Ministrul Finanțelor: Poporul român este inteligent. Românii ar trebui să se gândească pentru cine ies în stradă

Ionut Misa
Inquam

Românii care protestează în aceste zile faţă de aplicarea măsurilor de modificare a Codului fiscal ar trebui să se gândească pentru cine ies în stradă, a declarat, miercuri seară, ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa.

Poporul român este inteligent, iar românii care protestează în aceste zile faţă de aplicarea măsurilor de modificare a Codului fiscal ar trebui să se gândească pentru cine ies în stradă, în condiţiile în care unele companii au interesul ca anumite prevederi, în special cele care vizează reducerea evaziunii fiscale, să nu fie aplicate, a declarat, miercuri seară, la Antena 3, ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, relatează news.ro.

Guvernul a adoptat miercuri OUG privind Codul Fiscal, într-o şedinţă care s-a desfăşurat în timp ce, în Piaţa Victoriei, câteva sute de persoane protestau faţă de măsurile care vor fi introduse astfel, în principal faţă de transferul plăţii contribuţiilor de la angajator la angajat. Premierul Mihai Tudose a spus, la începutul şedinţei din Guvern, că este ”o inflamare excesivă” a opiniei publice, el susţinând că măsurile privind externalizarea profitului ”au inflamat nişte multinaţionale”.

Printre măsurile adoptate astăzi se numără şi adoptarea unei directive europene care vizează combaterea externalizării profiturilor companiilor multinaţionale, iar Mişa a atras atenţia că anumite firme nu au interesul ca aceste măsuri să fie aplicate.

”Poporul român este un popor inteligent (...) Vreau să îi rog pe români să se gândească, am văzut că sunt mulţi care încurajează ieşirea în stradă, un drept al fiecăruia dintre noi, să citească această ordonanţă, să se ducă la sursă şi să se gândească dacă ies în stradă pentru interesul lor propriu sau nu cumva e o diversiune şi ies în stradă pentru interesul altora, pentru interesul unor companii", a declarat Mişa.

Citește și
Ionut Misa
Ministrul Mişa: Multinaţionalele vor trebui să plătească impozite şi taxe în România la fel ca în celelalte ţări

El a susţinut că "supărarea majoră" este provocată de implementarea directivei europene privind evitarea reducerii artificiale a bazei de impozitare, ce a deranjat unele companii multinaţionale care au "bugete consistente de publicitate".

"Directiva europeană ne va ajuta să nu mai dăm posibilitatea grupurilor multinaţionale să stabilească dobânzi uriaşe. Avem o situaţie în care se împrumutau de la compania mamă la 17% şi plasau pe piaţa internă la 4%", a spus Mişa, susţinând că implementarea acestei directive europene va împiedica anumite companii să mai transfere bani în străinătate, să acorde împrumuturi cu dobânzi exagerate, să evite plata unor impozite.

Potrivit acestuia, aceste multinaţionale care foloseau astfel de practici încearcă acum să distragă atenţia către alte subiecte pentru "a crea emoţie".
Şi la conferinţă de presă care a avut loc miercuri la Ministerul Finanţelor, ministrul a ţinut să transmită un mesaj companiilor multinaţionale care activează în România, avertizând că acestea vor trebui să-şi plătească taxele la fel ca în alte ţări.

”Le spun companiilor multinaţionale, care încearcă să evite plata impozitelor şi taxelor, că vor trebui să respecte Romania şi să plăteasca aceste impozite şi taxe la fel ca în celelalte ţări”, a afirmat Mişa.

Măsurile de modificare a Codului fiscal, adoptate miercuri în şedinţa de Guvern, sunt contestate atât de sindicate, cât şi de patronate.
 

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Ministrul Finanțelor: Dacă exista riscul ca salariile să scadă, spuneam de la început
Ministrul Finanțelor: Dacă exista riscul ca salariile să scadă, spuneam de la început

Ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, a explicat, miercuri seară, principalele modificări ale Codului Fiscal, el spunând că are responsabilitatea faptelor şi că, dacă exista riscul ca salariile să scadă, ar fi spus de la început.

Ministrul Mişa: Multinaţionalele vor trebui să plătească impozite şi taxe în România la fel ca în celelalte ţări
Ministrul Mişa: Multinaţionalele vor trebui să plătească impozite şi taxe în România la fel ca în celelalte ţări

Ministrul FInanțelor Ionuț Mișa a ţinut să transmită un mesaj companiilor multinaţionale care activează în România, avertizând că acestea vor trebui să-şi plătească taxele la fel ca în alte ţări.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.