Noi tensiuni în nordul Kosovo. Belgradul va cere NATO să-i permită să desfăşoare poliţişti şi militari sârbi în regiune

Kosovo
News.ro

Serbia va cere forţelor de menţinere a păcii ale NATO să o lase să desfăşoare militari şi poliţişti sârbi în Kosovo după o serie de noi incidente petrecute în nordul fostei sale provincii, acolo unde există o majoritate sârbă, relatează Reuters.

Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a declarat sâmbătă într-o conferinţă de presă la Belgrad că va face cererea într-o scrisoare adresată comandantului forţei NATO din Kosovo, KFOR, dar a recunoscut, pe de altă parte, că nu-şi face iluzii că această cerere va fi aprobată.

Comentariile lui Vucic au fost făcute după o serie de incidente între autorităţile kosovare şi sârbii locali, care sunt majoritari în zonele de nord ale Kosovo, potrivit News.ro.

"Vom solicita comandantului KFOR să asigure desfăşurarea de personal al armatei şi poliţiei Republicii Serbia pe teritoriul Kosovo şi Metohija", a declarat Vucic într-o conferinţă de presă la Belgrad. Guvernul de la Belgrad va adopta în mod oficial documentul luni sau marţi, a spus el.

Chiar dacă este conştient că are slabe şanse ca NATO să accepte solicitarea, este pentru prima dată când Belgradul solicită desfăşurarea de trupe în Kosovo, o posibilitate care este prevăzută, totuşi, de o rezoluţie a ONU.

Citește și
Cannes 2025
Pana de curent din Franța, care a perturbat ultima zi a festivalului de film de la Cannes, a fost de fapt un ”sabotaj”

Sub conducerea NATO, comunitatea internaţională a desfăşurat trupe în Kosovo în conformitate cu prevederile unei rezoluţii a Consiliului de Securitate al ONU care a pus capăt războiului din 1998-1999, în care NATO a intervenit împotriva Serbiei pentru a proteja Kosovo, unde majoritatea populaţiei este albaneză.

Rezoluţia ONU spune că Serbia poate desfăşura până la 1.000 de militari, poliţişti şi funcţionari vamali în siturile religioase creştin-ortodoxe, în zonele cu majoritate sârbă şi la punctele de trecere a frontierei, dacă o astfel de desfăşurare este aprobată de comandantul KFOR. În momentul în care a fost convenită rezoluţia, Kosovo era recunoscută la nivel internaţional ca parte a Serbiei. Între timp, cu sprijinul Occidentului, Kosovo şi-a declarat independenţa în 2008, o declaraţie nerecunoscută de Serbia.

Schimb de focuri între poliție și sârbii din Kosovo, are au blocat drumuri

Sârbii din Kosovo au avut un schimb de focuri cu poliţia, sâmbătă, într-o nouă izbucnire a tensiunilor în partea nordică, instabilă, a ţării. Încă de dimineaţă, sârbii au blocat principalele drumuri din regiune pentru a protesta faţă de arestarea unui fost membru al poliţiei kosovare, care a demisionat luna trecută împreună cu alţi etnici sârbi ca gest de sfidare la adresa autorităţilor centrale.

Poliţia din Pristina susţine că fostul poliţist Dejan Pantic a fost arestat pentru că ar fi atacat, marţi, birourile comisiei electorale, agenţi de poliţie şi funcţionari electorali.

Poliţia a declarat că blocajul sârbilor a oprit traficul şi a fost nevoită să închidă două puncte de trecere a frontierei dintre Kosovo şi Serbia. Ulterior, poliţiştii au spus că au fost atacaţi cu focuri de armă în mai multe locuri din apropierea unui lac de la graniţa cu Serbia. Nu sunt informaţii dacă există sau nu răniţi. "Unităţile de poliţie, în legitimă apărare, au fost nevoite să răspundă cu arme de foc nelegiuiţilor, care au fost respinşi şi au fugit în direcţii necunoscute", a declarat poliţia într-un comunicat.

"Serbia a dat instrucţiuni structurilor sale ilegale să instaleze baricade în nordul Kosovo. Belgradul poartă întreaga responsabilitate pentru orice escaladare", a acuzat pe Twitter Blerim Vela, şeful de cabinet al preşedintei din Kosovo.

În contextul acestei crize, preşedinta Kosovo, Vjosa Osmani, a anunţat sâmbătă că alegerile locale din această zonă de nord a ţării vor fi amânate până la 23 aprilie. Alegerile erau programate pentru 18 decembrie, dar sârbii au declarat că vor boicota scrutinul.

Primarii sârbi din municipalităţile din nordul Kosovo, împreună cu judecătorii locali şi aproximativ 600 de ofiţeri de poliţie, au demisionat luna trecută în semn de protest faţă de o decizie a guvernului de a înlocui plăcuţele de înmatriculare auto emise de Belgrad cu cele emise de Pristina, o decizie la care, la presiunea comunităţii internaţionale, până la urmă s-a renunţat.

Înainte de incidentele de sâmbătă, poliţia kosovară arestase un alt sârb, suspectat că a participat la un atac armat, care a avut loc joi, asupra unei patrule de poliţie, atac în urma căruia un poliţist a fost rănit. După demisiile în masă ale etnicilor sârbi, patrulele poliţiei din zonă fuseseră întărite cu agenţi albanezi.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Pana de curent din Franța, care a perturbat ultima zi a festivalului de film de la Cannes, a fost de fapt un ”sabotaj”
Pana de curent din Franța, care a perturbat ultima zi a festivalului de film de la Cannes, a fost de fapt un ”sabotaj”

Pana de curent din sudul Franței, care a perturbat proiecțiile din ultima zi a Festivalului de Film de la Cannes, ar fi fost cauzată de un presupus sabotaj.

Fostul premier britanic Boris Johnson şi soţia sa au devenit părinți pentru a patra oară. „Viaţa nu poate fi mai frumoasă”
Fostul premier britanic Boris Johnson şi soţia sa au devenit părinți pentru a patra oară. „Viaţa nu poate fi mai frumoasă”

Fostul prim-ministru britanic Boris Johnson şi soţia sa, Carrie Johnson, au anunţat naşterea celui de-al patrulea lor copil, relatează Sky News.

Rusia a lansat unul dintre cele mai cumplite atacuri asupra capitalei Ucrainei. 13 civili au murit sub ploaia de rachete
Rusia a lansat unul dintre cele mai cumplite atacuri asupra capitalei Ucrainei. 13 civili au murit sub ploaia de rachete

Rachetele rusești au lovit din nou Ucraina. Cel puțin 13 oameni au murit și peste 50 au fost răniți într-o serie de atacuri. Unul, de amploare, a fost în Kiev. 14 civili au fost răniți aici și mai multe locuințe și mașini au fost distruse.

Recomandări
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe

Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. În Caraș-Severin, un tânăr a murit și altul a fost grav rănit, după ce au fost loviți de trăsnet pe Muntele Mic.

De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”
De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”

George Simion îndeamnă oamenii să iasă în stradă după alegerile prezidențiale câștigate de Nicușor Dan, la ”proteste pașnice”, însă ... fără el, pentru că îi este frică să nu fie arestat.

De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”
De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”

”Suntem pregătiți, să ne apărăm" - i-au transmis oficialii de la Bruxelles președintelui american Donald Trump, care a amenințat că vă impune tarife vamale de 50 la sută pentru produsele europene, începând cu 1 iunie.