Mihai Șora a murit. Celebrul filosof și eseist avea 106 ani

×
Codul embed a fost copiat

Mihai Șora, filosoful și eseistul român, a încetat din viață, sâmbătă, la vârsta de 106 ani. Decesul a fost anunțat chiar pe contul său de Facebook.

„Mihai Șora - 7 noiembrie 1916 - 25 februarie 2023

Iubitule,

ai fost fericire pură: nu doar un om frumos, ci Frumusețea însăși, credința, nădejdea și dragostea, cum spune cuvântul apostolic. Și niciodată nu-ți voi fi îndeajuns de recunoscătoare pentru tot ce mi-ai dăruit timp de aproape două decenii. Tu m-ai scos de pe șinele destinului meu și m-ai legat ireversibil și armonios de al tău, cu o grație de care numai tu erai capabil și pe care nu mulți pământeni o pot cuprinde cu mintea sau cu inima.
Încă nu știu cum va arăta ziua de mâine, nici toate cele care vor urma. E dincolo de puterea mea de acceptare. Unii oameni ar trebui să trăiască veșnic – nu numai în Rai, unde, negreșit, tu vei sta, ci și pe punctul acesta albastru, boțul de apă și humă care plutește în spațiu și pe care opt miliarde de alte făpturi omenești – dar niciuna ca tine – conviețuiesc, se ceartă sau se iubesc, se războiesc ori își sunt – unele, altora – sprijin.
E frig fără tine, iubitule.

Aziul”, este mesajul postat pe Facebook.

Citește și
Mihai Șora
Mihai Șora a împlinit 106 ani. Cum a marcat momentul

 

Mihai Șora, filosof și eseist, s-a născut pe 7 noiembrie 1916 în satul Ianova din județul Timiș. El a fost căsătorit de două ori și are trei copii din prima căsătorie. În 2014, la vârsta de 98 de ani, s-a recăsătorit cu scriitoarea Luiza Palanciuc-Șora.

 

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
Citește și...
Cum arăta și câți ani avea Mihai Șora la Marea Unire. FOTO
Cum arăta și câți ani avea Mihai Șora la Marea Unire. FOTO

În ziua sărbătoririi a 104 de la Marea Unire de la 1 decembrie 1918, Mihai Șora a postat o fotografie cu el din acea perioadă.

Mihai Șora a împlinit 106 ani. Cum a marcat momentul
Mihai Șora a împlinit 106 ani. Cum a marcat momentul

Filozoful Mihai Șora a împlinit luni 106 ani și a marcat momentul pe rețelele de socializare.

Cum a apărut Mihai Șora la mitingul
Cum a apărut Mihai Șora la mitingul "Toți pentru Europa" din Piața Victoriei

Mii de români s-au adunat duminică în Piața Victoriei din Capitală în cadrul unui manifest european.

Recomandări
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri

Până în acest moment partidele politice nu au ajuns la un consens privind seria de măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar, dar lista finală pare să se contureze, ușor-ușor.

România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment
România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment

Cheltuielile peste măsură ale României ar putea fi cel mai dur sancționate de Bruxelles. Dacă Guvernul nu vine urgent, cu soluții fiscale eficiente riscăm inclusiv oprirea banilor europeni.

“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.