Ministrul Finanţelor a semnat continuarea programului "Noua Casă". Plafonul se menţine la nivelul din 2021

Ministrul Finanţelor a semnat continuarea programului
Getty

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a semnat, vineri, continuarea programului "Noua Casă", plafonul alocat în acest an urmând să fie la nivelul celui de anul trecut, informează Agerpres.

"Astăzi am semnat şi continuarea programului 'Noua Casă', acordarea plafonului pe acest an, care se va menţine la nivelul de anul trecut în primă fază şi, în funcţie de evoluţia programelor, de fapt la toate, în funcţie de evoluţia programelor, vom suplimenta plafoanele. Ce mi-aş dori este ca ele să întrunească solicitarea din partea beneficiarilor, astfel încât să putem suplimenta. La aceste programe să ştiţi că am lucrat împreună cu mediul de afaceri. Ele provin, şi înainte de a se face această guvernare, provin din discuţiile cu mediul de afaceri şi au fost prinse în programul de guvernare, dar şi în continuare pentru a aşeza corect aceste programe în economie am lucrat. La fel, asigurăm finanţarea acestor programe prin toate cele trei fonduri disponibile la nivelul statului român: Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii, Fondul Român de Contragarantare şi Fondul de Garantare a Creditului Rural, pentru că eu cred că trebuie să ducem finanţarea cât mai aproape de beneficiari, prin intermediul instrumentelor de care dispunem şi care sunt disponibile la nivelul diverselor ministere", a spus Câciu.

 

"IMM Prosumer", următorul program care va fi lansat în România

 

Potrivit acestuia, se află în lucru încă un program, foarte important, anume programul "IMM Prosumer".

"Acest program, care va fi finanţat dual, pe de o parte din fonduri ale statului român, garanţii, acordate pentru credite, dar şi din fonduri europene din Fondul de modernizare, va asigura companiilor posibilitatea de a achiziţiona şi monta panouri fotovoltaice şi de a deveni prosumeri, până la urmă furnizori de energie, dincolo de a-şi asigura independenţa energetică. Este un program foarte aşteptat şi cred că săptămâna viitoare va fi promovat", a spus şeful de la Finanţe.

Totodată, el a anunţat lansarea a încă patru noi programe de sprijin a economiei, în total fiind şase programe ce aduc în piaţă în primul trimestru peste 17 miliarde de lei.

În plus, au fost aprobate plafoanele pentru acest an pentru programele IMM Invest şi Agro IMM Invest, în valoare de 10 miliarde de lei, iar pe lângă acestea vor fi lansate patru noi programe: IMM Prod, cu un plafon de garanţii de 1,5 miliarde de lei şi o schemă de ajutor de stat de 268 de milioane de lei, Rural Invest, cu un plafon de garanţii de 2,5 miliarde de lei şi o schemă de garanţii de 530 de milioane de lei, Garant Construct, cu un plafon de garanţii de 2,5 miliarde de lei şi o schemă de ajutor de stat de 495 milioane de lei, şi Innovation, cu un plafon de garanţii de 1 miliard de lei şi o schemă de ajutor de stat de 214 milioane de lei.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Citește și...
Noua Casă sau credit ipotecar standard? Dobândă fixă sau variabilă? Sfaturile unui expert
Noua Casă sau credit ipotecar standard? Dobândă fixă sau variabilă? Sfaturile unui expert

Creditarea pentru locuințe înregistrează cel mai mare plus din ultimii ani. Doar pentru Noua Casă sunt zilnic 250 de cereri, în medie.

S-a dat startul programului
S-a dat startul programului "Noua Casă". Care este suma maximă acordată de bănci

Vești bune pentru cei care vor să-și cumpere o locuință! S-a dat startul programului "Noua Casă", iar băncile pot acorda maximum 140.000 de euro, cu singurele condiții să vă permiteți ratele, și să nu aveți o altă proprietate de peste 50 de metri pătrați.

Recomandări
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război

Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent ”poate celei mai crude perioade a acestui conflict crud”, denunţă vineri secretarul general al ONU Antonio Guterres, care deplânge o populaţie înfometată şi deplasată în mod constant, relatează AFP.

George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”
George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”

După eșecul partidelor tradiționale în alegerile din ultimul an, mai mulți oameni politici anunță că vor să lanseze formațiuni noi.

Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri
Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri

Un atac cu cuțitul a avut loc vineri seară în Gara Centrală din Hamburg. Potrivit BILD, cel puțin douăsprezece persoane au fost rănite.