Ministerul Sănătăţii, după controalele ANPC în spitale: Acţiunile de control nu se pot desfăşura în afara cadrului legal

ANPC
ANPC

Ministerul Sănătăţii reacţionează în urma controalelor ANPC în spitale, transmiţând că apreciază preocuparea ANPC privind furnizarea serviciilor în spitale, însă acţiunile de control nu se pot desfăşura în afara cadrului legal.  

”Ministerul Sănătăţii apreciază preocuparea ANPC privind furnizarea serviciilor în spitale, însă, acţiunile de control NU se pot desfăşura în afara cadrului legal.

Ministerul Sănătăţii este autoritatea abilitată de legea 95/2006 prin Inspecţia Sanitară de Stat, să efectueze controlul oficial în domeniul sănătăţii publice. Conform prevederilor Ordonanţei de Urgenţă nr. 97/2001, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi ANPC pot efectua controale în domeniul alimentului NUMAI dacă se emite un cadru legal comun, respectiv, la nivel de ordin între instituţiile menţionate implicate în controlul alimentului”, informează ministerul.

Ministerul Sănătăţii se arată deschis la colaborare, însă continuarea acestei acţiuni este posibilă numai după stabilirea cadrului legal care să permită ANPC să participe la controale comune exclusiv în domeniul alimentelor în unităţile sanitare.

”Menţionăm că pentru Ministerul Sănătăţii şi pentru unităţile sanitare, respectarea cadrului legal existent este esenţială şi ne dorim să nu existe abuzuri în serviciu potenţiale, ca urmare a acţiunilor ANPC. Asigurarea hranei corespunzătoare pentru pacienţi este o preocupare constantă a MS, care a dublat în 2023 suma alocată acestora, iar orice sprijin legal din partea ANPC este binevenit”, precizează ANPC.

Citește și
elias
Controale la Spitalul Elias și la Spitalul Universitar din Bucureşti. Au fost găsite alimente expirate

ANPC a făcut controale în blocurile alimentare de la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias şi de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, rezultatele acţiunii fiind anunţate duminică seară. La Spitalul ”Elias” s-au descoperit alimente expirate, frigidere murdare şi porţii de mâncare mult mai mici decât ar fi trebuit, fiind aplicate sancţiuni în valoare totală de 30.000 de lei, conform ANPC.

Managerul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB), Cătălin Cîrstoiu, a afirmat, în urma unui control făcut de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor la spitale, că ANPC ar trebui să verifice operatori economici, ceea ce spitalele nu sunt.

El a menţionat şi că, fiind stare de alertă epidemiologică, şi reprezentanţii ANPC ar trebui să respecte restricţiile: ”nu intrăm aşa, cum vrem noi, în bocancii de stradă”.

”Nu aşa vom face lucrurile să evolueze, nu trebuie să ne întoarcem la metehne vechi”, a subliniat Cîrstoiu.

Reacția ANPC

Conducerea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a reacționat la afirmaţiile Ministerului Sănătății conform cărora controalele din spitale nu se pot desfășura în afara cadrului legal și că instituția care efectuează controlul oficial în domeniul sănătății publice este Inspecţia Sanitară de Stat. ANPC consideră că nu există temei pentru a considera că operatorii de stat nu trebuie să respecte aceleași norme ca operatorii privați cu profil similar și că protejarea dreptului consumatorilor la sănătate este o responsabilitate care trebuie asumată de toți operatorii economici.

”Conform dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, mai exact Art. 1, statul, prin mijloacele prevăzute de lege, are obligația de a proteja cetățenii în calitatea lor de consumatori. Astfel, este asigurat accesul neîngrădit la produse și servicii, informarea completă despre caracteristicile esențiale ale acestora și apărarea drepturilor și intereselor consumatorilor, inclusiv în fața unor practici incorecte. De asemenea, prevederile acestui act normativ se aplică tuturor tipurilor de comercializare a produselor (noi, folosite sau recondiționate) și a serviciilor destinate consumatorilor”, au transmis reprezentanții ANPC.

Ei au adăugat că articolul 2, punctul 2 din aceeași ordonanță definește ”consumatorul” ca orice persoană fizică sau grup de persoane fizice care acționează în afacerea lor comercială, industrială, de producție, artizanală ori liberală și specifică faptul că ”unitățile spitalicești” nu sunt exceptate de la aplicarea acestui cadru.

”Prin urmare, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor are în vedere și serviciile de alimentație publică, precum și depozitarea alimentelor destinate consumului public, fie că acestea sunt tratate termic sau nu. Aceste servicii se adresează consumatorilor, așa cum sunt definiți în Ordonanța Guvernului nr. 21/1992”, a precizat ANPC.

