Nou exerciţiu de verificare a sistemelor de avertizare-alarmare a populaţiei

sirene

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă continuă, miercuri, desfăşurarea lunară a exerciţiilor pentru testarea şi verificarea sistemului de înştiinţare, avertizare şi alarmare în situaţii de protecţie civilă.

În intervalul orar 10.00 – 11.00, vor fi acţionate sirenele de alarmare publică existente la nivelul unităţilor istrativ teritoriale.

Acţiunea denumită generic ”Miercurea sirenelor” se desfăşoară, începând din luna august 2017, în prima zi de miercuri a fiecărei luni.

Potrivit organizatorilor, între orele 10.00 şi 11.00 în toate judeţele ţării vor avea loc exerciţii pentru verificarea funcţionării mijloacelor de alarmare a populaţiei, astfel încât să fie centralizate permanent datele privind starea echipamentelor de avertizare şi alarmare, precum şi pentru pregătirea continuă a autorităţilor istraţiei publice locale.

”Prin modul de acţionare a mijloacelor tehnice de alarmare există posibilitatea de a crea disconfort în spaţiul public, motiv pentru care asigurăm cetăţenii că astfel de exerciţii periodice sunt necesare şi benefice. Înştiinţarea, avertizarea, prealarmarea şi alarmarea se realizează în scopul dispunerii măsurilor de protecţie a populaţiei şi bunurilor materiale, precum şi pentru limitarea efectelor dezastrelor. Populaţia nu trebuie să intre în panică, fiind vorba doar de un exerciţiu prin care se doreşte cunoaşterea semnificaţiei semnalelor acustice care pot fi transmise prin intermediul sirenelor. În cadrul exerciţiului, vor fi verificate atât fluxurile de transmitere a mesajelor de înştiinţare către autorităţi, cât şi modul de funcţionare a mijloacelor de alarmare a populaţiei (sirene) şi audibilitatea mijloacelor de alarmare a populaţiei”, au transmis organizatorii.

Citește și
fetita disparuta ucraina
Fetiță de 8 ani din Ucraina, dispărută în centrul Galațiului. Polițiștii fac apel la populație

Principalele semnale care trebuie cunoscute de către populaţie:

- alarmă la dezastre – 5 sunete a câte 16 secunde, cu pauză de 10 secunde între ele,
- prealarmare aeriană – 3 sunete a câte 32 secunde, cu pauză de 12 secunde între ele,
- alarmă aeriană – 15 sunete a câte 4 secunde, cu pauză de 4 secunde între ele
- încetarea alarmei – un sunet continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata de 2 minute

În Capitală există 390 de sirene în evidenţe (337 electrice şi 53 electronice). Din acestea, doar 102 sunt centralizate şi pot fi acţionate de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti – Ilfov.

În ceea ce priveşte judeţul Ilfov, acesta are în evidenţe 75 de sirene (58 electrice şi 17 electronice). Dintre aestea, doar 10 sunt centralizate şi pot fi acţionate de către ISU Bucureşti-Ilfov.

Cele mai des întâlnite situaţii în care este alarmată populaţia prin intermediul sirenelor electrice şi electronice sunt inundaţiile, când este semnalată iminenţa producerii unor viituri care să pună în pericol viaţa persoanelor.

 

Articol recomandat de sport.ro
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Citește și...
Fetiță de 8 ani din Ucraina, dispărută în centrul Galațiului. Polițiștii fac apel la populație
Fetiță de 8 ani din Ucraina, dispărută în centrul Galațiului. Polițiștii fac apel la populație

O minoră de 8 ani, cetățeană ucraineană, a dispărut joi seară din zona centrală a municipiului Galați și este căutată de forțele de ordine. Fetița nu vorbește limba română, ceea ce complică eforturile de căutare.

Accident grav cu un autoturism și două TIR-uri la Călimănești. Un bărbat a fost descarcerat și dus la spital
Accident grav cu un autoturism și două TIR-uri la Călimănești. Un bărbat a fost descarcerat și dus la spital

Un accident grav s-a produs joi pe DN7, în Călimănești-Seaca, implicând un autoturism și două autotrenuri. Un bărbat a fost descarcerat și predat conștient medicilor. Trei persoane au primit îngrijiri, iar două au fost transportate la spital.

Dumitru Prunariu, primul român în spațiu, despre explorarea universului: Viața modernă depinde de cosmos
Dumitru Prunariu, primul român în spațiu, despre explorarea universului: Viața modernă depinde de cosmos

Omenirea se află acum la începutul unei noi ere, o eră în care spaţiul devine parte din viaţa cotidiană, economică, culturală şi spirituală, a explică cosmonautul Dumitru Prunariu, care a punctat că viaţa modernă depinde de spaţiul cosmic.

Recomandări
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă
ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă

O catastrofă aeriană cumplită s-a produs în India. Un avion Boeing 787 Dreamliner - cu 242 de oameni la bord, cu destinația Londra, s-a prăbușit la scurt timp după decolare.

Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent
Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent"

Un atac israelian asupra instalațiilor nucleare de suprafață ale Iranului „ar putea foarte bine să aibă loc" în curând, a declarat joi președintele Trump reporterilor de la Casa Albă.