în cadrul Parchetului General.

„În cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se înfiinţează şi funcţionează Secţia de investigare a unor infracţiuni din Justiţie, care are competenţa exclusivă de a efectua urmărirea penală pentru infracţiunile de corupţie şi cele asimilate acestora, prevăzute de Codul penal şi de Legea 78/2000, infracţiunile de serviciu sau în legătură cu acestea, precum şi infracţiunile contra înfăptuirii justiţiei săvârşite de judecători şi procurori, inclusiv cei care au calitatea de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi de procurorii şi judecătorii militari", este amendamentul votat de membrii comisiei la proiectul de modificare a Legii 304/2004 privind organizarea judiciară.

Secţia de investigare a unor infracţiuni din Justiţie, care ar urma să fie înfiinţată în cadrul Parchetului General, va fi condusă de un procuror şef de secţie şi va funcţiona cu un maxim de 20 de posturi, dintre care 8 procurori.

În semn de nemulțumire față de modificarea Legilor Justiției, românii continuă să iasă în stradă. Proteste au avut loc și joi seara, atât în Capitală, cât și în alte orașe.

Iohannis: Există politicieni care vor să devieze parcursul României

Și la recepția oferită de șeful statului de Ziua Națională, el a subliniat că unul dintre cele mai mari câștiguri ale anului 2017 este că românii au devenit mai uniți.

„2017 a fost un an marcat de o simbolistică aparte și de convulsii sociale de amploare. S-au împlinit 10 ani de la aderarea la UE, în care România a dovedit că poate fi un pilon de stabilitate în regiune. Cei 10 ani au adus beneficii multiple și au demonstrat că nu poate exista o Românie în afara proiectului eu. În plan intern, au existat evenimente care au pus sub semnul întrebării lupta anticorupție și progrestul statului de drept și cel economic. Aceste valori au fost puse în pericol de intenția de a modifica Legile Justiției, românii au ieșit în stradă în număr impresionant. S-a vorbit despre, aparent, o Românie împărțită, situată la antipozi de țara care, în 1918, înfăptuia Marea Unire. Dimpotrivă, eu am văzut o Românie mai solidară în fața unor valori și principii, o țară trează și determinată, cu cetățeni care au apărat dememocrația și statul de drept, având în minte un singur lucru: viitorul țării lor. Este marele câștig al anului care stă să se încheie. Manifestarea civilă este semn al maturității la care a ajuns societatea română, dar care nu se regăsește și la nivelul clasei politice, care crede că poate acționa fără nicio răspundere și în scopuri partizane. Sunt acei politicieni care sunt dispuși să facă orice compromis, chiar dacă asta înseamnă să devieze România de la parcursul său euro-atlantic. Astăzi, suntem în fața unor alegeri: continuăm poe drumul pe care cu eforturi și sacrificii ne-am întors de un deceniu sau riscăm să ne întoarcem în trecut”, a atras atenția șeful statului.
 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
Citește și...
Nou protest la Parlament. Manifestaţii au avut loc şi la Sibiu şi la Timişoara. VIDEO
Nou protest la Parlament. Manifestaţii au avut loc şi la Sibiu şi la Timişoara. VIDEO

Aproximativ 100 de oameni au protestat, joi seară, în faţa Parlamentului, care continuă dezbaterile pe legile justiţiei. De asemenea, mai multe persoane au ieșit în stradă și la Sibiu şi la Timişoara.

Filmul protestului de la Parlament. Deputatul PSD care s-a ales cu dosar penal se apără
Filmul protestului de la Parlament. Deputatul PSD care s-a ales cu dosar penal se apără

Protestele desfăşurate miercuri seară, în fata parlamentului, în timp ce aleşii puterii votau modificările privind statutul magistraţilor, s-au încheiat cu un dosar penal care îl vizează pe un deputat PSD.

Tăriceanu: Protestatarii nu sunt bine informaţi; Cosette Chichirău era agresivă
Tăriceanu: Protestatarii nu sunt bine informaţi; Cosette Chichirău era agresivă

Preşedintele Senatului apără modificarea legilor justiţiei şi îi critică pe cei care se opun măsurilor PSD-ALDE

Legile Justiţiei, ziua a IX-a. Parlamentarii introduc restricţii pentru DNA şi DIICOT
Legile Justiţiei, ziua a IX-a. Parlamentarii introduc restricţii pentru DNA şi DIICOT

În ciuda protestelor, Comisia specială pentru legile justiţiei continuă să voteze legi care să restricţioneze activitatea procurorilor.

Modificarea legilor justiţiei continuă, în ciuda protestelor şi decesului Regelui Mihai
Modificarea legilor justiţiei continuă, în ciuda protestelor şi decesului Regelui Mihai

De parcă nimic nu s-ar fi întâmplat miercuri-noapte, joi dimineaţa a fost reluată discuţia despre modificarea legilor justiţiei.

Recomandări
Sunt în joc milioane de lei și destinul oamenilor pentru a rezolva problema de la Salina Praid. Ce spune ministrul Economiei
Sunt în joc milioane de lei și destinul oamenilor pentru a rezolva problema de la Salina Praid. Ce spune ministrul Economiei

Situația de la Salina Praid putea fi evitată, a spus președintele Nicușor Dan, care a mers sâmbătă în zonă. Oamenii afectați, atât angajații, cât și cei ale căror afaceri depindeau de Salina Praid, vor primi ajutor.

Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot
Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot

Scandal uriaș la bordul unei aeronave Wizz Air care se pregătea să decoleze de pe aeroportul Otopeni spre Norvegia. Nouă bărbați, unii dintre ei băuți, spun martorii, au fost dați jos cu forța de polițiști.

Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără împușcată de mai multe ori a murit
Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără împușcată de mai multe ori a murit

O tânără a fost împușcată de mai multe ori pe o stradă din cartierul Cosmopolis din Ilfov. Ea a murit la spital.