Noi restricţii de circulaţie din cauza lucrărilor la segmentul de Nord al Magistralei 6 de metrou. Străzile vizate

metrou
Metrorex

Noi restricţii de circulaţie vor fi instituite, începând de joi, în vederea realizării lucrărilor la segmentul de Nord al Magistralei 6 de metrou, respectiv Tokyo-Aeroport Otopeni, prevede un document obţinut de Agerpres.

Potrivit acestuia, se estimează că, începând cu data de 12 septembrie 2024, se vor institui primele restricţii de circulaţie necesare execuţiei lucrărilor pentru Secţiunea Tokyo-Aeroport Otopeni (Secţiunea de Nord a Proiectului. Lot 1.2). Primele măsuri de restricţii vor fi instituite cu o durată de aproximativ 90 de zile, perioadă de timp în care vor fi executate lucrări preliminare pentru realizarea structurilor aferente viitoarelor staţii de metrou.

Astfel, staţia Washington va fi amplasată în laterala estică a Şoselei Bucureşti-Ploieşti, zona de Sud-Est a intersecţiei Şoselei Bucureşti-Ploieşti şi Bulevardul Dr. Liviu Librescu/strada Jandarmeriei. La capetele staţiei vor exista trei accesuri, dintre care două vor fi legate de un pasaj pietonal pe sub Şos. Bucureşti - Ploieşti (DN1), iar cel de-al treilea se află de-a lungul staţiei. Staţia Washington are o lungime de 159 metri şi o lăţime maximă de 22,16 metri.

Conform documentului, în zona viitoarei staţii de metrou Washington se propune instituirea următoarelor restricţii: pe strada Viorel Ciurea se va restricţiona accesul rutier şi pietonal, iar staţiile de transport public "Saţia INMH" amplasate pe această arteră, pe ambele sensuri, vor fi relocate în imediata vecinătate; accesul spre Ploieşti din zona bretelei adiacente DN1 respectiv de pe B-dul Alexandru Nasta va fi restricţionat. Accesul către Ploieşti din această arteră se va realiza prin ruta ocolitoare asigurată prin Bulevardul Doctor Liviu Librescu.

Restricţiile nou instituite pe amplasamentul staţiei Washington nu vor afecta circulaţia rutieră pe DN1, precizează sursa citată.

Citește și
pompieri
Trupul unui copil de 9 ani a fost găsit carbonizat de pompieri, după un incendiu produs la o casă în Caraș-Severin

Staţia Otopeni va fi amplasată parţial sub carosabilul Căii Bucureştilor şi sub semaforul de la intersecţia acestuia cu artera centrală a oraşului Otopeni, strada 23 August. Staţia va fi dotată cu două accesuri la capătul sudic al staţiei, de o parte şi de alta a Căii Bucureşti, una pe latura de est şi cealaltă pe latura de vest. Staţia Otopeni are o lungime de 159 metri şi o lăţime maximă de 22,16 metri.

În zona viitoarei staţii de metrou Otopeni se vor institui următoarele restricţii: accesul dinspre DN1 pe strada 23 august se va realiza pe ruta alternativă prin strada Oituz şi Floare de Cais, iar staţia de transport public ''Staţia Primăria Otopeni'', amplasată pe DN1, pe sensul de intrare în Bucureşti, va fi relocată în imediata vecinătate a pasarelei pietonale. Ocazional, vor fi restricţii locale pe banda 1 pe sensul de intrare în Bucureşti în intervalul orar 22:00 - 06:00.

Restricţiile nou instituite pe amplasamentul staţiei Otopeni nu vor afecta circulaţia auto pe banda de ieşire dinspre strada 23 august în DN1 şi nici circulaţia rutieră pe DN1 în timpul zilei.

Lucrarea este realizată de Asocierea Gulermak Agir Sanayi Insaat Ve Taahhut A.S. (Turcia) - Somet SA (România), în baza contractului de proiectare şi execuţie lucrări de structură de rezistenţă semnat cu Metrorex pentru acest lot, care include un traseu de 7,6 km între Staţiile Tokyo şi Aeroport Otopeni.

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat, luni seara, la Antena 3, că lucrările la Magistrala 6 de metrou au început bine pe prima secţiune, ajungând la 15 - 16%.

