Mister în cazul casei jefuite de Revelion în Sibiu, în timp ce proprietarii erau în vacanță. ”100% e cineva care ne cunoaște”

×
Codul embed a fost copiat

Vacanța de Revelion a fost una cu ghinion pentru o familie din Sibiu. În timp ce oamenii erau plecați din oraș, casa le-a fost jefuită, iar paguba se ridică la 50.000 de euro. Acum, anchetatorii trebuie să dea de urma făptașilor.  

Însă, nu se știe exact seara în care s-a produs incidentul, iar sistemul de supraveghere al locuinței nu a funcționat.

Jaful a fost descoperit de vecini, care au văzut un geam deschis la balcon. Proprietarul a fost anunțat imediat și s-a întors din vacanță mai devreme. Când a ajuns acasă, a avut un șoc.

Proprietarul casei: ”Casa toată a fost răsturnată, tot absolut din dulapuri a fost scos afară. Pagubele sunt în jur de 50.000 de euro. Bijuterii, au fost și ceva bani. 100% e cineva care ne cunoaște, astea se dau numai la pont”.

Oamenii bănuiesc că hoții au intrat printr-o curte vecină, unde nu locuiește nimeni. De aici au ajuns ușor la balconul casei aflat la primul etaj. După aceea ar fi intrat pe fereastră.

Citește și
retinut
Timișorean reținut după ce a dat o spargere de peste 50 de mii de euro la o firmă de turism

Sistemul de supraveghere nu a funcționat

Vecin: "Ar trebui să fie mai atent, pentru că la asemenea valori depozitate în locuri total nepotrivite, te poți aștepta la orice".

Anchetatorii au petrecut mai multe ore în locuință, în speranța că vor reuși să găsească indicii care să-i conducă la făptași.

Elena Welter, Poliția Sibiu: "Polițiștii sibieni de Investigații Criminale efectuează verificări în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat".

Misiunea agenților este una dificilă, pentru că nimeni din vecinătate nu i-a văzut pe hoți și nici nu se știe exact în ce seară s-a petrecut jaful. Nici sistemul de supraveghere al imobilului nu a funcționat, așa că polițiștii vor urmări imaginile de pe camerele celor din zonă.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Citește și...
Un bărbat din Constanța a fost arestat preventiv după ce a păgubit CFR SA cu sute de mii de lei
Un bărbat din Constanța a fost arestat preventiv după ce a păgubit CFR SA cu sute de mii de lei

Un bărbat a fost arestat preventiv pentru furt calificat şi distrugere sau semnalizare falsă după ce a furat zeci de componente de semnalizare CFR SA din zona Palas - Portul Constanţa, cauzând un prejudiciu de circa 330.000 de lei.  

Timișorean reținut după ce a dat o spargere de peste 50 de mii de euro la o firmă de turism
Timișorean reținut după ce a dat o spargere de peste 50 de mii de euro la o firmă de turism

Un bărbat de 29 de ani din Timișoara a fost reținut pentru furt calificat, după ce, timp de 10 zile, a dat spargerea la o firmă de turism.

Român condamnat la închisoare în UK după ce a furat parfumuri în valoare de 11.908 de euro
Român condamnat la închisoare în UK după ce a furat parfumuri în valoare de 11.908 de euro

Un hoț român care a fost condamnat pentru furt din magazine în cinci țări europene diferite a fost încarcerat în Marea Britanie după ce a furat parfumuri în valoare de 11.908 de euro într-o singură spargere.

Pedeapsă barbară pentru doi bărbați condamnați pentru furt. Le-au fost tăiate câte 4 degete de la mâna dreaptă
Pedeapsă barbară pentru doi bărbați condamnați pentru furt. Le-au fost tăiate câte 4 degete de la mâna dreaptă

Autorităţile din Iran au amputat degetele a doi bărbaţi condamnaţi pentru furt, pedeapsă rar aplicată în această ţară unde codul penal autorizează utilizarea ei, au denunţat miercuri asociaţii pentru apărarea drepturilor omului, transmite AFP.

Un pădurar din Mehedinți a filmat momentul în care a tras cu pistolul spre un hoț de lemne. Romsilva a deschis o anchetă
Un pădurar din Mehedinți a filmat momentul în care a tras cu pistolul spre un hoț de lemne. Romsilva a deschis o anchetă

Un pădurar din Mehedinți a filmat momentul în care urmărește și trage cu pistolul spre un bărbat pe care îl suspecta de furt de lemne. Individul tocmai îl lovise pe silvicultor.

Recomandări
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război

Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent ”poate celei mai crude perioade a acestui conflict crud”, denunţă vineri secretarul general al ONU Antonio Guterres, care deplânge o populaţie înfometată şi deplasată în mod constant, relatează AFP.

George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”
George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”

După eșecul partidelor tradiționale în alegerile din ultimul an, mai mulți oameni politici anunță că vor să lanseze formațiuni noi.

Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri
Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri

Un atac cu cuțitul a avut loc vineri seară în Gara Centrală din Hamburg. Potrivit BILD, cel puțin douăsprezece persoane au fost rănite.