Au fost deshumate două femei care au murit în azilul groazei din Bărdești. „Nu îmi vine să cred așa ceva”

×
Codul embed a fost copiat

La mai bine de patru luni de când au fost descoperite ororile din centrul pentru persoane cu dizabilități din Bărdești, Mureș, apar noi semne de întrebare pentru anchetatori.

Luni au fost deshumate două persoane, care au murit anul trecut, foste beneficiare ale centrului respectiv.

Luni, în cimitirul din localitatea Bărdești, anchetatorii și medicii legiști au participat la deshumarea celor două femei. Potrivit unor surse din anchetă, solicitarea a fost făcută în cadrul dosarului care are în vizor azilul pentru persoane cu dizabilități, unde în vara acestui an, oamenii erau ținuți în condiții mizere.

Cele două persoane în cazul cărora a fost aprobată deshumarea au murit anul trecut. Oamenii din localitate încă sunt șocați de toate dezvăluirile făcute în centrul respectiv.

Bărbat: Să le fie rușine că își bat joc de oameni, nu au grijă de ei. Își pun la bătaie toată pensia, din câte știu primesc bani și de la stat. Aici chiar specialiștii trebuie să vină să cerceteze și să aibă o explicație. Erau cu dizabilități, care erau mai tineri, dar mai erau și bătrâni”.

Citește și
Frontiera Finlanda Rusia
Finlanda îşi închide întreaga frontieră cu Rusia pentru a opri „invazia”. Armata și Poliția au ridicat bariere temporare

Bărbat:Nu îmi vine să cred așa ceva, ce s-a întâmplat. Și noi am avut un șoc și nu vrem să mai treacă nimeni prin așa ceva”.

În centrul din Bărdești, în luna iulie au fost găsite mai multe persoane grav bolnave, ținute în condiții inumane în subsolul clădirii. Azilul avea licență doar pentru cazarea a 20 de persoane, dar acolo erau internate mai multe.

Cazul se află în atenția procurorilor DIICOT.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Poliţistul australian care a electrocutat o pensionară de 95 de ani dintr-un azil, acuzat de omor prin imprudenţă
Poliţistul australian care a electrocutat o pensionară de 95 de ani dintr-un azil, acuzat de omor prin imprudenţă

Un ofiţer de poliţie australian a fost acuzat, miercuri, de omor prin imprudenţă, după ce ar fi electrocutat o străbunică în vârstă de 95 de ani, care a murit ulterior la spital, transmite AFP.

 

Finlanda îşi închide întreaga frontieră cu Rusia pentru a opri „invazia”. Armata și Poliția au ridicat bariere temporare
Finlanda îşi închide întreaga frontieră cu Rusia pentru a opri „invazia”. Armata și Poliția au ridicat bariere temporare

Finlanda îşi va închide întreaga frontieră cu Rusia, cu excepţia traficului de mărfuri, în încercarea de a opri fluxul de solicitanţi de azil care vin către ţara nord-europeană, a anunţat marţi premierul finlandez Petteri Orpo, transmit AFP şi Reuters.

Rusia a dat liber la
Rusia a dat liber la "invazie". Finlanda anunță că va lua măsuri după ce numărul persoanelor care solicită azil a crescut

Finlanda înregistrează o creştere a numărului de solicitanţi de azil din ţări terţe care sosesc la punctele sale de trecere a frontierei cu Rusia.

Numărul atacurilor violente din Germania asupra refugiaţilor s-au înmulțit semnificativ
Numărul atacurilor violente din Germania asupra refugiaţilor s-au înmulțit semnificativ

Numărul atacurilor din Germania asupra refugiaţilor, solicitanţilor de azil şi locurilor de cazare ale acestora a crescut semnificativ, cu mai multe atacuri în în primele nouă luni ale acestui an decât în tot anul 2022.  

Explozie într-o clădire care găzduieşte solicitanţi de azil, în Italia. Sunt 31 de victime
Explozie într-o clădire care găzduieşte solicitanţi de azil, în Italia. Sunt 31 de victime

Treizeci şi una de persoane au fost rănite după o explozie, '„probabil ca urmare a unei scurgeri de gaz”, într-o clădire care găzduieşte solicitanţi de azil în centrul Italiei, a transmis, sâmbătă, serviciul de pompieri.

 

Recomandări
Președintele ales, Nicușor Dan, a anunțat partidele cu care ar vrea să facă noul Guvern. Negocierile încep marți
Președintele ales, Nicușor Dan, a anunțat partidele cu care ar vrea să facă noul Guvern. Negocierile încep marți

Preşedintele ales, Nicuşor Dan, anunţă că marţi va începe negocierile cu partidele pentru formarea noului guvern, precizând că îl doreşte în continuare pe Ilie Bolojan ca premier, dar că sunt "4 partide la masă, plus minorităţile" şi va fi o discuţie.

De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”
De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”

George Simion îndeamnă oamenii să iasă în stradă după alegerile prezidențiale câștigate de Nicușor Dan, la ”proteste pașnice”, însă ... fără el, pentru că îi este frică să nu fie arestat.

SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”
SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”

Președintele Donald Trump vrea ca, de la 1 iunie, Statele Unite să impună Uniunii Europene tarife vamale masive, de 50%, pentru toate bunurile exportate peste Ocean.