Ninsori și viscol la munte, până miercuri. Zonele în care se va depune strat de zăpadă

viscol

Meteorologii anunţă precipitaţii moderate cantitativ, ninsori la munte, intensificări ale vântului de luni de la ora 18:00, până miercuri la aceeaşi oră, potrivit News.ro.

ANM a emis o informare meteorologică, fenomenele vizate fiind precipitaţii moderate cantitativ, ninsori la munte, intensificări ale vântului.

„În intervalul menţionat aria ploilor se va extinde treptat dinspre regiunile vestice şi va cuprinde toată ţara. În jumătatea sudică se vor acumula cantităţi de apă ce vor depăşi pe arii restrânse 20...25 l/mp şi izolat 40 l/mp. În zonele de munte vor fi precipitaţii mixte, iar la altitudini de peste 1600 m vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă, mai consistent în Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii de Curbură. Temporar vântul va avea intensificări pe tot parcursul intervalului în majoritatea zonelor, cu viteze în general de 45...55 km/h”, precizează ANM.

De asemenea, în zona montană înaltă, rafalele vor fi de 60...80 km/h cu viteze mai mari, de peste 90 km/h în noaptea de luni spre marţi (09/10 ianuarie) în Carpaţii Meridionali, viscolind ninsoarea şi determinând reducerea vizibilităţii.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Citește și...
Tragedie în Caraș-Severin. Un tânăr a murit, iar altul a fost grav rănit, după ce au fost loviţi de fulger
Tragedie în Caraș-Severin. Un tânăr a murit, iar altul a fost grav rănit, după ce au fost loviţi de fulger

Doi tineri, de 26 şi 25 de ani, care au plecat la plimbare, au fost loviţi de un fulger, în localitatea Turnu Ruieni din judeţul Caraş-Severin.

O biserică din Arad a luat foc după ce a fost lovită de trăsnet
O biserică din Arad a luat foc după ce a fost lovită de trăsnet

Pompierii din judeţul Arad au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la turla bisericii din localitatea Luguzău. Incendiul a izbucnit în urma unui trăsnet.

 

Cod galben de ploi și vijelii în mai multe zone din țară. Răcire accentuată a vremii. HARTĂ
Cod galben de ploi și vijelii în mai multe zone din țară. Răcire accentuată a vremii. HARTĂ

Meteorologii au emis o avertizare cod galben de ploi şi vijelii până duminică, pentru cea mai mare parte a Munteniei, a Moldovei şi în Dobrogea.  

Recomandări
Ploile torențiale și grindina fac ravagii în toată țara. ”E nenorocire!”
Ploile torențiale și grindina fac ravagii în toată țara. ”E nenorocire!”

Ploile torențiale și grindina continuă să facă ravagii în țară. În mai multe zone, au fost inundate străzi și gospodării și a fost nevoie de intervenția pompierilor. Iar grindina a acoperit curțile oamenilor.  

Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice
Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice

Sezonul 15 „Românii au Talent” s-a încheiat vineri-noapte și, ca în fiecare an, telespectatorii și-au ales concurentul favorit.

SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”
SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”

Președintele Donald Trump vrea ca, de la 1 iunie, Statele Unite să impună Uniunii Europene tarife vamale masive, de 50%, pentru toate bunurile exportate peste Ocean.