Mircea Diaconu încercase și cariera politică. Și-a dorit funcția supremă în stat

×
Codul embed a fost copiat

Lumea teatrului este în doliu. Actorul Mircea Diaconu s-a stins din viață după o grea suferință. Ar fi împlinit 75 de ani peste câteva zile, în Ajun de Crăciun.

Un actor excepțional, inteligent și un prieten devotat, spun cu regret cei care au împărțit cu el bucuria scenei și a vieții în slujba publicului. iratorii își pot lua rămas-bun de la Mircea Diaconu luni, la Teatrul Nottara din Capitală.

Îmi plăcea la nebunie! Mă simțeam ca un mare actor pe scenă, în fața unui public care mă urmărea cu răsuflarea tăiată” - „Filantropica”.

Așa a fost Mircea Diaconu. Un mare actor, cu o carieră plină de roluri care au marcat generații întregi.

Și-a făcut debutul la Teatrul Bulandra, apoi a jucat în peste 50 de filme. A devenit cunoscut și apreciat cu rolurile din Buletin de București, unde l-a interpretat pe taximetristul Radu Petrescu, sau Filantropica, unde a jucat rolul profesorului Ovidiu Gorea.

Citește și
Mircea Diaconu - 4
Diaconu: Le mulţumesc celor care au preferat un preşedinte nepartizan, independent

Timp de 10 ani a fost directorul Teatrului Nottara din București. S-a implicat și în activitatea didactică, a fost profesor la UNATC și a publicat mai multe cărți.

Apropiații spun că era un prieten devotat. A fost căsătorit cu actrița Diana Lupescu și au împreună doi copii.

Florin Zamfirescu, actor: „Am fost coleg de cameră, coleg de an, am fost coleg de scenă, am fost până la un moment dat cei mai buni prieteni. Regret din suflet dispariția lui. Era un actor excepțional, foarte pasionat și foarte inteligent.”

Ion Haiduc, actor: „Am fost colegi la teatru, am fost colegi de cameră la cămin. Eram în anul trei, am nimerit în cameră cu Mircea și cu Florin Zamfirescu. Îmi pare rău să vorbesc despre el la trecut. Dacă ar fi să-l descriu într-un cuvânt, a fost un om gospodar.”

Mircea Diaconu a testat și pe scena politică. A fost senator, ministrul Culturii, europarlamentar, iar în 2019 a candidat independent pentru funcția de Președinte al României.

Trupul neînsuflețit al lui Mircea Diaconu va fi depus luni, între orele 12:00 și 16:00, la Teatrul Nottara. Înmormântarea va avea loc marți, la cimitirul din Săftica.

Articol recomandat de sport.ro
Fotbalistul pe care Gigi Becali voia să-l folosească pentru transferul verii și-a luat o ”bijuterie” de peste 320.000 de euro
Fotbalistul pe care Gigi Becali voia să-l folosească pentru transferul verii și-a luat o ”bijuterie” de peste 320.000 de euro
Citește și...
A murit Mircea Diaconu. Regretatul actor, răpus de boală la vârsta de 74 de ani
A murit Mircea Diaconu. Regretatul actor, răpus de boală la vârsta de 74 de ani

Actorul Mircea Diaconu a murit, sâmbătă, la vârsta de 74 de ani, după ce a pierdut lupta cu cancerul de colon.

Diaconu: Le mulţumesc celor care au preferat un preşedinte nepartizan, independent
Diaconu: Le mulţumesc celor care au preferat un preşedinte nepartizan, independent

Mircea Diaconu, candidat independent la alegerile prezidenţiale susţinut de alianţa electorală "Un om", formată din ALDE şi Pro România, le-a mulţumit duminică seară celor care l-au susţinut.

Cine este Mircea Diaconu, ”un om”. Candidatul care știe cum votează fiecare zodie
Cine este Mircea Diaconu, ”un om”. Candidatul care știe cum votează fiecare zodie

Mircea Diaconu este candidatul independent la alegerile prezidențiale 2019 care este susținut de partidele Pro România și ALDE. El se află pe poziția numărul 10 pe buletinele de vot, conform tragerii la sorți a Biroului Electoral Central.

Kelemen Hunor și Mircea Diaconu și-au depus candidaturile la prezidențiale. Mesajele lor
Kelemen Hunor și Mircea Diaconu și-au depus candidaturile la prezidențiale. Mesajele lor

Alegeri prezidențiale 2019. Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, s-a înscris în cursa pentru fotoliul de la Cotroceni. Candidatul a mers pe o trotinetă electrică până la Biroul Electoral Central.

Mircea Diaconu şi-a depus candidatura la prezidențiale.
Mircea Diaconu şi-a depus candidatura la prezidențiale. "Să refacem speranţa"

Candidatul independent Mircea Diaconu şi-a depus, sâmbătă, candidatura la alegerile prezidenţiale, el afirmând la sediul BEC că apelul său către "cei care mai cred în românism" este de refacere a speranţei, a încrederii "în noi şi viitorul nostru".

Recomandări
„Școli în construcție, viitor în pauză”. Aglomerarea elevilor, ignorată de autorități. Soluția „orei” de 35 de minute
„Școli în construcție, viitor în pauză”. Aglomerarea elevilor, ignorată de autorități. Soluția „orei” de 35 de minute

Problema aglomerării din școli putea fi rezolvată în multe localități. Unii edili au avut și până acum soluții, dar nu le-au pus în aplicare.

Salina Praid se scufundă și se inundă, iar statul se spală pe mâini și se scuză. Lipsa „atribuțiilor”
Salina Praid se scufundă și se inundă, iar statul se spală pe mâini și se scuză. Lipsa „atribuțiilor”

Salina Praid este pe cale să se prăbușească complet din cauza inundațiilor din ultima perioadă și odată cu ea, întreaga zonă turistică din Harghita.  

Varianta de premier exclusă „aproape în totalitate” în discuțiile pentru formarea Guvernului. Este agreată doar de către PSD
Varianta de premier exclusă „aproape în totalitate” în discuțiile pentru formarea Guvernului. Este agreată doar de către PSD

Președintele României și liderii PSD, PNL, USR și UDMR au stat, vineri, pentru prima dată la aceeași masă și au discutat despre formarea Guvernului.