Un polițist din România s-a filmat desfăcând cu piciorul capacul unei sticle

×
Codul embed a fost copiat

După ce ''Ice Bucket Challenge'' a strâns milioane de adepţi în toată lumea, o nouă provocare lansată în mediul online face furori.

Lansată sub numele, de ''Bottle Cap Challenge'', campania a fost acceptată, de exemplu, de cântăreaţă Mariah Carey şi i-a inspirat şi pe poliţiştii şi pompierii din România.

Poliţiştii din România au acceptat provocarea lansată de un instructor de taekwondo din Kazahstan şi au profitat de ocazie ca să lanseze un nou mesaj pentru şoferi. După ce a indeamnat internauţii să nu consume alcool la volan, un poliţist de la rutieră a desfăcut cu piciorul capacul ,,sticlei potrivite": una cu apă. Postarea are deja peste două mii de aprecieri şi sute de comentarii.

La rândul lor, pompierii au deschis sticle de apă cu drujba, flexul şi furtunul folosit la stingerea incendiilor!

Ionuţ Gavrilescu pompier ISU BN şi autorul clipului: ”Văzând pe internet că majoritatea oamenilor încearcă să facă acest lucru şi am zis să o facem şi noi, mai ales că a venit din partea poliţiei acel video care deschide sticala cu ajutorul piciorului”

Citește și
post, alimente, nutritionisti
Postul poate să și distrugă organismul. Alimente ce ascund E-uri și hormoni

Marius Rus purtător de cuvânt ISU BN: ”Am dat mai departe provocarea Jandarmeriei Române, iar la nivel de instiuție ,colegilor de la ISU Ilfov şi colegilor de la ISU Arad, cu siguranţă aceştia nu ne vor dezamăgi şi vor veni cu idei din ce i nce mai creative”.

Vedetele internaţionale au răspuns provocării folosindu-se de ce au ele mai bun. Fostul internaţional Marius Niculae, poreclit ''sageata", actorul Jason Statham şi fotbalistul Zlatan Ibrahimovici au destupat sticlele cu lovituri aplicate milimetric cu piciorul, iar cântăreaţă Mariah Carey a ridicat atât de mult vocea încât au sărit, la propriu, capacele.

Specialiştii spun că vedetele se folosesc de acest fenomen pentru a-şi creşte popularitatea.

Calin Biriş, specialist social media: ”Toţi utilizatorii de canale social media sunt pasionaţi să intre pe challenge-uri pentru că se promovează îşi promovează conţinutul lor şi tot ai mulţi prieteni văd că ei sunt în challengeuri şi crează o rumoare, ei dau mai departe se implică şi pornesc o discuţie”.

La rândul lor tinerii obişnuiţi vor să iasă în evidenţă în faţa prietenilor.

Ioan Hosu, sociolog: "Cred că că sunt raţiuni diferite, de la distracţie până la senztionalism şi în unele cazuri probabil putem spune că e vorba şi de teribilism aici, teribilism alimentat şi de noile platforme de comunicare ce reuşesc să faciliteze o promovare a unor personae, personaje, care în alt registru nu cred că s-ar putea remarca în această zonă a senzaţionalului îşi găsesc un loc pe harta mediatică sau în zona de new media."

Campionul kazah la taekwondo, de la care a pornit totul şi-a mai demonstrat măiestria în filmuleţe postate pe internet. Farabi Davletchin a dărâmat cu piciorul o jucărie minusculă pusă deasupra unei lalele şi a rupt, tot cu piciorul, vârful unui creion.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
Citește și...
Provocare la adresa României. Ucrainenii agitați de un video cu o ”anexare a Bucovinei”
Provocare la adresa României. Ucrainenii agitați de un video cu o ”anexare a Bucovinei”

Reuniunea de urgenţă în Ucraina după difuzarea unei înregistrări cu o presupusă anexare a Bucovinei.

Postul poate să și distrugă organismul. Alimente ce ascund E-uri și hormoni
Postul poate să și distrugă organismul. Alimente ce ascund E-uri și hormoni

Suntem în postul Paştelui, o adevărată provocare pentru suflet, dar şi pentru organism. Nutriţioniştii avertizează că multe dintre produsele vegetale din magazine ascund adevărate bombe calorice, E-uri şi hormoni.

"Trashtag", provocarea virală și în România: "Am zis să luăm şi noi iniţiativa"

După ce ani la rând internauţii au fost provocaţi să participe la tot felul de lucruri trăsnite şi să posteze pe reţelele sociale, de această dată sunt invitaţi să facă un lucru extrem de util.

Recomandări
Sunt în joc milioane de lei și destinul oamenilor pentru a rezolva problema de la Salina Praid. Ce spune ministrul Economiei
Sunt în joc milioane de lei și destinul oamenilor pentru a rezolva problema de la Salina Praid. Ce spune ministrul Economiei

Situația de la Salina Praid putea fi evitată, a spus președintele Nicușor Dan, care a mers sâmbătă în zonă. Oamenii afectați, atât angajații, cât și cei ale căror afaceri depindeau de Salina Praid, vor primi ajutor.

Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot
Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot

Scandal uriaș la bordul unei aeronave Wizz Air care se pregătea să decoleze de pe aeroportul Otopeni spre Norvegia. Nouă bărbați, unii dintre ei băuți, spun martorii, au fost dați jos cu forța de polițiști.

Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără împușcată de mai multe ori a murit
Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără împușcată de mai multe ori a murit

O tânără a fost împușcată de mai multe ori pe o stradă din cartierul Cosmopolis din Ilfov. Ea a murit la spital.