O bătrână a murit în timp ce își încălzea mâncare. Apartamentul i-a luat foc de la aragaz

×
Codul embed a fost copiat

O bătrână de 88 de ani din Cluj-Napoca și-a găsit sfârșitul într-un incendiu care i-a cuprins apartamentul.

Femeia ar fi dat drumul la aragaz pentru a-și încălzi mâncarea, iar focul ar fi aprins apoi o bucată de material și s-a extins.

Vecinii au fost cei care au dat alarma, după ce au simțit miros puternic de fum. Au încercat să intre în locuința femeii, însă nu au reuşit să treacă de ușa încuiată. Femeia locuia singură, spun aceștia.

Vecină: „A fost agitație. Au fost pompieri. Am simțit și fum. Nu neapărat speriat, ci alertat.”
Vecină: „Un apartament. Ieșea fum. Au fost chemați pompierii.”

Purtător de cuvânt IPJ CLUJ: „Din verificările preliminare, polițiștii au constatat că evenimentul nefericit s-a produs după ce femeia ar fi aprins focul.”

Citește și
rabla
Descarcă modelul cererii de finanţare pentru Programul "Rabla" 2025

Ar fi încercat să își încălzească ceva pe aragaz, spun surse din anchetă, iar o bucată de material ar fi luat foc și s-ar fi extins la o canapea, apoi la un fotoliu.

Paul Olar, purtător de cuvânt ISU CLUJ: „După ce au pătruns în interior echipajele noastre au găsit o victimă carbonizată, incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 5 mp.”

Anchetatorii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și încearcă să pună cap la cap toate probele pentru a afla cu exactitate cum s-a produs tragicul eveniment.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
Citește și...
Descarcă modelul cererii de finanţare pentru Programul
Descarcă modelul cererii de finanţare pentru Programul "Rabla" 2025

istraţia Fondului pentru Mediu (AFM) pune la dispoziţia persoanelor fizice modelul cererii de finanţare din cadrul programului "Rabla" 2025.

Încă două aeronave F-16 au sosit în România din Norvegia. Vor intra în dotarea Bazei de la Kogălniceanu
Încă două aeronave F-16 au sosit în România din Norvegia. Vor intra în dotarea Bazei de la Kogălniceanu

Două aeronave F-16 Fighting Falcon, din cele achiziţionate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat joi, în Baza 71 Aeriană "General Emanoil Ionescu" din Câmpia Turzii.

Măsuri mai stricte în România pentru combaterea spălării banilor şi a finanţării terorismului
Măsuri mai stricte în România pentru combaterea spălării banilor şi a finanţării terorismului

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a promulgat, joi, o lege prin care se instituie măsuri mai stricte pentru combaterea spălării banilor şi combaterea finanţării terorismului.

Recomandări
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite

Avem un președinte ales de majoritatea celor care s-au prezentat la urne, însă după alegeri am rămas cu o Românie mai divizată ca oricând. Un studiu independent dezvăluie cele două electorate care au polarizat societatea românească.

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție
Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Ministrul Transporturilor a verificat un lot din secțiunea Ploiești- Buzău.

Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie
Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a afirmat, joi seară, că i-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie şi să rămână cu rol informativ.