Noul val de ninsori abundente a creat haos pe șoselele din țară și pe calea ferată, unde trenurile au întârziat peste 2 ore

×
Codul embed a fost copiat

Noul val de ninsori abundente a creat haos pe șoselele din țară și pe calea ferată, unde trenurile au întârziat peste 2 ore. Cel mai rău a fost pe DN1, în Prahova și Brașov. TIR-urile care n-au mai putut avansa au blocat circulația.

Șoferii au așteptat cu orele.

Și în nordul Moldovei, zăpada a adus probleme, toată dimineața. Până sâmbătă, țara noastră se află sub avertizări de precipitații și vânt puternic.

A nins abundent în județul Suceava, iar șoferii care s-au grăbit să plece în cursă înaintea drumarilor au avut de furcă. Pe drumul E85, în zona localității Dărmănești, un TIR cu numere de Turcia s-a răsturnat. O utilitară a ieșit de pe drum. Șoferul a rămas înăuntru până când au sosit ajutoare.

A nins puternic și în Iași și Brașov, iar drumarii au ieșit pe teren înainte să se lumineze. Pe DN1, zăpada s-a depus pe alocuri. Mai multe TIR-uri n-au mai putut înainta, atât în zona Comarnic, cât și între Predeal și Brașov. S-a circulat alternativ, pe o singură bandă, așa că autoturismele au înaintat cu pauze lungi. Unii șoferi au făcut cale întoarsă, iar ambulanțele au mers pe contrasens.

Citește și
Praid
Proprietarii de pensiuni din apropierea Salinei Praid, gata să renunțe la angajați. Nu se știe cât va mai fi închisă salina

Șoferii stau chiar și 20 de minute pe loc, iar 15 km i-au parcurs în aproximativ o oră și jumătate.

Și pe calea ferată au fost probleme. Mai mulți copaci încărcați de zăpadă au căzut peste liniile electrice. Mai multe trenuri au fost oprite și s-au acumulat întârzieri.

În orașul Brașov s-a depus zăpada în strat gros. Atât mașinile, cât și pietonii au circulat cu dificultate.

România e traversată în aceste zile de la vest la est de un val de aer rece încărcat cu precipitații care se pot transforma în ninsoare.

La polul frigului, în Întorsura Buzăului, în numai câteva ore s-a așezat un strat de zăpadă de aproape 30 de cm și ninge încontinuu.

De la noapte intră în vigoare codurile galben, portocaliu și roșu de vreme rea. În aproape toată țara se anunță viscol, ninsori și ploi, mai puțin în partea de sud.

Articol recomandat de sport.ro
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
Citește și...
Proprietarii de pensiuni din apropierea Salinei Praid, gata să renunțe la angajați. Nu se știe cât va mai fi închisă salina
Proprietarii de pensiuni din apropierea Salinei Praid, gata să renunțe la angajați. Nu se știe cât va mai fi închisă salina

Starea de alertă de la Praid a fost prelungită cu 15 zile, din cauza infiltrațiilor care au dus deja la închiderea salinei. Autoritățile lucrează zi și noapte pentru a opri apa venită din pârâul Corund, iar comunitatea s-a implicat.

Orașul din România în care autobuzele sunt echipate cu AI. Șoferii sunt avertizați instant dacă nu sunt atenți la drum
Orașul din România în care autobuzele sunt echipate cu AI. Șoferii sunt avertizați instant dacă nu sunt atenți la drum

Iașiul devine primul oraș din România care introduce sisteme de monitorizare a atenției șoferilor, la compania de transport public. Sistemele au la bază inteligența artificială.

Incident grav la metrou. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului, la Unirii
Incident grav la metrou. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului, la Unirii

Un bărbat de 41 de ani a murit, vineri dimineață, după ce s-a aruncat în faţa metroului, în stația Piața Unirii 2.

Recomandări
Cod galben de furtuni în toată țara. Ploi torențiale, vijelii și grindină până sâmbătă dimineață
Cod galben de furtuni în toată țara. Ploi torențiale, vijelii și grindină până sâmbătă dimineață

istraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă până sâmbătă dimineaţa în întreaga ţară, precum şi o informare de averse şi vijelii.

România riscă suspendarea de fonduri europene. Singurul stat cu probleme de deficit care nu a trimis raportul la UE
România riscă suspendarea de fonduri europene. Singurul stat cu probleme de deficit care nu a trimis raportul la UE

România nu a transmis Comisiei Europene Raportul Anual de Progres privind reducerea deficitului bugetar, document care trebuia depus până la 30 aprilie ca parte a implementării planului fiscal pe șapte ani.

Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului
Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului

Nicușor Dan a demisionat de la conducerea Primăriei Capitalei. Viceprimarul Stelian Bujduveanu (PNL) a fost votat în funcția de primar interimar.