Ministrul Justiției, Radu Marinescu, pentru ȘtirileProTV: Concluzia este clară - deciziile CCR nu pot fi atacate

×
Codul embed a fost copiat

Un judecător de la Curtea de Apel Ploiești a suspendat joi decizia Curții Constituționale a României prin care a fost anulat în decembrie întreg procesul electoral pentru alegerea Președintelui României.

După câteva ore, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate anterior în cursul zilei de joi, 24 aprilie 2025, de către Curtea de Apel Ploiești – Secția de contencios istrativ și fiscal în dosarul numărul 301/42/2025, cu alte cuvinte în speța în care judecătorul Alexandru Vasile a decis suspendarea deciziei CCR.

În acest context, Ministrul Justiției - Radu Marinescu, intervievat de reporterul ȘtirilorProTV Ovidiu Oanță, a transmis că deciziile și hotărârile Curții Constituționale a României sunt definitive și astfel nu pot să fi atacate.

Totodată ministrul mai transmite că Înalta Curte de Casație și Justiție va decide dacă hotărârea este sa nu legală.

Oviudiu Oanță: Domnule ministru, în ce notă vedeți dumneavoastră această sentință a Curții de Apel Ploiești, care a stârnit atâtea controverse, considerată de unii specialiști în drept constituțional drept o aberație juridică pe de o parte. Și care este domeniul de aplicabilitate, dacă produce efecte așa cum sperau atât autorul acțiunii, cât și susținătorii tezei și mai ales, care sunt riscurile care se nasc dintr-o asemenea hotărâre prin prisma limitelor impuse de lege în privința deciziilor Curții Constituționale în materia procedurii alegerii președintelui?

Citește și
rabla
Descarcă modelul cererii de finanţare pentru Programul "Rabla" 2025

Ministrul Justiției - Radu Marinescu: ”În calitate de Ministru al Justiției, nu am libertatea de a folosi termeni pe care specialiștii de drept i-au folosit în legătură cu această hotărâre. Și în mandatul meu mi-am asumat regula de a nu comenta hotărâri pronunțate de către instanțele de judecată tocmai pentru a nu se considera că există vreo interferență a ministerului în independența magistraților.

Ceea ce pot să comentez însă sunt aspecte care țin de evidența juridică, pentru că evidența poate fi discutată și comentată de oricare dintre dintre noi. Există o evidență jurisprudențială care arată faptul că din 1990 până în prezent nu a existat absolut niciun judecător care să considere că este de competența instanțelor de judecată să cenzureze hotărâri sau decizii ale Curții Constituționale a României.

”Deciziile și hotărârile Curții Constituționale a României sunt definitive și astfel nu pot fi atacate”

Pe de altă parte, există și o evidență a legii, pentru că legea trebuie cunoscută de către noi toți și poate fi discutată de către noi toți, iar legea spune foarte clar, atât la nivel constituțional, cât și în legea de organizare a Curții Constituționale a României, că deciziile și hotărârile CCR sunt definitive și astfel nu pot fi atacate. Acuma, dacă unim cele două coordonate ale evidenței, atât cea jurisprudențială, cât și cea legislativă, concluzia nu poate să fie decât una clară.

În discuția noastră însă, în ceea ce privește stabilirea legalității efective a acestei hotărâri, rolul aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție. Va fi exercitat și vom vedea o perspectivă judiciară finală asupra acestei hotărâri singulare în 30 de ani de experiență judiciară democratică din România.

Oviudiu Oanță: Pe de altă parte, ceea ce a hotărât instanța de contencios de la Curtea de Apel Ploiești, dincolo de temeinicie, legalitate, lucru care vor fi analizate de Înalta Curte: Remarcați cumva riscul, pe de o parte, al inflamării societății și așa în fierbere cu doar câteva zile înainte de noul ciclu electoral pentru alegerea președintelui, dar mai ales riscul decredibilizări și mai mult a justiției?

Ministrul Justiției - Radu Marinescu: ”Este esențial pentru un stat democratic ca justiția să aibă credibilitate. Pentru a avea credibilitate, trebuie să acționezi responsabil față de valorile sociale și față de lege. Într-un stat de drept, legea este o valoare supremă și, evident, pentru a avea credibilitate trebuie să câștigi încrederea cetățeanului prin acte de justiție care să fie obiective, care să fie imparțiale, care să fie corecte și care să nu constituie niște stidențe de încălcare a legii.

”Libertatea unui cetățean de a comenta nu trebuie confundată cu asumarea unei libertăți de a încălca legea”

În ceea ce privește poziția opiniei publice, suntem într-o societate democratică. Oricine poate interpreta orice chestiune, inclusiv juridică, se poate exprima liber. Dar libertatea unui cetățean de a comenta nu trebuie confundată cu asumarea unei libertăți de a încălca legea. Legea trebuie aplicată mai ales de către sistemul judiciar în mod corect și de aici pleacă, de fapt, orice cheie de interpretare și de asigurare a unei credibilități a sistemului de justiție. Nu, eu, ca ministru al justiției, pot să apreciez care este contextul electoral.

Ați văzut că există însă un comunicat al Biroului Electoral Central care a stabilit o chestiune foarte importantă pentru noi toți, și anume că alegerile se pot desfășura în continuare. Eu pot doar să menționez că din perspectiva care interesează și Ministerul Justiției, anume de a veghea la statul de drept și componenta electorală, este o componentă a statului de drept, hotărârea nu vizează actele normative care organizează și asigură desfășurarea acestor alegeri.

