O adolescentă de 16 ani a murit, în Neamț, după ce a consumat un drog tip cristal. Trei persoane au fost reținute

droguri
DIICOT

O fată în vârstă de 16 ani a murit, în judeţul Neamţ, după ce a consumat un drog de tip cristal, iar poliţiştii au deschis o anchetă şi au reţinut trei persoane în acest caz, pentru trafic de droguri.

 

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ a anunţat, miercuri, printr-un comunicat de presă, că poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Neamţ, împreună cu procurorii DIICOT Neamţ, cercetează trei persoane pentru trafic de droguri de risc şi mare risc şi deţinerea de droguri de risc şi mare risc, în vederea consumului propriu, potrivit news.ro.

“La data de 31 iulie 2023, urmare a consumului unui drog de mare risc, având ca substanţă activă catinona, a fost înregistrat decesul unei persoane vătămate minore (16 ani). Din probatoriul istrat în cauză a reieşit a că victima ar fi consumat drogul de mare risc împreună cu una dintre persoanele cercetate, la domiciliul celei din urmă. În cursul urmăririi penale, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Neamţ, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Neamţ, au prins în flagrant delict celelalte două persoane bănuite, care deţineau asupra lor diferite cantităţi de droguri”, se arată în comunicatul de presă.

În urma cercetărilor anchetatorii au stabilit că persoanele respective “ar fi comercializat şi drogul de tip cristal, consumat de persoana vătămată minoră şi considerat, conform examenului necroptic, drept cauză determinantă a intoxicaţiei care a condus la decesul acesteia”.

Citește și
În loc să se sinucidă, și-a spart nasul. Pățania unui tânăr îndrăgostit din Suceava
Singapore a executat o femeie, pentru prima dată în aproape două decenii. Fusese condamnată pentru trafic de droguri

De asemenea, în urma cercetării la faţa locului şi a percheziţiilor domiciliare, au fost descoperite şi ridicate peste 300 de grame de canabis, cântare, grindere şi mai multe obiecte purtând urme de substanţă 3-CMC.

Cele trei persoane au fost reţinute pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentate Tribunalului Neamţ cu propunere de arestare preventivă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Taximetrist din Maramureș, prins cu droguri și bani ascunse în portieră și în zona schimbătorului de viteze
Taximetrist din Maramureș, prins cu droguri și bani ascunse în portieră și în zona schimbătorului de viteze

Un taximetrist în vârstă de 26 de ani din Vișeu de Sus, județul Maramureș, a fost prins în trafic cu jumătate de kilogram de droguri, în valoare de peste 10.000 de euro.  

Singapore a executat o femeie, pentru prima dată în aproape două decenii. Fusese condamnată pentru trafic de droguri
Singapore a executat o femeie, pentru prima dată în aproape două decenii. Fusese condamnată pentru trafic de droguri

Singapore a spânzurat-o pe Saridewi Djamani, prima femeie executată în oraşul-stat în aproape 20 de ani, în pofida protestelor grupărilor pentru drepturile omului, relatează The Guardian.

Recomandări
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe

Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. În Caraș-Severin, un tânăr a murit și altul a fost grav rănit, după ce au fost loviți de trăsnet pe Muntele Mic.

De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”
De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”

George Simion îndeamnă oamenii să iasă în stradă după alegerile prezidențiale câștigate de Nicușor Dan, la ”proteste pașnice”, însă ... fără el, pentru că îi este frică să nu fie arestat.

De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”
De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”

”Suntem pregătiți, să ne apărăm" - i-au transmis oficialii de la Bruxelles președintelui american Donald Trump, care a amenințat că vă impune tarife vamale de 50 la sută pentru produsele europene, începând cu 1 iunie.