O adevărată mafie a cărnii de cal, la Brașov. Pe mesele cui ajungea marfa în final

×
Codul embed a fost copiat

Audieri maraton în dosarul grupării care sacrifica ilegal cai, apoi exporta carnea in Italia. Până în acest moment, cinci suspecți sunt cercetați sub control judiciar, inclusiv ul abatorului, unde erau omorâți caii.

Este anchetat și un cetățean italian, care prelua carnea și preparatele, și le expedia, spre vânzare, în țara sa. Percheziții au fost și la Direcția Sanitar-Veterinară Brașov.

În urma a 32 de percheziții, rețeaua traficanților de carne de cal, care funcționa încă din noiembrie anul trecut, a fost destructurată. Se pare că suspecții își desfășurau o parte din activitate în abatorul din Ucea de Jos, județul Brașov, care a fost împânzit de polițiști.

Localnic: „Știu ca au fost jandarmi, știu ca au fost mascați, poliție Afaceri la negru, dar bani se pot câștiga și cinstit, în alte feluri, muncind”.

Localnic: ”Nu mi se pare normal. Eu nu am știut că se taie cai și mai ales aici la noi”.

Citește și
Ben Hodges
Generalul american Ben Hodges avertizează România: Dacă Rusia va ataca NATO, va bombarda Portul Constanţa şi ţinte civile

Localnică: „Absurd așa ceva. Nu știu, nu pot să îmi imaginez”.

Capul afacerii ilegale era patronul unei firme care procura animalele pe bani puțini.

Potrivit procurorilor, rudele lui falsificau o serie de documente, astfel încât să pară că animalele aparțineau societății. Am încercat să luam legătură cu conducerea firmei, însă nimeni nu ne-a oferit un punct de vedere.

Polițiștii spun că în schema infracțională era implicat și un medic veterinar, cu drept de liberă practică, ce dădea o aparență de legalitate a provenienței cailor, iar apoi punea ștampila „bun pentru consum”. Carnea și preparatele ajungeau în Italia, la solicitarea unui cetățean din această țară, care și coordona exportul. A fost și el audiat, iar procurorii au hotărât sa-l cerceteze sub control judiciar.

Daniel Zontea, agent-șef principal IPJ Brașov: „În cadrul anchetei s-au cercetat infracțiuni de luare și dare de mită, nerespectarea secretului profesional, precum și infracțiuni de fals și uciderea fără drept a unor animale”.

Și la Direcția Sanitar-Veterinară din Brașov au fost făcute percheziții, iar polițiștii au dus în total la audieri 11 suspecți și mai mulți martori.

Abatorul din Ucea a mai fost în centrul unui scandal internațional, în urmă cu zece ani, când carne de cal din România a ajuns pe piața europeană, etichetată drept carne de vită. Cercetările nu au dovedit, însă, vinovația celor de acolo.

Articol recomandat de sport.ro
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
Citește și...
Generalul american Ben Hodges avertizează România: Dacă Rusia va ataca NATO, va bombarda Portul Constanţa şi ţinte civile
Generalul american Ben Hodges avertizează România: Dacă Rusia va ataca NATO, va bombarda Portul Constanţa şi ţinte civile

Generalul american Ben Hodges, fostul şef al Forţelor Terestre Americane din Europa, a declarat, joi seară, că istraţia Trump este imprevizibilă şi nu poate să excludă scenariul în care SUA vor retrage mai multe trupe de pe teritoriul Europei.

Cod galben de inundații pe râuri din Moldova şi Transilvania, până vineri dimineaţa. Avertismentul hidrologilor
Cod galben de inundații pe râuri din Moldova şi Transilvania, până vineri dimineaţa. Avertismentul hidrologilor

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de inundaţii, ce vizează până vineri dimineaţa râuri de pe raza a nouă judeţe din Moldova şi Transilvania.

Descarcă modelul cererii de finanţare pentru Programul
Descarcă modelul cererii de finanţare pentru Programul "Rabla" 2025

istraţia Fondului pentru Mediu (AFM) pune la dispoziţia persoanelor fizice modelul cererii de finanţare din cadrul programului "Rabla" 2025.

Recomandări
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite

Avem un președinte ales de majoritatea celor care s-au prezentat la urne, însă după alegeri am rămas cu o Românie mai divizată ca oricând. Un studiu independent dezvăluie cele două electorate care au polarizat societatea românească.

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție
Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Ministrul Transporturilor a verificat un lot din secțiunea Ploiești- Buzău.

Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie
Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a afirmat, joi seară, că i-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie şi să rămână cu rol informativ.