Misiunea FMI vine în România, pentru raportul anual. Ce înseamnă „Articolul IV”

FMI
Shutterstock

FMI vine în România, o echipă a fondului urmând să ajungă la București între 25 septembrie-4 octombrie. Scopul este să facă analiza anuală a economiei românești.

Anunțul a fost făcut de reprezentanții Fondului Monetar Internațional, care au precizat că analiza se face în baza Articolului IV, transmite Agerpres.

Potrivit sursei citate, astfel de consultări au loc periodic cu toate statele membre FMI.

Echipa FMI va discuta cu autorităţile române despre politicile economice în cadrul unor întâlniri cu reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor, ai Băncii Naţionale a României şi ai altor agenţii guvernamentale, se arată în comunicatul semnat de Geoff Gottlieb, reprezentantul regional al FMI pentru Europa Centrală, de Est şi de Sud-Est. Totodată, experţii instituţiei financiare internaţionale se vor întâlni cu reprezentanţi ai sectorului privat şi ai organizaţiilor neguvernamentale, precizează sursa citată.

La finalul vizitei, este de aşteptat ca misiunea FMI să organizeze o conferinţă de presă.

Citește și
Inteligența Artificială
Înalt oficial FMI, avertisment cu privire la inteligența artificială. Poate determina „perturbări majore pe piaţa muncii”

Consultările constituie un exerciţiu de supraveghere care este obligatoriu pentru toate statele membre. Scopul consultărilor în baza Articolului IV este examinarea situaţiei financiare şi economice la nivel naţional şi formularea unor recomandări generale referitoare la politicile monetare, politicile financiare şi economice de urmat pentru asigurarea stabilităţii şi a unei evoluţii pozitive la nivelul economiei. Pe baza constatărilor preliminare ale acestei misiuni, echipa elaborează un raport care, odată aprobat de conducere, va fi prezentat Comitetului Executiv al FMI spre discutare şi aprobare.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Șefa FMI: Inflația este pe un trend descendent la nivel global. Ce spune Georgieva despre perspectivele de creștere
Șefa FMI: Inflația este pe un trend descendent la nivel global. Ce spune Georgieva despre perspectivele de creștere

Inflația este pe un trend descendent la nivel global dar activitatea economică încetinește, mai ales în sectorul producției, spune șefa FMI, Kristalina Georgieva

Înalt oficial FMI, avertisment cu privire la inteligența artificială. Poate determina „perturbări majore pe piaţa muncii”
Înalt oficial FMI, avertisment cu privire la inteligența artificială. Poate determina „perturbări majore pe piaţa muncii”

Inteligența artificială poate perturba „major” piața forței de muncă, spune adjuncta directorului general FMI. Gita Gopinath cere reglementări rapide din partea autorităților.

FMI: O recesiune economică din SUA se află ”în sfera posibilităţilor”
FMI: O recesiune economică din SUA se află ”în sfera posibilităţilor”

FMI a avertizat miercuri că producerea unei recesiuni economice în SUA rămâne ”în sfera posibilităţilor”, în ciuda datelor încurajatoare care indică o creştere, transmite Reuters.

Șefa FMI, Kristalina Georgieva: Au crescut riscurile pentru stabilitatea financiară globală. Ce trebuie să facă statele lumii
Șefa FMI, Kristalina Georgieva: Au crescut riscurile pentru stabilitatea financiară globală. Ce trebuie să facă statele lumii

Riscurile pentru stabilitatea financiară globală au crescut, consideră șefa FMI, Kristalina Georgieva. Ea a cerut în continuare „vigilență”.

Șefa FMI, Kristalina Georgieva, a devenit optimistă la Davos. Situația economică „nu este atât de rea precum se estima
Șefa FMI, Kristalina Georgieva, a devenit optimistă la Davos. Situația economică „nu este atât de rea precum se estima"

Perspectivele economice mondiale sunt „mai puțin sumbre” decât se credea acum câteva luni, a spus șefa FMI, Kristalina Georgieva. Există potențial pentru majorarea creșterii economice a Chinei, care este a doua economie mondială.

Recomandări
România, la un pas de ratingul de țară junk. Care ar trebui să fie prioritățile noului Guvern - Analiză Fitch Ratings
România, la un pas de ratingul de țară junk. Care ar trebui să fie prioritățile noului Guvern - Analiză Fitch Ratings

Perspectivele reducerii deficitelor aflate la un nivel ridicat record şi stabilizarea creşterii rapide a datoriei publice reprezintă elementul central al evaluării ratingului suveran al României, după alegerile prezidenţiale, arată Fitch.

Un avion cu 242 de oameni la bord care zbura la Londra s-a prăbușit într-un cartier din India. Nu există supraviețuitori
Un avion cu 242 de oameni la bord care zbura la Londra s-a prăbușit într-un cartier din India. Nu există supraviețuitori

Un avion cu 242 de persoane la bord care se îndrepta spre Marea Britanie s-a prăbușit joi lângă aeroportul Ahmedabad, din vestul Indiei. Avionul s-a prăbușit într-o zonă rezidențială, provocând zeci de morți și în clădirile de la sol. 

Vladimir Putin cere un plan de înarmare până în 2036. „E necesar să le creştem cât mai curând posibil capacităţile de luptă”
Vladimir Putin cere un plan de înarmare până în 2036. „E necesar să le creştem cât mai curând posibil capacităţile de luptă”

Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus miercuri elaborarea unui plan de stat de înarmare până în 2036, care să utilizeze experienţa de război în Ucraina şi tendinţele moderne în dezvoltarea armamentului la nivel mondial, relatează EFE.