Conducerea instituției a menționat că, în conformitate cu dispozițiile art. 3 alin. (1) litera i) din H.G. nr. 700/2012, cu modificările și completările ulterioare, ANPC are responsabilitatea de a controla respectarea dispozițiilor legale privind protecția consumatorilor.

”Aceste controale sunt efectuate pe piață la producători, importatori, distribuitori, vânzători, prestatori de servicii, inclusiv servicii financiare, dar și în unități vamale sau puncte de trecere a frontierei, cu acces la locurile de producție, depozitare sau comercializare a produselor. În plus, instanța de judecată a subliniat că nu există niciun temei pentru a considera că operatorii de stat nu trebuie să respecte aceleași norme ca operatorii privați care au un profil similar. Protejarea dreptului consumatorilor la sănătate, integritate fizică și ocrotirea persoanelor vulnerabile este o responsabilitate ce trebuie asumată de toți operatorii economici. Consumatorii sunt considerați vulnerabili în fața oricărui profesionist, fie că acesta are ca scop obținerea de profit sau nu, fiind expuși la aceleași riscuri în cazul nerespectării normelor legale”, a mai precizat ANPC. 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
Citește și...
După mall-uri, ANPC a început controale și la spitalele din Capitală. Inspectorii au dat amenzi de peste 30.000 de lei
După mall-uri, ANPC a început controale și la spitalele din Capitală. Inspectorii au dat amenzi de peste 30.000 de lei

După seria de controale din mai multe mall-uri din capitală, conducerea ANPC verifică acum spitalele. Inspectorii au găsit mai multe nereguli în bucătăriile din Spitalul Elias, dar și la Spitalul Universitar de Urgență.

Controale la Spitalul Elias și la Spitalul Universitar din Bucureşti. Au fost găsite alimente expirate
Controale la Spitalul Elias și la Spitalul Universitar din Bucureşti. Au fost găsite alimente expirate

ANPC a făcut controale în blocurile alimentare de la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias şi de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, rezultatele acţiunii fiind anunţate duminică seară.

Un local din Harghita, închis după ce trei familii care au luat masa au ajuns la spital. Ce nereguli a găsit ANPC
Un local din Harghita, închis după ce trei familii care au luat masa au ajuns la spital. Ce nereguli a găsit ANPC

Un local din judeţul Harghita a fost închis temporar de către comisarii ANPC care au găsit mai multe nereguli, între care mâncăruri ţinute la temperaturi necorespunzătoare, coşuri de gunoi fără capac şi instrumente neprofesionale.

ANPC a mai închis nouă restaurante dintr-un mall din Sectorul 4 al Capitalei. Celelalte s-au ales cu amenzi de 398.000 de lei
ANPC a mai închis nouă restaurante dintr-un mall din Sectorul 4 al Capitalei. Celelalte s-au ales cu amenzi de 398.000 de lei

Controlalele ANPC continuă la mallurile din București. Inspectorii au verificat 24 de restaurante și puncte gastronomice dintr-un centru comercial din Sectorul 4 al Capitalei.

Șaormerii și fast-food-uri din Sun Plaza, închise de ANPC. Constatările inspectorilor
Șaormerii și fast-food-uri din Sun Plaza, închise de ANPC. Constatările inspectorilor

ANPC a sancționat nouă restaurante și magazine din Sun Plaza București, în urma unui control desfășurat joi. Activitatea operatorilor economici a fost oprită temporar până la remedierea deficiențelor.

Recomandări
Sunt în joc milioane de lei și destinul oamenilor pentru a rezolva problema de la Salina Praid. Ce spune ministrul Economiei
Sunt în joc milioane de lei și destinul oamenilor pentru a rezolva problema de la Salina Praid. Ce spune ministrul Economiei

Situația de la Salina Praid putea fi evitată, a spus președintele Nicușor Dan, care a mers sâmbătă în zonă. Oamenii afectați, atât angajații, cât și cei ale căror afaceri depindeau de Salina Praid, vor primi ajutor.

Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot
Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot

Scandal uriaș la bordul unei aeronave Wizz Air care se pregătea să decoleze de pe aeroportul Otopeni spre Norvegia. Nouă bărbați, unii dintre ei băuți, spun martorii, au fost dați jos cu forța de polițiști.

Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără împușcată de mai multe ori a murit
Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără împușcată de mai multe ori a murit

O tânără a fost împușcată de mai multe ori pe o stradă din cartierul Cosmopolis din Ilfov. Ea a murit la spital.