Ministrul Sănătăţii: Numărul de cazuri de COVID a avut o creştere spectaculoasă. Este o tulpină nouă

covid

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, declară că se constată ”o creştere spectaculoasă” a cazurilor de infecţie COVID, statisticile arătând o creştere de la 2.000 la 3.400 de cazuri, la ultima raportare.

El afirmă că este o tulpină nouă şi sunt afectaţi de infecţie şi ajung în spital în egală măsură cei vaccinaţi şi cei nevaccinaţi.

”Forma de COVID care, în momentul de faţă, reprezintă o infecţie oarecum banală la majoritatea persoanelor. A avut o creştere spectaculoasă, într-adevăr. În urmă cu o săptămână am avut circa 2.000 de cazuri, acum avem 3.400, în ultima raportare. Probabil că vom mai creşte două-trei săptămâni până se epuizează populaţia receptivă. Nu sunt probleme în ceea ce priveşte paturile, sunt internaţi în spitale în jur de 400 de pacienţi, dintre care aproximativ 21 sunt la Terapie Intensivă”, a afirmat ministrul Sănătăţii, miercuri seară, conform news.ro.

El a explicat că sunt afectaţi de infecţie şi ajung în spital în egală măsură cei vaccinaţi şi cei nevaccinaţi.

”Sunt afectate deopotrivă persoanele vaccinate şi nevaccinate. Este o tulpină nouă, vedeţi că această emergenţă în ceea ce priveşte virusul SARS-CoV-2 este extrem de rapidă, turn-overul e foarte rapid, iar protecţia pe care a oferit-o la un moment dat vaccinul nu mai este o protecţie eficientă”, a adăugat ministrul.

Citește și
frati, inec, iasi
O fetiță de opt ani s-a înecat într-un râu din Bihor, sub privirile neputincioase ale surorii ei. Doi pescari au sunat la 112

Rafila: Suntem în epidemie de rujeolă de mai mult timp

Ministrul Sănătăţii afirmă că în ultimele luni s-au înregistrat aproape de 20 de decese cauzate de rujeolă. El explică faptul că România se confruntă, în continuare, cu epidemie de pojar.

”Suntem în epidemie de mai mult timp. Sunt populaţii de copii care nu au fost vaccinaţi, acoperirea vaccinală a scăzut foarte mult, în România, şi au fost judeţe care au fost afectate: iniţial au fost judeţul Mureş, judeţul Braşov, judeţul Arad. Din păcate, avem aproape 20 de decese în în aceste luni”, a afirmat ministrul Sănătăţii, miercuri seară

Alexandru Rafila a explicat că în numeroase dintre situaţii fraţii mai mari îi îmbolnăvesc pe cei mici, sugari, care fac forme complicate ale bolii.

Medicul a afirmat că boala este ”perfect prevenibilă”, iar vaccinul anti-rujeolic este unul ”tradiţional”.

Potrivit celui mai raport al Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, în perioada 1 ianuarie 2023 - 28 iulie 2024, în România au fost notificate 22.124 de cazuri confirmate cu rujeolă, din care 21 de decese (5 în municipiul Bucureşti, 4 în judeţul Braşov, 3 în judeţul Giurgiu, 2 în judeţul Argeş, 1 în judeţul Mureş, 1 în judeţul Sibiu, 1 în judeţul Buzău, 1 în judeţul Constanţa, 1 în judeţul Iaşi, 1 în judeţul Alba şi 1 în judeţul Ialomiţa).

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Divorțul anului: Ana Ivanovic - Bastian Schweinsteiger! Ea e amanta care a cauzat „ruptura“
GALERIE FOTO Divorțul anului: Ana Ivanovic - Bastian Schweinsteiger! Ea e amanta care a cauzat „ruptura“
Citește și...
O fetiță de opt ani s-a înecat într-un râu din Bihor, sub privirile neputincioase ale surorii ei. Doi pescari au sunat la 112
O fetiță de opt ani s-a înecat într-un râu din Bihor, sub privirile neputincioase ale surorii ei. Doi pescari au sunat la 112

O fetiță de opt ani a murit joi seară, după ce s-a înecat în apele râului Crișul Negru, din județul Bihor. Un pescar și fiul său au observat o altă copilă plângând, care le-a spus că sora ei a dispărut în apă.

Eurostat: România, în topul țărilor europene cu cele mai tinere mame. Ce vârstă au, în medie, la primul copil
Eurostat: România, în topul țărilor europene cu cele mai tinere mame. Ce vârstă au, în medie, la primul copil

După Bulgaria, România este una dintre țările cu cele mai tinere mame din Uniunea Europeană, cu o vârstă medie pentru primul copil de 27 de ani.

Arșița a cuprins jumătate din țară. Medicii spun că trecerea bruscă de la frig la soare torid a prins organismul nepregătit
Arșița a cuprins jumătate din țară. Medicii spun că trecerea bruscă de la frig la soare torid a prins organismul nepregătit

Arșița a cuprins după prânz jumătate din țară cu temperaturi resimțite de până la 41 de grade.

Recomandări
Suspansul continuă. Lista cu măsurile de salvare a bugetului nu e încă definitivată. Noile propuneri
Suspansul continuă. Lista cu măsurile de salvare a bugetului nu e încă definitivată. Noile propuneri

O lungă listă cu măsuri fiscale va fi negociată săptămâna viitoare de președintele Nicușor Dan și liderii celor 4 formațiuni politice dispuse să intre la guvernare.

Ce sunt și ce nu sunt pensiile speciale și cine le încasează. Diferențele dintre pensionarii „obișnuiți” și cei „speciali”
Ce sunt și ce nu sunt pensiile speciale și cine le încasează. Diferențele dintre pensionarii „obișnuiți” și cei „speciali”

Pensiile speciale se numără printre reformele eșuate din PNRR, dar și o „piatră de moară” de gâtul guvernanților, încercările de a le reforma ajungând să se lovească de piedici legislative.

Gazzetta Dello Sport: Chivu este noul antrenor al lui Inter Milano. Fostul căpitan al „nerazzurilor”, acum pe banca tehnică
Gazzetta Dello Sport: Chivu este noul antrenor al lui Inter Milano. Fostul căpitan al „nerazzurilor”, acum pe banca tehnică

Inter Milano l-a ales pe Cristian Chivu, scrie Gazzetta Dello Sport. Italienii au anunțat că va semna vineri, 6 iunie, un acord pe doi ani. Va fi pe bancă la Campionatul Mondial al Cluburilor.