Mezeluri mucegăite, scoase la vânzare într-un magazin din Giurgiu. „Aleg sa vândă gunoaie în loc de mâncare”

anpc
ANPC

Activitatea unui operator economic din judeţul Giurgiu a fost suspendată pentru şase luni de către comisarii de la (ANPC) după ce în magazinul respectiv au fost descoperite mezeluri mucegăite, dar şi alimente depozitate pe jos.

Şeful Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Sud Muntenia, Ion Iordăchescu, a comentat situaţia: „Din păcate, unii operatori economici aleg sa vândă gunoaie în loc de mâncare”.

Un control făcut de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Giurgiu la un magazin care aparţine firmei Cristin Trans SRL din satul Dobreni, comuna Vărăşti, a scos la iveală nereguli grave, comisarii propunând suspendarea activităţii magazinului pentru jumătate de an. În urma neregulilor constatate, au aplicat două amenzi în valoare totală de 30.000 de lei, scrie News.ro.

Neregulile constatate în timpul controlului au fost: comercializarea unor produse alimentare cu datele durabilităţilor minimale depăşite care prezentau şi mucegai alb verzui; comercializarea unor produse alimentare vrac, expuse la vânzare fără protecţie sanitară; utilizarea unor spaţii frigorifice neigienizate, ruginite, cu garnituri de etanşare deteriorate şi scurgeri de lichid; folosirea unor rafturi pentru expunerea produselor alimentare neigienizate: supraaglomerare de produse în spaţiul destinat consumatorilor, depozitate direct pe paviment; prezenţa, în magazine, a muştelor şi a unui miros urât, de canalizare”, informează Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Sud Muntenia, într-o postare pe Facebook.

Şeful acestuia, Ion Iordăchescu, a comentat situaţia, într-o postare publică e pagina sa de pe reţeaua de socializare: „În această perioadă, când inflaţia este scăpată de sub control în toată zona Euro şi într-un context socio economic defavorabil, când toate preturile au luat-o razna, din păcate, unii operatori economici aleg sa vândă gunoaie in loc de mâncare. Astăzi am emis decizia de închidere a unităţii pe o perioadă de până la 6 luni”.

Citește și
Black Friday 2022
Recomandări ANPC de Black Friday: Cumpărătorii trebuie să se informeze cât mai complet asupra produselor
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
Citește și...
Reclamație halucinantă la ANPC Botoșani: O femeie s-a plâns că berbecul pe care l-a cumpărat „nu își face treaba” cu oile
Reclamație halucinantă la ANPC Botoșani: O femeie s-a plâns că berbecul pe care l-a cumpărat „nu își face treaba” cu oile

Val de reclamații la Protecția Consumatorilor Botoșani, care de care mai neobișnuite. O femeie s-a plâns că berbecul pe care l-a cumpărat „nu își face treaba” cu oile din fermă.

Recomandări ANPC de Black Friday: Cumpărătorii trebuie să se informeze cât mai complet asupra produselor
Recomandări ANPC de Black Friday: Cumpărătorii trebuie să se informeze cât mai complet asupra produselor

Cumpărătorii trebuie să se informeze cât mai complet asupra produselor pe care intenţionează să le achiziţioneze în perioada marilor reduceri de preţuri, cum este şi Black Friday, recomandă directorul general ANPC, Paul Anghel. 

ANPC a amendat compania Electrica Furnizare cu 20.000 de lei pentru că firma nu a emis la timp facturi către clienţi
ANPC a amendat compania Electrica Furnizare cu 20.000 de lei pentru că firma nu a emis la timp facturi către clienţi

Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Sud Muntenia a aplicat două amenzi în valoare totală de 20.000 de lei companiei Electrica Furnizare pentru neemiterea facturilor către clienţi.

Șeful ANPC insistă ca localurile să treacă în meniu ”din ce burtă e făcută ciorba de burtă”, dar și ”când s-a născut porcul”
Șeful ANPC insistă ca localurile să treacă în meniu ”din ce burtă e făcută ciorba de burtă”, dar și ”când s-a născut porcul”

Șeful ANPC insistă ca restaurantele să treacă în meniuri toate ingredientele folosite, inclusiv când s-a născut porcul, vita sau găina a cărei carne a fost folosită. Ordinul autorității a stârnit nemulțumirea patronilor de restaurante.

 

Covrigi cu viermi, vânduți într-un centru comercial din Galați. ANPC a retras două loturi
Covrigi cu viermi, vânduți într-un centru comercial din Galați. ANPC a retras două loturi

Comisarii de la Protecția Consumatorului au găsit într-un centru comercial din Galaţi covrigi cu viermi. Larvele se aflau în pungile transparente în care erau ambalate produsele de patiserie.

Recomandări
Comisia Europeană confirmă disponibilitatea de sprijin pentru dezastrul de la Salina Praid. Ce nu a făcut încă România
Comisia Europeană confirmă disponibilitatea de sprijin pentru dezastrul de la Salina Praid. Ce nu a făcut încă România

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a anunțat că a primit un răspuns rapid de la Comisia Europeană la interpelarea sa privind situația critică de la Salina Praid.

Directorul Poștei Române: Angajații vinovați de furtul a 10 milioane de lei vor fi concediați. Nu au respectat protocolul
Directorul Poștei Române: Angajații vinovați de furtul a 10 milioane de lei vor fi concediați. Nu au respectat protocolul

Directorul Poştei Române, Valentin Ştefan, a explicat, duminică, după furtul a 10 milioane de lei din sediul central al Poştei din Timişoara, că procedurile interne prevăd ca la sfârşitul programului toţi banii să fie închişi într-un seif.

Negocieri de pace Ucraina-Rusia, a treia rundă de la Istanbul. Anunțul de ultimă oră al lui Zelenski
Negocieri de pace Ucraina-Rusia, a treia rundă de la Istanbul. Anunțul de ultimă oră al lui Zelenski

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a confirmat duminică că o delegație ucraineană se va deplasa luni la Istanbul pentru o nouă rundă de negocieri cu reprezentanții Rusiei.