Mesajul lui Nicuşor Dan pentru manifestanții anti-restricții din București. „Înțeleg că e greu”

Nicusor Dan
Agerpres

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarant că este dreptul celor care protestează să îşi exprime opinia, rugându-i, în acelaşi timp, să nu recurgă la violenţe şi să se gândească şi la cei pe care pot să îi pună în pericol.

"Suntem în criză sanitară, aproape în fiecare zi avem peste o mie de noi persoane în Bucureşti infectate cu acest virus şi este nevoie de efortul nostru al tuturor pentru a trece de această perioadă dificilă. Pe măsură ce vaccinarea înaintează, probabil că vom fi mult mai bine, în două luni. E nevoie de efortul nostru pentru acest interval. Evident că oricine are dreptul să-şi expună opinia în democraţie. Evident că oricine are dreptul să protesteze împotriva deciziilor autorităţilor, însă îi rog pe cei care o fac să o facă fără violenţe şi să o facă gândindu-se la cei pe care pot să îi pună în pericol", a precizat primarul, la începutul şedinţei Consiliului General al Capitalei.

El a subliniat că depăşirea crizei sanitare implică un "efort de solidaritate" din partea tuturor românilor.

"Înţeleg că este greu pentru toată lumea, după un an de restriciţii, însă este şi mai greu pentru persoanele din sistemul sanitar şi este şi mai greu pentru persoanele care au rude, prieteni în spital cu această boală", a menţionat Nicuşor Dan.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
Citește și...
Nicuşor Dan, despre protestul de la Metrorex: Bucureştenii nu pot fi prizonierii unui abuz sindicalist
Nicuşor Dan, despre protestul de la Metrorex: Bucureştenii nu pot fi prizonierii unui abuz sindicalist

Primarul general, Nicuşor Dan, a declarat că înţelege dacă există nemulţumiri ale angajaţilor de la Metrorex, dar bucureştenii nu pot fi prizonierii unui abuz sindicalist.

Primarul general: ”Încercăm pe cât posibil să evităm carantinarea Bucureștiului”
Primarul general: ”Încercăm pe cât posibil să evităm carantinarea Bucureștiului”

Primarul general Nicușor Dan a declarat, luni, după o ședință avută cu premierul Florin Cîțu și primarii de sectoare, că se încearcă, ”pe cât posibil” evitarea aplicării unei măsuri de ”carantinare a Bucureștiului”.

Cum va arăta rețeaua trenului metropolitan al Capitalei. Nicușor Dan cere 530 de milioane euro
Cum va arăta rețeaua trenului metropolitan al Capitalei. Nicușor Dan cere 530 de milioane euro

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, precizează că, în vederea realizării trenului metropolitan, a propus finanţarea a nouă proiecte prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, în valoare totală de 530 de milioane de euro.

Recomandări
Sunt în joc milioane de lei și destinul oamenilor pentru a rezolva problema de la Salina Praid. Ce spune ministrul Economiei
Sunt în joc milioane de lei și destinul oamenilor pentru a rezolva problema de la Salina Praid. Ce spune ministrul Economiei

Situația de la Salina Praid putea fi evitată, a spus președintele Nicușor Dan, care a mers sâmbătă în zonă. Oamenii afectați, atât angajații, cât și cei ale căror afaceri depindeau de Salina Praid, vor primi ajutor.

Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot
Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot

Scandal uriaș la bordul unei aeronave Wizz Air care se pregătea să decoleze de pe aeroportul Otopeni spre Norvegia. Nouă bărbați, unii dintre ei băuți, spun martorii, au fost dați jos cu forța de polițiști.

Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără împușcată de mai multe ori a murit
Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără împușcată de mai multe ori a murit

O tânără a fost împușcată de mai multe ori pe o stradă din cartierul Cosmopolis din Ilfov. Ea a murit la spital.