Oviudiu Oanță: Implicit, procesul electoral deja reglementat, își urmează cursul firesc.

Ministrul Justiției - Radu Marinescu: Își urmează cursul firesc. Repet, nu este Ministerul Justiției autoritatea care să gestioneze procesul electoral. Noi formulăm opinii din perspectiva coerenței și stabilității statului de drept. Dar Biroul Electoral Central deja a lămurit această chestiune. Ați văzut că, pe de altă parte, și Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat inspecția judiciară pentru a efectua verificări pe linia specifică. Preocuparea noastră, a Ministerului Justiției, este ca justiția să fie una total apolitică și la nivelul standardului european pe care l-a cucerit în toți acești ani și pe care ar fi păcat să îl pierdem în condițiile în care ar apărea arbitrariu sau incoerență în activitatea profesională.

Oviudiu Oanță: Plecând tot de la dispozitivul acestei sentințe, acel concept atât de clamat de o parte sau o anumită tabără din acest proces electoral: ”Turul doi înapoi” - este sau nu cu aplicabilitate? Se poate aplica menținerea primului ciclu electoral privind alegerea președintelui?

Ministrul Justiției - Radu Marinescu: Această formulă turul doi înapoi, colovială, este o formulă care reprezintă de fapt, un proiect politic. Prin intermediul Justiției nu trebuie căutate forme de instrumentalizare politică. În această dimineață am luat cunoștință că sunt informații din spațiul public, există sute de acțiuni care de fapt au fost depuse cu acest obiectiv singular de a se ataca hotărârea Curții Constituționale în proximitate alegerilor.

”În sistemul nostru de drept nu găsești judecătorul”

Din câte au remarcat colegii dumneavoastră din presă de către o persoană care își asumă o calitate de fost judecător, care dă indicații cum să se procedeze, care recomandă să se găsească un judecător. Ceea ce este foarte grav, pentru că în sistemul nostru de drept nu găsești judecătorul: Există formule de distribuire aleatorii a cauzelor.

Tocmai pentru că justiția nu caută nici la chipul celui care este judecat și nici la chipul judecătorului. Justiția este o chestiune care este bazată numai pe legi.

Oviudiu Oanță: Poate fi percepută ca o acțiune nelegală, această pseudoinstigare a justițiabililor de a se adresa Curților de Apel cu acțiuni prin care să solicite anularea deciziei 32 a Curții Constituționale din 6 decembrie? Sau este până la urmă o componentă a libertății de exprimare?

Ministrul Justiției - Radu Marinescu: În România, ca stat de drept, libertatea de exprimare și libertatea de a te adresa justiție, care sunt aspecte diferite, dar intră amândouă în sfera unor drepturi fundamentale, evident că sunt respectate.

Ca să lămurești o chestiune în justiție, să stabilești un adevăr judiciar, îți este suficient o singură cauză. Atâta timp cât jurisprudența este una coerentă și inclusiv Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că soluții diferite în cauze similare nu reflectă până la urmă un proces echitabil și o coerență a sistemului de justiție. De ce este nevoie de sute de cauze introduse pentru a atinge la stabilirea unei singure situații juridice? Asta este un semn de întrebare.

Oviudiu Oanță: Pentru a găsi oare acel judecător invocat de doamna despre care am discutat?

Ministrul Justiției - Radu Marinescu: Sfaturi juridice sau recomandări juridice pot fi date de persoane care au o anumită specialitate potrivit legii. Nu știu dacă doamna are sau nu are, dar din perspectiva îndemnului unor cetățeni de a formula astfel de acțiuni, cea mai îngrijorătoare chestiune este, îndemnul final, să căutăm judecătorul sau să găsim judecătorul. Asta nu mai are, din punctul meu de vedere, legătură cu preocupare legitimă pentru a afla un adevăr judiciar, ci mai degrabă cu o preocupare politică pentru a promova o anumită agendă.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
Citește și...
Descarcă modelul cererii de finanţare pentru Programul
Descarcă modelul cererii de finanţare pentru Programul "Rabla" 2025

istraţia Fondului pentru Mediu (AFM) pune la dispoziţia persoanelor fizice modelul cererii de finanţare din cadrul programului "Rabla" 2025.

Încă două aeronave F-16 au sosit în România din Norvegia. Vor intra în dotarea Bazei de la Kogălniceanu
Încă două aeronave F-16 au sosit în România din Norvegia. Vor intra în dotarea Bazei de la Kogălniceanu

Două aeronave F-16 Fighting Falcon, din cele achiziţionate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat joi, în Baza 71 Aeriană "General Emanoil Ionescu" din Câmpia Turzii.

Măsuri mai stricte în România pentru combaterea spălării banilor şi a finanţării terorismului
Măsuri mai stricte în România pentru combaterea spălării banilor şi a finanţării terorismului

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a promulgat, joi, o lege prin care se instituie măsuri mai stricte pentru combaterea spălării banilor şi combaterea finanţării terorismului.

Recomandări
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite

Avem un președinte ales de majoritatea celor care s-au prezentat la urne, însă după alegeri am rămas cu o Românie mai divizată ca oricând. Un studiu independent dezvăluie cele două electorate care au polarizat societatea românească.

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție
Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Ministrul Transporturilor a verificat un lot din secțiunea Ploiești- Buzău.

Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie
Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a afirmat, joi seară, că i-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie şi să rămână cu rol informativ.