Navigația pe Dunăre, în zona Galați-Brăila, se va desfășura cu program din cauza lucrărilor la pod

×
Codul embed a fost copiat

Traficul pe Dunăre, în zona Galați – Brăila, se va desfășura cu program, din cauza lucrărilor de la podul suspendat.

Constructorul a început să aducă din șantierul naval de la Brăila segmentele din metal care vor fi sudate, pentru a forma calea de rulare auto. Autoritățile fluviale vor stabili un program, astfel încât navigația să nu fie prea mult afectată de aceste lucrări.

Primele operațiuni pe Dunăre s-au derulat la sfârșitul săptămânii trecute. Din șantirul naval de la Brăila, segmentele metalice vor fi transportate cu ajutorul unor barje.

Deocamdată au fost făcute doar câteva probe. Urmează ca autoritățile fluviale să stabilească, împreună cu antreprenorul, un program, în așa fel încât ceilalți operatori economici importanți din zonă, cum ar fi chiar combinatul siderurgic, să nu fie afectați de aceste proceduri.

Atât portul mineralier din Galați, cât și portul Docuri sau Portul Brăila trebuie să poată opera fără a suferi prea mult din cauza lucrărilor de la pod. La pod se lucrează non stop.

Citește și
pod rotterdam
Un pod istoric din Rotterdam va fi demontat pentru a permite trecerea unui iaht al lui Jeff Bezos

Vor fi transportate cu un sistem transportor numit SPMT, de la malul Dunarii catre turnuri. Vor fi primele 4 segmente care vor fi montate. Există o secvență de montaj și un grafic de montaj și de sudură a acestor segmente. Toată operațiunea se va desfășura pe parcursul mai multor luni de zile”, a spus un responsabil de șantier.

Urmează să avem o întâlnire miercuri, joi cel târziu, să punem la punct ultima strategie privind programul de trecere nave, inclusiv lucrările ce se vor desfășura în deplină siguranță”, a declarat un reprezentant al istrației Fluviale a Dunării de Jos.

În total, vor fi 86 segmente din metal care vor alcătui calea de rulare. Podul va face legătura dintre Brăila și Tulcea și va fi cel mai mare din țara noastră și al treilea din Europa. Este cel mai important proiect de infrastructură din România din ultimii 30 de ani și va costa aproape jumătate de miliard de euro.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
Citește și...
„Golden Gate-ul” de la Brăila prinde contur. În ce stadiu au ajuns lucrările
„Golden Gate-ul” de la Brăila prinde contur. În ce stadiu au ajuns lucrările

„Golden Gate-ul” de la Brăila prinde contur și reprezentanții companiei de drumuri dau asigurări că podul va fi gata până la sfârșitul anului.

Un pod istoric din Rotterdam va fi demontat pentru a permite trecerea unui iaht al lui Jeff Bezos
Un pod istoric din Rotterdam va fi demontat pentru a permite trecerea unui iaht al lui Jeff Bezos

Primăria din Rotterdam a anunţat că un pod istoric din acest oraş va fi demontat temporar pentru a permite trecerea unui iaht fabricat pentru fostul CEO al grupului Amazon, Jeff Bezos.

Recomandări
Autoritățile vor începe evaluarea pagubelor după inundațiile devastatoare. Oamenii au aruncat aproape totul pe geam
Autoritățile vor începe evaluarea pagubelor după inundațiile devastatoare. Oamenii au aruncat aproape totul pe geam

Un cod galben de ploi torențiale a fost emis pentru 16 județe din țară, inclusiv Harghita și Covasna, care au fost deja grav lovite de inundații. În zonele unde apele s-au mai retras, oamenii au reușit să intre în locuințe pentru a constata dezastrul.

Directorul Poștei Române: Angajații vinovați de furtul a 10 milioane de lei vor fi concediați. Nu au respectat protocolul
Directorul Poștei Române: Angajații vinovați de furtul a 10 milioane de lei vor fi concediați. Nu au respectat protocolul

Directorul Poştei Române, Valentin Ştefan, a explicat, duminică, după furtul a 10 milioane de lei din sediul central al Poştei din Timişoara, că procedurile interne prevăd ca la sfârşitul programului toţi banii să fie închişi într-un seif.

Hidrologii au emis Cod Portocaliu de inundații în Brașov și Cod Galben în mai multe județe din centrul și nordul țării
Hidrologii au emis Cod Portocaliu de inundații în Brașov și Cod Galben în mai multe județe din centrul și nordul țării

Hidrologii au emis, duminică, o avertizare Cod Portocaliu de inundaţii pentru judeţul Braşov, valabilă până luni, ora 9.00. Totodată, este în vigoare şi un Cod Galben, până luni la prânz, pentru râuri din mai multe judeţe din centrul şi nordul ţării.