Noi imagini cu Alexia, copila cu brațele replantate de medici după ce i-au fost amputate într-un accident | VIDEO

accident alexia

Alexia, copila care a fost implicată într-un accident în care i-au fost amputate brațele, este din ce în ce mai bine. Fata s-a reîntors la dansuri.

„Dansul nu are limite, dansul e medicament pentru suflet. Mulțumim Alexia pentru surpriză, zâmbitoare și plină de viață cum te simți”, a transmis Școala de dans G-Power.

La începutul lunii februarie, Alexia a revenit la școală, fiind primită cu aplauze de colegi și profesori.

Alexia a lipsit de la ore din luna noiembrie a anului trecut, atunci când a fost victima unui accident, pe raza județului Iași, în urma căruia și-a pierdut brațele.

Citește și
Alexia
Alexia a fost externată. Primele declarații ale fetei care a făcut șapte operații în două săptămâni

După șapte operații chirurgicale, medicii de la Spitalul de Pediatrie „Sfânta Maria” din Iași au reușit să îi replanteze ambele brațe, care ar putea deveni funcționale în proporție de peste 90%, în decursul unui an.

Alexia revine frecvent la controale, iar la începutul anului, fata a fost vizitată acasă, în Botoșani, de medicul Sidonia Susanu, cea care a coordonat echipa medicală din sala de operație.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Citește și...
Alexia, copila cu brațele replantate a revenit la școală, după luni întregi. A fost primită cu aplauze de colegi și profesori
Alexia, copila cu brațele replantate a revenit la școală, după luni întregi. A fost primită cu aplauze de colegi și profesori

Alexia, copila din Botoșani căreia i-au fost retezate ambele brațe în urma unui grav accident rutier, a revenit la școală. Fata de 15 ani a fost primită cu aplauze de colegi și profesori, în băncile clasei.

Alexia a fost externată. Primele declarații ale fetei care a făcut șapte operații în două săptămâni
Alexia a fost externată. Primele declarații ale fetei care a făcut șapte operații în două săptămâni

2022 se încheie cu un miracol pentru Alexia, fata ale cărei braţe au fost replantate de medicii din Iași, după un grav accident de circulaţie.

Recomandări
Donald Trump vrea să impună taxe vamale de 50% asupra UE, de la 1 iunie: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri”
Donald Trump vrea să impună taxe vamale de 50% asupra UE, de la 1 iunie: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri”

Președintele american Donald Trump a declarat că intenționează să impună un taxe vamale de 50% asupra importurilor din Uniunea Europeană de la 1 iunie, afirmând că discuțiile cu blocul comunitar "nu duc nicăieri".  

Franța respinge acuzațiile despre o presupusă ingerinţă în scrutinul prezidenţial din România. „Complet nefondate”
Franța respinge acuzațiile despre o presupusă ingerinţă în scrutinul prezidenţial din România. „Complet nefondate”

Purtătorul de cuvânt al Ministerului z pentru Europa şi Afaceri externe: transmite, vineri, că acuzaţiile care circulă despre o presupusă ingerinţă a Franţei în scrutinul prezidenţial din România sunt complet nefondate.

Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului
Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului

Nicușor Dan a demisionat de la conducerea Primăriei Capitalei. Viceprimarul Stelian Bujduveanu (PNL) a fost votat în funcția de primar interimar.