"Vorbim de două tronsoane - unul de la Piaţa 1 Mai până la Mall Băneasa şi al doilea de la Mall Băneasa până la aeroportul Otopeni. S-a început bine pe prima secţiune. S-a ajuns undeva la 15-16%, lucrările începând în urmă cu câteva săptămâni. Sunt monitorizaţi foarte bine. Se va intra pe fază de execuţie săptămânile viitoare şi pe al doilea tronson, pentru că s-a obţinut autorizaţia de construire, adică de la mall la aeroport. Se va intra cu acele TMB-uri, se intră dinspre mall spre 1 Mai, aşa e sensul. Cu cât se duce încolo se termină restricţiile. Îi văd lucrând, inclusiv noaptea. Există obligaţia de a asigura un progres lunar prin contract, ceea ce până acum s-a întâmplat", a susţinut ministrul.

Grindeanu a precizat că "finalul final" al lucrării este "2027 pe un tronson, 2028 pe celălalt tronson, de la Băneasa la Otopeni", dând asigurări că există finanţarea necesară pentru acest proiect.

Potrivit informaţiilor de pe site-ul Metrorex, ca urmare a obţinerii Autorizaţiei de Construire în baza căreia vor fi demarate lucrările de execuţie, activităţile pregătitoare vor începe la amplasamentele viitoarelor staţii de metrou: Washington, Paris, Bruxelles, Otopeni, Ion I.C. Brătianu şi Aeroport Otopeni.

Proiectul "Magistrala 6: 1 Mai - Otopeni, Legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni" este unul de utilitate publică, de interes naţional, conform Hotărârii Guvernului nr. 496/2017, cu modificările şi completările ulterioare. Proiectul contribuie la îmbunătăţirea mobilităţii prin dezvoltarea reţelei de transport trans-european (TEN-T) şi are finanţarea asigurata din fonduri PNRR, fonduri Japoneze JICA şi bugetul de stat.

Viitoarea Magistrală 6 va oferi o alternativă de transport rapidă şi confortabilă, facilitând accesul către destinaţii cheie din Capitală şi din judeţul Ilfov.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
Citește și...
Trupul unui copil de 9 ani a fost găsit carbonizat de pompieri, după un incendiu produs la o casă în Caraș-Severin
Trupul unui copil de 9 ani a fost găsit carbonizat de pompieri, după un incendiu produs la o casă în Caraș-Severin

Pompierii au găsit trupul carbonizat al unui copil de 9 ani după ce au stins un incendiu izbucnit la o casă în localitatea Glimboca din judeţul Caraş-Severin.

Ploi torențiale anunțate în București, de 1 iunie. Când sunt așteptate averse și descărcări electrice
Ploi torențiale anunțate în București, de 1 iunie. Când sunt așteptate averse și descărcări electrice

Meteorologii anunţă temperaturi de 26 - 28 de grade în Bucureşti, duminică, vremea continuând să se încălzească.

Muzeul din inima castrului roman Apulum a sărbătorit 10 ani de existență. Turiști din peste 70 de i-au trecut pragul
Muzeul din inima castrului roman Apulum a sărbătorit 10 ani de existență. Turiști din peste 70 de i-au trecut pragul

A fost sărbătoare la muzeul Principia din Cetatea Alba Carolina, la împlinirea a unui deceniu de existență. Turiști din peste 70 de țări au vizitat locul, care păstrează intacte urmele stăpânirii romane din Dacia, de acum două mii de ani.

Recomandări
Cod galben de ploi torențiale, descărcări electrice și vânt în mai multe regiuni ale țării. HARTĂ
Cod galben de ploi torențiale, descărcări electrice și vânt în mai multe regiuni ale țării. HARTĂ

Meteorologii anunţă averse torenţiale, descărcări electrice şi rafale de vânt în mai multe regiuni duminică fiind emisă o avertizare cod galbenpentru intervalul 14.00 - 20.00.

Ideea PSD pentru noul Guvern pe care Nicușor Dan și celelalte partide nu o acceptă. Ce ar face unii pesediști pentru putere
Ideea PSD pentru noul Guvern pe care Nicușor Dan și celelalte partide nu o acceptă. Ce ar face unii pesediști pentru putere

Primele consultări de la Cotroceni par să încline balanța spre intrarea PSD la guvernare, spun surse din partid. Unii social-democrați ar accepta să fie la putere chiar și fără să dea premierul.

Bărbatul care a ucis-o pe tânăra gravidă în complexul rezidențial Cosmopolis s-a sinucis. Ce au găsit polițiștii asupra lui
Bărbatul care a ucis-o pe tânăra gravidă în complexul rezidențial Cosmopolis s-a sinucis. Ce au găsit polițiștii asupra lui

Crimă înfiorătoare urmată de sinucidere, aseară, într-un complex rezidențial de lângă București. O tânără mamă de 23 de ani, însărcinată cu cel de-al doilea copil, a fost împușcată mortal de un fost iubit, un bărbat de 49 de ani.