O elevă de clasa a V-a, din Prahova, gata să-și înjunghie o colegă: "Pot să vin cu un cuțit la școală și să i-l bag în burtă"

elevi in sala de clasa

Caz șocant în învățământul românesc. O fată în vârstă de doar 11 ani, din comuna prahoveană Sângeru, elevă în clasa a V-a la școala "Emil Palade" din Ploiești, i-a trimis unei colege un mesaj audio uluitor.

Mai exact, ea a anunțat că este gata să-și înjunghie o altă colegă, informează Ziarul Incomod.

”Pot să vin cu un cuțit la școală și să i-l bag în burtă”, a transmis fata respectivă.

Cazul a ajuns în atenția polițiștilor prahoveni, care au deschis un dosar penal.

”În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, din verificări, stabilindu-se faptul că la data de 20 noiembrie a.c., unei minore în vârstă de 11 ani, din comuna Târgșoru Vechi, i-ar fi fost trimise înregistrări audio care conțineau amenințări cu acte de violență, de la o altă colegă, tot de 11 ani, din comuna Sângeru.

Citește și
disparuta bacau
O adolescentă de 13 ani din Bacău a fost dată dispărută. Poliția face apel la populație

În cauză, polițiștii Biroului Siguranța Școlară au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de amenințare, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta”, a transmis, pentru sursa citată, Poliția Prahova.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
O adolescentă de 16 ani a găsit un portofel cu 7.000 de euro în apropierea unui șantier. Ce a urmat
O adolescentă de 16 ani a găsit un portofel cu 7.000 de euro în apropierea unui șantier. Ce a urmat

O fată de 16 ani din Cuxhaven, un oraş german situat la Marea Nordului, a găsit un portofel în care se aflau peste 7.000 de euro şi l-a predat poliţiştilor, informează DPA.

O adolescentă de 13 ani din Bacău a fost dată dispărută. Poliția face apel la populație
O adolescentă de 13 ani din Bacău a fost dată dispărută. Poliția face apel la populație

Poliţiştii din Bacău au făcut publice fotografia şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 13 ani a cărei familie i-a anunţat dispariţia, vineri. Conform Poliţiei, fata a plecat voluntar de acasă.

 

O fată de 15 ani a rămas fără un picior după ce s-a aruncat în fața trenului
O fată de 15 ani a rămas fără un picior după ce s-a aruncat în fața trenului

O adolescentă de 15 ani a rămas fără un picior, marţi, după ce a sărit în faţa trenului în staţia CFR de la Adjud, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.

O fată de 13 ani din Dâmbovița a fost dată dispărută de mama ei. Poliția face apel la populație
O fată de 13 ani din Dâmbovița a fost dată dispărută de mama ei. Poliția face apel la populație

O fată de 13 ani din comuna Bezdead, județul Dâmbovița, a fost dată dispărută de mama ei. Femeia a spus că adolescenta a plecat voluntar de acasă și nu s-a mai întors.

O adolescentă de 15 ani a dispărut. Poliția cere ajutorul populației pentru a fi găsită
O adolescentă de 15 ani a dispărut. Poliția cere ajutorul populației pentru a fi găsită

o adloescentă de 15 ani a dispărut joi, 4 octombrie, de la locuința sa din localitatea Adunații Copăceni, județul Giurgiu. Mama fetei a fost cea care a alertat poliția.

 

Recomandări
Președintele ales Nicușor Dan a anunțat partidele cu care va face noul guvern. Negocierile încep marți
Președintele ales Nicușor Dan a anunțat partidele cu care va face noul guvern. Negocierile încep marți

Preşedintele ales Nicuşor Dan anunţă că marţi va începe negocierile cu partidele pentru formarea noului guvern, menţionând că îl doreşte în continuare pe Ilie Bolojan ca premier, dar că sunt "patru partide la masă, plus minorităţile" şi va fi o discuţie.

Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice
Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice

Sezonul 15 „Românii au Talent” s-a încheiat vineri-noapte și, ca în fiecare an, telespectatorii și-au ales concurentul favorit.

SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”
SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”

Președintele Donald Trump vrea ca, de la 1 iunie, Statele Unite să impună Uniunii Europene tarife vamale masive, de 50%, pentru toate bunurile exportate peste Ocean.