O bătrână moartă de zile întregi în casă, păzită de câinii ei. Soțul ei credea că doarme
Poveste dramatică, la Iaşi. O femeie a zăcut decedată zile întregi în casă, în vreme ce soțul ei, cu probleme psihice, nu şi-a dat seama ce s-a întâmplat. Credea că ea doarme.
Cei doi câini credincioşi ai familiei au vegheat la căpătâiul stăpânei lor, până când vecinii au intrat în locuință, îngrijorați că bătrâna nu mai fusese zărită de o săptămână. Ajunși într-un adăpost, câinii sunt foarte triști, și ar trebui adoptați împreună.
Lili și Băiatu' au ajuns acum câteva zile la padocul din Iași. Sunt încă triști și speriați de ceea ce li s-a întâmplat. Stăpânii lor, în vârstă de 75 de ani, erau grav bolnavi: bărbatul era cunoscut cu o afecţiune psihică, iar femeia, fostă profesoara de ză, avea numeroase probleme de sănătate.
De mai bine de o săptămână, vecina lor, care e şi ul blocului, nu i-a mai văzut pe niciunul dintre ei. Speriată, femeia a alertat autoritățile.
Cristina Ursu, bloc: „Încercasem să luăm legătură cu doamna, nu răspundea nici la ușă, nici la telefon, au venit cei de la ambulanță, pompierii, au spart ușa. Cățeii stăteau foarte aproape de doamna, chiar s-au urcat pe ea să o păzească. Era mama lor, îi iubea foarte mult, stăteau zid lângă ea tot timpul, nu te puteai apropia de ea dacă nu te acceptă câinii.”
Cățeii au ajuns la padoc
Cum în apartament nu a rămas nimeni care să poată avea grijă de cei doi căței, animalele au ajuns la padoc. Angajații de acolo i-au pus cățelușei numele fostei sale proprietare, şi caută acum o familie iubitoare care să-i preia împreună pe cei doi căţei.
Simona Manteescu, voluntar: „Atunci erau mai mult speriați, acum sunt triști pentru că nu înțeleg nimic ce se întâmplă cu ei, nu știu cu ce au greșit, ei știu că s-a întâmplat ceva cu mama lor, dar nu știu de ce. Și nu știu de ce sunt aici, și nu acasă. Au stat peste o săptămână pe trupușorul mamei și au așteptat.”
Anca Tărăboanță, șef padoc Iași: „Ei au fost crescuți într-un mediu total diferit de cel din adăpost, au fost crescuți într-o casă, hrăniți, alintați. În adăpost condițiile sunt total diferite. Sunt supuși unui stres foarte mare. Intenția noastră de a-i promova pentru adopție și să le găsim adoptatori cu o condiție esențială, să plece împreună. Ar fi un stres și mai mare să fie separați.”
Cei doi soți nu aveau nici copii, și nici frați. Iar bărbatul este acum internat la psihiatrie.