Mihăilă, despre măsurile ce se vor aplica de la 1 august: Vor avea legătură strict cu incidența

restricții
Shutterstock

Ioana Mihăilă a precizat, cu privire la măsurile care ar putea fi aplicate de la 1 august, că acestea vor avea loc cu incidenţa îmbolnăvirilor de COVID-19.

„Măsurile care se aplică de la 1 august, spre deosebire de ce s-a întâmplat până acum, au legătură strictă cu incidenţa, în sensul că dacă incidenţa creşte peste 2 la mie, se revine la măsurile din 1 iulie, iar dacă creşte peste 3 la mie, se revine la măsurile din 1 iunie. Acesta este principiul general şi trebuie să înţelegem că orice fel de relaxare este condiţionată de testare sau vaccinare şi, evident, de purtarea măştii, dacă vorbim de spaţiile închise”, a afirmat Ioana Mihăilă, citată de News.ro

Ioana Mihăilă a declarat marți că a propus, în şedinţa coaliţiei de guvernare, un set de măsuri de accelerare a campaniei de vaccinare anti-COVID.

La capitolul restricții, ar fi testarea obligatorie a personalului medico-sanitar nevaccinat şi acces limitat în weekend în zonele neesenţiale pentru populație. Acestea urmează să fie discutate cu premierul şi cu membrii Comitetului Naţional pentru Coordonarea activităţilor de vaccinare, a precizat ea.

Articol recomandat de sport.ro
Un tânăr de doar 14 ani, între viaţă şi moarte după o ciocnire pe teren
Un tânăr de doar 14 ani, între viaţă şi moarte după o ciocnire pe teren
Citește și...
Ioana Mihăilă propune restricții pentru nevaccinați și bonusuri pentru cei care se vaccinează. Se așteaptă girul Coaliției
Ioana Mihăilă propune restricții pentru nevaccinați și bonusuri pentru cei care se vaccinează. Se așteaptă girul Coaliției

Recompense pentru persoanele care se vaccinează și restricții pentru nevaccinați sunt măsurile gândite de ministrul sănătății, Ioana Mihăilă, propuse spre adoptare coaliției de guvernare.

Posibile restricţii de circulaţie din cauza caniculei. Drulă a convocat Comandamentul pentru Situaţii de Urgență
Posibile restricţii de circulaţie din cauza caniculei. Drulă a convocat Comandamentul pentru Situaţii de Urgență

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a convocat, marţi, Comandamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cauza caniculei, anunţată în 34 de judeţe până sâmbătă.

Recomandări
Casa Albă anunță că Donald Trump va participa la summitul NATO de la Haga. Viitorul trupelor SUA în Europa, decis
Casa Albă anunță că Donald Trump va participa la summitul NATO de la Haga. Viitorul trupelor SUA în Europa, decis

Preşedintele american Donald Trump va participa la summitul NATO prevăzut pentru 24-25 iunie la Haga, în Ţările de Jos, a anunţat marţi purtătoarea sa de cuvânt, Karoline Leavitt, relatează AFP.

Nicușor Dan susține, astăzi, de la ora 10, prima conferință de la Cotroceni. Ce ar putea anunța
Nicușor Dan susține, astăzi, de la ora 10, prima conferință de la Cotroceni. Ce ar putea anunța

Nicușor Dan susține miercuri, prima sa conferință de presă de la instalarea la Palatul Cotroceni.

 

Dezastru ecologic la Praid. Apa sărată a contaminat Târnava Mică. „Nu mai găsești nici în magazine apă”
Dezastru ecologic la Praid. Apa sărată a contaminat Târnava Mică. „Nu mai găsești nici în magazine apă”

La Praid, pericolul se amplifică: pârâul Corund, care a inundat galeriile salinei, varsă în Târnava Mică apă cu un nivel de sare de zece ori peste limita normală, contaminând astfel râul ce alimentează cu apă potabilă zeci de mii de oameni.