O delegaţie FMI, în vizită în România în perioada 6-12 noiembrie

sigla FMI
Getty

O misiune a Fondului Monetar Internaţional, condusă de şeful misiunii FMI pentru România, Jaewoo Lee, se va afla la Bucureşti în perioada 6 - 12 noiembrie.

Anunțul a fost făcut de reprezentantul rezident al FMI în România şi Bulgaria, Alejandro Hajdenberg.

"Echipa FMI va evalua recentele evoluţii economice şi financiare din România, va actualiza perspectivele macroeconomice şi va discuta bugetul pe 2019. Vizita va folosi, de asemenea, ca pregătire pentru misiunea de consultare pe Articolul IV, care va avea loc la începutul anului viitor", a afirmat Hajdenberg.

În prezent, România nu are în derulare un acord de finanţare cu Fondul Monetar Internaţional, însă instituţia financiară evaluează anual evoluţia economiei româneşti, în baza consultărilor pe Articolul IV.

Consultările constituie un exerciţiu de supraveghere care este obligatoriu pentru toate statele membre. Scopul consultărilor în baza Articolului IV este examinarea situaţiei financiare şi economice la nivel naţional şi formularea unor recomandări generale referitoare la politicile monetare, politicile financiare şi economice de urmat pentru asigurarea stabilităţii şi a unei evoluţii pozitive la nivelul economiei.

Citește și
turista
O turistă din SUA, venită în vacanţă în România, a rămas blocată o oră într-o toaletă din Ploieşti

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
"O zi mare pentru tenisul românesc!" Veste excelentă pentru Simona Halep
"O zi mare pentru tenisul românesc!" Veste excelentă pentru Simona Halep
Citește și...
Harta celei mai așteptate autostrăzi din România. Cine vrea să o facă
Harta celei mai așteptate autostrăzi din România. Cine vrea să o facă

Harta celei mai așteptate autostrăzi din România. Cine vrea să o facă

O turistă din SUA, venită în vacanţă în România, a rămas blocată o oră într-o toaletă din Ploieşti
O turistă din SUA, venită în vacanţă în România, a rămas blocată o oră într-o toaletă din Ploieşti

Experienţa greu de uitat pentru o turistă de 75 de ani din America venită să viziteze România. Femeia a rămas 55 de minute blocată în toaleta unui mall din Ploieşti pentru că, spune ea, încuietoarea uşii s-a defectat.

Echipa care a reprezentat România la Jocurile Invictus, primită și felicitată la Guvern
Echipa care a reprezentat România la Jocurile Invictus, primită și felicitată la Guvern

Echipa care a reprezentat România la Jocurile Invictus, desfăşurate la Sydney, Australia, a fost primită marți, la Guvern, de premierul Viorica Dăncilă.

Recomandări
Ce sunt și ce nu sunt pensiile speciale și cine le încasează. Diferențele dintre pensionarii „obișnuiți” și cei „speciali”
Ce sunt și ce nu sunt pensiile speciale și cine le încasează. Diferențele dintre pensionarii „obișnuiți” și cei „speciali”

Pensiile speciale se numără printre reformele eșuate din PNRR, dar și o „piatră de moară” de gâtul guvernanților, încercările de a le reforma ajungând să se lovească de piedici legislative.

Adrian Vasilescu: Dacă BNR ar fi lăsat cursul în voia pieței, ”deprecierea leului ar fi fost cu adevărat istorică”
Adrian Vasilescu: Dacă BNR ar fi lăsat cursul în voia pieței, ”deprecierea leului ar fi fost cu adevărat istorică”

Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului Mugur Isărescu, a explicat că dacă nu ar fi fost întreprinse măsuri urgente de către BNR și ar fi lăsat cursul în voia pieţei, deprecierea leului ar fi fost cu adevărat istorică.

Grindeanu: Măsurile fiscale au fost „puse pe hold” timp de un an, din cauza perioadei electorale
Grindeanu: Măsurile fiscale au fost „puse pe hold” timp de un an, din cauza perioadei electorale

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat joi că reforma fiscală nu a avut motive electorale, ci a fost amânată până după alegeri printr-un acord între partidele fostei coaliții de guvernare.