Românii care și-au făcut din reciclarea PET-urilor un job. Câți bani câștigă. „Ne-am potolit cu furatul”

×
Codul embed a fost copiat

Privită la început cu neîncredere, reciclarea PET-urilor prin sistemul RetuRO a depășit 50% în luna iunie.

Este o creștere semnificativă dacă ținem cont că până în luna martie mai puțin de 10% din ambalajele vândute erau duse la reciclat. Între timp, tot mai mulți oameni au început să adune aceste ambalaje de la instituții sau clienți, care nu au timp să le ducă la automate.

Din cele 694 de milioane de ambalaje puse pe piață în luna iunie, 347 de milioane au fost reciclate prin ReturRO. Astfel, 23.000 de tone de plastic, metal și sticlă nu au mai ajuns să polueze mediul.

Este o rată lunară de reciclare de aproximativ 50%, față de 5%, cât se înregistra, de exemplu, în luna februarie.

La această creștere contribuie și cei care adună constant recipiente reciclabile pentru niște bani în plus. Îi vedem la automatele de reciclare cu sacii plini, strânși cu mult efort. Pentru unii este singura sursă de venit.

Citește și
advert
(P) SGR la 6 luni: Mai puține emisii de CO2, mediu mai curat, economii de resurse și energie

Reporter: „De unde faceți rost de PET-uri?”
Femeie: „Pe la case. Eu am avut înainte cinci sacoșe de dimineața, eu fac în fiecare zi, fac mereu mereu, să iau bonuri. În fiecare zi fac 50 de lei.”
Reporter: „Doar din bănuții aceștia trăiți?”
Femeie: „Da, da. Mereu, mereu trebuie să iau ceva de mâncare.”

Sunt și restaurante care le vând doritorilor sacii plini de recipiente. Le dau cu un preț mai mic.

Reporter: „De unde le aduni?”
Bărbat: „De la magazinul ăla, de la restaurant, le dau undeva la 15 lei, și iau și eu gen, peste, undeva la 20, 25 lei.”
Reporter: „Astea sunt de la restaurant?”
Bărbat: „Da. Am dat pe el undeva la 30 lei. Și acum să văd și eu cât iau.”

Într-o singura zi, acești oameni pot aduna chiar și 200 de PET-uri, sticle și doze.

Bărbat: „Muncim, mai bine muncim.. și ne chinuim credeți-mă că ne chinuim.”
Reporter: Cel mai mult cât ați făcut?”
Bărbat: „În jur la 150 - 130 făceam până când s-a șmecherit lumea. Acum 30 de lei.. asta e. Dacă nu muncești, nu ai, ne-am potolit cu furatul, ne bagăm pe așa ceva.”

Daca până acum, foarte putini reciclau plasticul, în câteva luni, comportamentul oamenilor s-a schimbat total. De la începutul programului ReturRO și până la 1 iulie, 200.000 de tone de recipiente din sticlă, plastic și metal au fost colectate pentru reciclare.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Schimbare în sistemul de returnare a PET-urilor. Au 15 zile la dispoziție
Schimbare în sistemul de returnare a PET-urilor. Au 15 zile la dispoziție

RetuRO, ul Sistemului de Garanție-Returnare, a anunțat, joi, că o nouă versiune a contractului pentru producătorii de băuturi se află în consultare publică în perioada 4 – 19 iulie 2024.

(P) SGR la 6 luni: Mai puține emisii de CO2, mediu mai curat, economii de resurse și energie
(P) SGR la 6 luni: Mai puține emisii de CO2, mediu mai curat, economii de resurse și energie

Cu rate de returnare în creștere de la o lună la alta și milioane de ambalaje din plastic, sticlă sau metal redirecționate de la gropile de gunoi spre reciclare, sistemul RetuRO are deja efecte benefice și vizibile asupra mediului înconjurător.

Ce s-a întâmplat cu PET-urile returnate de români pentru garanția de 50 de bani. Anunțul făcut de RetuRO
Ce s-a întâmplat cu PET-urile returnate de români pentru garanția de 50 de bani. Anunțul făcut de RetuRO

RetuRO, ul Sistemului de Garanţie-Returnare, a anunţat, joi, că în primele 6 luni de funcţionare a programului, a predat către reciclatori 29.000 de tone de ambalaje SGR.

Recomandări
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe

Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. În Caraș-Severin, un tânăr a murit și altul a fost grav rănit, după ce au fost loviți de trăsnet pe Muntele Mic.

De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”
De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”

George Simion îndeamnă oamenii să iasă în stradă după alegerile prezidențiale câștigate de Nicușor Dan, la ”proteste pașnice”, însă ... fără el, pentru că îi este frică să nu fie arestat.

De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”
De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”

”Suntem pregătiți, să ne apărăm" - i-au transmis oficialii de la Bruxelles președintelui american Donald Trump, care a amenințat că vă impune tarife vamale de 50 la sută pentru produsele europene, începând cu 1 iunie.